asistente medicale - ultimele știri
Guvernul României dă undă verde angajărilor în sistem blocate anul trecut. Astfel, în urma deciziei, în cel mai scurt timp, vor fi scoase la concurs peste 7.000 de posturi vacante. Sorin Paveliu, expert în sănătate, a explicat pentru „Adevărul” ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei derogări.
Sistemul de sănătate din Marea Britanie este în colaps. Zeci de mii de asistente medicale şi ambulanţieri au ieşit în stradă pentru a-şi cere drepturile. Ţara se confruntă cu cea mai mare grevă, din istoria ultimilor 75 de ani.
Asistentele medicale britanice vor intra în grevă pe 15 şi 20 decembrie. Acțiunea de protest este fără precedent în 106 de ani de activitate a organizației asistentelor medicale și demonstrează gravitatea crizei sociale din Regatul Unit.
Două asistente medicale de la Spitalul Orășenesc „Sfântul Ștefan“ din Rovinari, județul Gorj, s-au filmat în timp ce se distrau pe ritmuri de manele în timpul programului de lucru.
Conducerea secţiei de chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Călăraşi le-a transmis printr-un mesaj pe WhatsApp asistentelor că nu mai au voie să mai intre în secţie purtând „uniforme mulate provocatoare, fuste scurte, unghii colorate, ţinută necor...
Două asistente medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu au fost sancţionate cu diminuarea salariului, deoarece au aplicat o procedură greşită unui pacient, situaţie care a dus la producerea unor răni la mână.
Sorin Cîmpeanu a anunţat că la începutul săptămânii viitoare vor fi încheiate contractele subsecvente pentru trei tranşe de teste rapide din salivă folosite pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Raed Arafat a precizat astăzi cum se va fa...
În spatele unor echipamente de protecţie, prin care cu greu mai pot fi recunoscuţi şi care nu sunt deloc uşor de purtat, se află nu doar medici, ci şi asistenţi medicali, ale căror vieţi, ca şi ale medicilor,au fost bulversate de pandemie. Astăzi est...
Potrivit unui sondaj realizat pe bază de chestionar de Solidaritatea Sanitară numărul angajaţilor din sănătate infectaţi până acum cu noul coronavirus ar fi mult mai mare decât cifrele oficiale: 30.000 în loc de 6.000.
Situaţie extrem de gravă la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. 38 de angajaţi şi 9 pacienţi au fost diagnosticaţi cu COVID-19 în ultimele zile. Medicii şi asistentele medicale rămaşi muncesc până la epuizare pentru a suplini lipsa colegilor lor care au ...
Zece asistente medicale dintr-un spital din Iaşi au fost depistate pozitiv cu coronavirus. Focarul a pornit de la una dintre asistentele medicale care a revenit la muncă după o perioadă de 14 zile, personalul lucrând în această perioadă în ture.
Ministerul Sănătăţii anunţă într-un comunicat că a finalizat documentaţia pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi ...
Aceştia s-au prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila şi la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Brăila, unde au aplaudat cadrele medicale şi le-au oferit flori, în semn de recunoaştere a sacrificiului pe care îl fac şi a luptei pe care o duc, pen...
Banii vor fi folosiţi pentru achiziţia de echipamente medicale şi materiale de protecţie pentru medicii şi asistentele medicale de la cea mai mare unitate medicală din Brăila....
Numărul vârstnicilor internaţi la centrul de îngrijire a bătrânilor ”Sf.Ilie” din Galaţi şi diagnosticaţi cu COVID-19 creşte de la o oră la alta, pe măsură ce sosesc rezultatele testelor. Autorităţile sanitare continuă dezinfecţia saloanelor unde au ...
Nouă moaşe şi asistente medicale dintr-un spital din statul american Maine sunt însărcinate şi vor naşte într-un interval de patru luni, între aprilie şi iulie. În plus, toate lucrează în aceeaşi secţie de nou-născuţi.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară" solicită Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei o intervenţie urgentă pentru stoparea fenomenului diplomelor fără acoperire, după ce presa suedeză a relatat că unii dintre asistenţii medicali români care l...
Ancheta unor jurnalişti din Suedia arată că asistentele medicale românce, deşi au absolvit şcoli postliceale în domeniu, sunt total nepregătite. Mai mult, două dintre cele intervievate de o televiziune suedeză recunosc că nu s-au prezentat niciodată ...
83,7% dintre medici şi 74,4% dintre asistentele medicale au afirmat că au luat în considerare, la un moment dat, posibilitatea de a migra pentru a lucra într-o altă ţară, arată un studiu comandat de Federaţia Solidaritatea Sanitară....
Sarcina pare să fi devenit contagioasă într-un spital din Mesa, Arizona (SUA), unde 16 asistente medicale au rămas gravide în aceeaşi perioadă, scrie BBC News.
Numărul asistentelor medicale şi a personalului adiacent ce soseşte din Europa pentru a lucra în Marea Britanie a scăzut dramatic - cu 89%, în perioada ulterioară votului pozitiv dat referendumului pentru părăsirea Uniunea Europene.
În cătunele sărace din nordul Moldovei, acolo unde nu există medici, problemele sunt rezolvate de asistentele medicale comunitare, femei care străbat zilnic zeci de kilometri pe jos, în căruţă sau cu bicicleta, pentru a-i ajuta pe oamenii în suferinţ...
România are, în continuare, cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană. Ţara noastră e pe primul loc în Europa la numărul de cezariene. Alăptarea exclusivă se face rarisim. În aceste condiţii, vorbim la Adevărul Live cu două asi...
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a îmbrăţişat şi a pupat doua asistente medicale din orasul american Atlanta care au tratat pacienti bolnavi de Ebola. Liderul a de la Casa Albă a dat mărturist că nu s-a temut ca va lua virusul care până în ...
Creşterea lefurilor cu 21% agită spiritele printre angajaţii din sistemul sanitar. În timp ce şefii de spitale susţin că n-au bani să plătească salarii mărite, medicii şi asistentele se plâng că, şi după majorare, abia vor face faţă cheltuielilor....
Federaţia Solidaritatea Sanitară susţine că este necesară o nouă lege a salarizării care să includă şi asistentele medicale, nu doar medicii, pentru a stopa migraţia angajatelor cu experienţă din sectorul sanitar public.
Asistentele din România sunt la mare căutare în Marea Britanie. În Regat sunt disponibile peste 70 de locuri de muncă, o cifră dublă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, informează EURES, portalul mobilităţii europene pentru ocuparea forţei de m...
Edilul a declarat astăzi, după adunarea generală a lucrătorilor medicali cu studii medii, că Asociaţia Medicală Teritorială Râşcani nu va fi închisă şi că niciun medic sau asistent medical din Chişinău nu va fi dat afară.
Un studiu realizat de către Federaţia Europeană a Serviciilor Publice ca parte a unui proiect european extins a arătat că aproximativ 3% dintre doctorii români şi 5-10% dintre asistente emigrează în fiecare an. Destinaţiile favorite sunt Italia, Fran...
Toţi cei care diruguiesc domeniul sănătăţii în Republica Moldova, de la diferite niveluri, cunosc până în cele mai mici detalii ce se întâmplă în acest sistem. Se ştie foarte bine unde şi cât se plăteşte la negru pentru intervenţii chirurgicale şi di...
Mitingul de protest al medicilor şi asistentelor medicale din Vulcăneşti are loc astăzi şi mâine de la ora 13.00, în faţa primăriei din localitate.
Organismele internaţionale atrag atenţia României ă diminueze riscurile la care sunt supuşi pacienţii în spitale, precum şi personalul medical, acesta din urmă trebuin instruit în ceea ce priveşte folosirea obiectelor ascuţite.
Primăria Generală a comandat un studiu din care rezultă că în instituţiile sanitare din subordinea sa cei mai mulţi bolnavi o duc mai bine ca în staţiune....
Ca urmare a redeschiderii Spitalului Municipal Săcele, Primăria Municipiului Săcele caută urgent personal medical pentru buna desfăşurare a activităţii de aici....
Asistenţi medicali, ingineri, receponeri şi muncitori în ferme. Sunt meseriile pentru care se oferă locuri de muncă, în ţări precum Danemarca, Germania, Malta şi Cehia. Lefurile lunare promise de occidentali se ridică şi la 10.000 de euro....
Ultimul concurs organizat la Spitalul Judeţean Braşov a arătat că personalul medical nu este bine pregătit. Deşi pe cele zece posturi scoase la consurs s-au înscris 40 de asistente, un post a rămas neocupat.
În vreme ce Uniunea Europeană îşi desfiinţează şcolile postliceale sanitare, în Zalău se înfiinţează altele noi. Patru astfel de unităţi vor funcţiona, din toamnă, la Zalău, un oraş de numai 60.000 de locuitori.
Au agăţat, pentru o zi, halatele albe în cui şi au îmbrăcat robele negre. Este vorba de 95 de asistente medicale care au ajuns la sfârşitul unei călătorii academice ce a durat patru ani. Surorile medicale au participat astăzi la cursul festiv, des...
Ultimele locuri de muncă publicate pe site-ul Eures vin din partea angajatorilor din Germania şi Danemarca....
Angajatorul oferă sprijin în obţinerea permisului de muncă, obţinerea unei locuinţe şi învăţarea limbii germane în şcoala proprie.
Evenimentul Cariere în alb s-a extins în 6 oraşe.Cariere în Alb este un eveniment dedicat tuturor celor care îşi dezvoltă o carieră în domeniul medical, fie că este vorba de medicină, farmacie, stomatologie sau alte specialităţi conexe....
140 de asistente medicale şi infirmiere din spitalele din Alba se recalifică în meserii precum cea de îngrijire bonavi la domiciliu şi baby-sitter. Diplomele obţinute sunt recunoscute în Uniunea Europeană....
Mirajul unui salariu lunar de 2.500 de lire sterline atrage tot mai multe asistente medicale din Alba. Încurajate şi de tăierile de salariu cu 25 de procente, angajatele din spitale aleg să lucreze în alte ţări, pe salarii şi de peste opt ori mai ma...
Doctorii din Slobozia îi acuză pe cei de la Spitalul Grigore Alexandrescu că nu au acceptat să intervină chirurgical în cazul unui nou-născut de doar cinci zile, cu septicemie. În urmă cu o lună de zile, un doctor ortoped de la Spitalul Universitar a...
Mirajul unui salariu de 2.000 de euro atrage tot mai multe asistente medicale din judeţ. Motivate şi de reducerile de salariu din sistemul bugetar, tot mai multe asistente medicale din judeţ aleg să plece să lucreze în spitale din alte ţări, pe salar...
Un şofer vitezoman a tăiat faţa ambulanţei şi a lovit-o. Rezultatul: maşina s-a balansat şi s-a întors cu susul în jos. O autospecială a SAJ cu girofarurile şi sirena pornite, care transporta o bătrână la urgenţe, a fost şi acroşată de şoferul care a...