asociatia elevilor - ultimele știri
Voluntarii care ajută la sortarea hainelor donate pentru refugiaţii din Ucraina spun că au observat obiecte vestimentare ce nu-şi au locul într-un centru de colectare a ajutoarelor.
Tabelul cu sumele adunate a fost făcut public de Asociaţia Elevilor din Constanţa. Inspectoratul Şcolar Judeţean a avut o primă reacţie.
Conducerea Liceului Teoretic Callatis din Mangalia a fost schimbată, ca urmare a scandalului de colectare a unor fonduri „pentru xerox“. Elevii sunt cei care au sesizat ilegalitatea.
Asociaţia Elevilor din Constanţa solicită de mai bine de o săptămână ca elevii să beneficieze de transport gratuit. Ei au şi o decizie judecătorească ce obligă Consiliul Judeţean să acorde acest drept elevilor din judeţ.
Consiliul Judeţean este obligat să asigure transportul gratuit al elevilor. Iată motivarea instanţei
Judecătorii Tribunalului Constanţa şi-au motivat decizia în cazul procesului intentat de Asociaţia Elevilor Consiliului Judeţean Constanţa. Elevii au cerut să le fie respectat dreptul la transport gratuit.
Asociaţia Elevilor din Constanţa trage un semnal de alarmă cu privire la proiectul de hotărâre ce vizează delegarea gestiunii transportului judeţean şi solicită Consilierilor Judeţeni să nu îl adopte în forma actuală.
Elevii îi amintesc primarului că statul alocă bani pentru cuantumul minimal al burselor, aşa că administraţia locală are posibilitatea de a le majora.
Federaţia Tinerilor din Constanţa şi-a ales noua echipă de conducere. În fruntea ei este un elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.
Guvernul, spun elevii, intenţionează să dea o Ordonanţă de Urgenţă prin care se va elimina gratuitatea la transportul elevilor.
La numai o săptămână din momentul în care declara că municipiul Constanţa nu are bani să plătească toate bursele elevilor, primarul Vergil Chiţac a găsit fondurile necesare....
Consiliul Local al municipiului Constanţa se va întruni luni, 21 decembrie, pentru a discuta şi aproba acordarea burselor şcolare aferente semestrului I.
Principala artizană a iniţiativei pornite acum 7 ani, Asociaţia Elevilor din Constanţa salută promulgarea legii privind gratuitatea pentru elevi la transportul judeţean şi cere preşedinţilor de consilii judeţene să respecte legea de urgenţă.
Asociaţia Elevilor din Constanţa şi Asociaţia Elevilor din Bucureşti au depus vineri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângeri penale pentru abuz în serviciu pe numele premierului Ludovic Orban, vicepremierului R...
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) consideră că măsurile luate de autorităţi nu rezolvă deloc problema accesului la educaţie, în aceste condiţii de criză, a copiilor care nu au internet sau calculator.
Căderea Guvernului orban a lăsat nerezolvată problema transportului elevilor. Chemaţi la diferite întâlniri cu ministrul Educaţiei, reprezentanţii diferitelor asociaţii de elevi au crezut până în ultima clipă promisiunile politicienilor.
Mai multe asociaţii de elevi din ţară solicită premierului Ludovic Orban să o demită pe Monica Anisie, ministrul Educaţiei.
Regulamentul unei şcoli gimnaziale prevede ca elevilor care se automutilează să li se scadă 5 puncte la purtare. Acest lucru echivalează cu repetarea anului şcolar. Elevii atrag atenţia asupra faptului că în astfel de cazuri copilul are nevoie de aju...
Deşi este reprezentantul elevilor în Consiliul de Administraţie (CA) al Liceului Teoretic Traian, conducerea şcolii a făcut eforturi ca fata să nu participe la şedinţă.
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) atrage atenţia că sunt copii nevoiţi să se trezească la ora 4.00 pentru a merge la şcoală. Acest lucru s-ar întâmpla dn cauza transportului public judeţean.
Asociaţia Elevilor din Călăraşi trage un semnal de alarmă în privinţa cuantumului derizoriu stabilit de Consiliul Local al Municipiului Olteniţa în vederea acordării burselor şcolare. Elevii susţin că dezinteresul aleşilor locali faţă de copii este m...
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) condamnă obligarea elevilor de a participa la parada organizată cu ocazia Zilei Oraşului Constanţa.
Consilierii locali ai municipiului Constanţa vor vota bugetul oraşului pentru anul 2019. În acest context, elevii solicită asigurarea pazei în unităţile de învăţământ şi creşterea cuantumului burselor şcolare.
Elevul spune că a întâlnit două categorii de directori de şcoală: unii profesionişti, lideri ai comunităţii, şi alţii, adevăraţi baroni locali.
Elevii îi răspund ministrului Educaţiei: „Introducerea uniformelor şcolare este o măsură demagogică”
Mai multe asociaţii de elevi din România au transmis astăzi o poziţie referitoare la afirmaţiile Ecaterinei Andronescu cu privire la măsura introducerii uniformei şcolare, ca o soluţie la stoparea violenţei în şcoli.
Asociaţia Elevilor din Călăraşi are un nou preşedinte. Amalia Manea a preluat mandatul de la Emma Movilă, după un an şi jumătate de activitate în funcţia de vicepreşedinte.
Bătălia elevilor cu Consiliul Judeţean va continua, după ce astăzi, în şedinţă extraordinară, consilierii au refuzat să acorde subvenţia de 50% pentru transportul judeţean al elevilor şi studenţilor.
Asociaţia Elevilor din Constanţa lansează un apel către toţi consilierii judeţeni din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa să dea dovadă de responsabilitate şi respect faţă de elevi şi faţă de drepturile lor şi să fie prezenţi la şedinţa din data de...
Elevi, părinţi, profesori, directori de unităţi de învăţământ, experţi în educaţie, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi naţionale sunt aşteptaţi marţi, 22 ianuarie, în incinta Palatului Administrativ, la lansarea platformei Check My Sc...
Asociaţia Elevilor din Constanţa a dat în judecată Consiliul Judeţean, pentru a obţine subvenţia la transportul judeţean al elevilor....
Neaplicarea legii îi scoate pe elevi în stradă. Cu câteva zile înainte de terminarea vacanţei aceştia vor protesta timp de o oră în faţa instituţiilor statului.
Şase asociaţii de elevi, printre care şi cea din Călăraşi, au participat la Baia Mare, la Conferinţa Naţională ”Reprezentarea elevilor - trecut, prezent şi perspective de viitor", prima întâlnire formală la care au participat, unde s-au pus bazele u...
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a lansat marţi, 13 noiembrie, a doua ediţie a unei cercetări sociologice cu privire la percepţia elevilor din judeţ asupra nivelului de respectare a drepturilor elevilor....
Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Andrei-Mihai Tănase, a solicitat în şedinţa de Consiliu Local majorarea burselor, astfel încât să ţină cont de rata inflaţiei şi cu nevoile reale ale elevilor....
Trei asociaţii de elevi, printre care şi cea din Călăraşi, nu sunt de acord cu intenţia Ministerului Educaţiei de a muta bacalaureatul la începutul lunii iulie.
Asociaţiile Elevilor din Constanţa, Călăraşi şi Maramureş au criticat intenţia Ministerului Educaţiei de a muta probele scrise ale Bacalaureatului în perioada 1-4 iulie.
Asociaţia Elevilor din Constanţa face un apel la consilierii judeţeni să voteze proiectul de hotărâre privind reducerile la transportul judeţean al elevilor.
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a acţionat în instanţă 20 de primării din judeţul Constanţa pentru că refuză să transmită informaţii de interes public cu privire la educaţia de la firul ierbii....
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a iniţiat o petiţie online pentru a determina autorităţile locale să pună în aplicare legea în ceea ce priveşte asigurarea pazei instituţiilor de învăţământ....
Asociaţii, elevi, grupuri de iniţiativă şi jurnalişti au fost premiaţi recent la Gala Premiilor Participării Publice - ediţia a IX-a, desfăşurată la Muzeul Naţional de Artă al României. Printre ei, şi tineri din Călăraşi care au reuşit să înduplece a...
De mai bine de o lună, Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) nu are acces la propriul cont bancar deschis la Banca Transilvania (BT). Problema, spun elevii, ar consta în faptul că funcţionarii băncii nu fac nişte modificări în baza de date....
Elevii spun că alocarea de fonduri suplimentare pentru educaţie ar fi necesară pentru paza unităţilor şcolare şi creşterea fondului de burse....
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a depus la Ministerul Educaţiei o plângere prealabilă prin care cer ministrului Valentin Popa să revoce ordinul 3.027/2018 care prevede mai multe modificări ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a unit...
De multe ori, învăţământul românesc pare depăşit de realitate, învechit şi centrat mai mult pe nevoile profesorilor de a-şi realiza normele. Asta spun elevii şi specialiştii cu care au discutat jurnaliştii „Adevărul“....
Patru asociaţii de elevi consideră lipsite de substanţă discuţiile pe tema propunerilor de planuri-cadru pentru liceu şi se declară îngrijorate că nu va exista o reformă curriculară reală, propunând regândirea modului în care se studiază materiile op...
Deşi Legea Învăţământului din România interzice prozelitismul religios în şcoală, există cazuri în care preoţii sunt invitaţi de către dascăli sau părinţi pentru a împărtăşi copiii, fie ei la grădiniţă sau în primele clase şcolare....
Lipsa finalizării Legii Tineretului şi a unui Regulament pentru punerea în aplicare a Legii 146/2002 privind fundaţiile pentru tineret sunt doar două dintre motivele pentru care tinerii din Constanţa cer remanierea ministrului Marius Dunca....
Asociaţia Elevilor din Călăraşi, organizaţia care reprezintă drepturile şi interesele elevilor la nivel judeţean, a obţinut prima victorie împotriva autorităţilor locale: elevii vor beneficia de reducere de 50%, obligatorie, conform legii, la transpo...
Prefectul Constanţei, Constantin Ion, şi preşedintele Asociaţiei Elevilor Constanţa, Aexandru Manda, au semnat luni, 16 noiembrie, un parteneriat.
Asociaia Elevilor din Constanţa solicită introducerea expresă în textul regulamentuluiprivind palatele şi cluburile elevilor a unei prevederi care să permită asociaţiilor reprezentative ale elevilor să utilizeze, cu titlu gratuit, spaţiile palatelor...
Proiectul noii Legi a Educaţiei este combătut de Asociaţia Elevilor din Constanţa, structura nonguvernamentală care a obţinut o serie de victorii în sistemul educativ.
Ministrul Educaţiei Sorin Câmpeanu s-a întâlnit luni, 9 martie, la Bucureşti cu reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa, care au început demersurile pentru ca elevii să-şi primească bursele şcolare la care au dreptul din fondurile municipali...
Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Câmpeanu, susţine că se va întâlni cu reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa. El a declarat că nu ştie de solicitarea acestora de acordare a burselor şcolare de către municipalitate, dar ...
Asociaţia Elevilor din Constanţa a depus miercuri, 4 februarie, o nouă plângere penală, la Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală, pe numele primarului Radu-Ştefan Mazăre, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu....
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România atrage atenţia autorităţilor locale din Constanţa că încalcă Legea educaţiei neacordând reducerea cu 50% la transportul în comun pentru elevi şi studenţi.
Organizaţiile elevilor din Constanţa se luptă pentru obţinerea subvenţionării transportului în comun, aşa cum există în alte mari oraşe ale ţării.
Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă din Constanţa şi Asociaţia Elevilor din Constanţa organizează miercuri, 13 noiembrie, ora 14.00, un protest legat de problemele sistemului educaţional. Marş de protest pleacă din faţa Universităţii Maritime...