arhitect - ultimele știri
O româncă din Vâlcea a luat parte la construirea celui mai mare hotel de gheață din lume, în apropiere de Cercul Polar. Monica Popescu este singura persoană din România implicată într-un astfel de proiect, care a presupus construirea și amenajarea unui hotel exclusiv din gheață.
Patru din cinci meseriași au scumpit serviciile în acest an, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în construcții, renovări și hidroizolaţii și cel mai puțin instalarea de panouri solare.
Primarul din Irpin, Oleksandr Markushin, s-a întâlnit, duminică, cu un renumit arhitect japonez, pentru a discuta despre probleme legate de refacerea infrastructurii oraşului distrus de invadatorii ruşi şi dezvoltarea Irpinului, şi au convenit asupra...
Unul dintre arhitecţii de renume ai României, Aurelian Trişcu, a lăsat mărturii impresionante despre masivele demolări din Bucureşti, în timpul comunismului. În relatările sale, specialistul povesteşte că se distrugea în neştire, paranoic.
În continuarea cercetării fondului de arhivă al Corpului Arhitecţilor, descoperim câteva informaţii despre activitatea publică a fostului arhitect al Bucureştiului şi Ploieştiului, Ioan Fonescu.
În Cimitirul Sudic din Focşani se află un cavou inedit, o adevărată operă de artă, realizat de arhitectul Ioan Mincu pentru Dumitru Simionescu Râmniceanu, deputat în două legislaturi.
Laura Boghiu şi-a descoperit vocaţia încă din copilărie, atunci când construia obiecte pentru păpuşi, iar ani mai târziu a ajuns un arhitect de succes, care îndeplineşte visuri cu foaia şi creionul în mână
Unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi ai României a notat într-un jurnal secret cele mai cumplite momente ale Epocii de Aur. Despre demolările din Bucureşti, Gheorghe Leahu scria pe luna ianuarie 1989.
Arhitectul britanic Richard Rogers, cunoscut pentru proiectarea unora dintre cele mai faimoase clădiri din lume, inclusiv Centrul Pompidou din Paris, a murit la vârsta de 88 de ani, anunţă The Guardian.
Indicaţiile preţioase pe care fostul dictator le dădea specialiştilor în construcţii erau de fiecare dată un spectacol grotesc. Unul dintre cei mai buni arhitecţi ai României a povestit în jurnalul său cum decurgeau întâlnirile de lucru cu Nicolae Ce...
Traiul în comunism, greu de îndurat, dar şi lipsa alimentelor de bază, sunt fidel relatate în jurnalul secret ţinut de unul dintre cei mai de vază arhitecţi ai României. Nu sunt omise nici indicaţiile pe care le dădea fostul dictator privind demolări...
Cetăţenii României socialiste care, în teorie, trăiau într-una dintre cele mai prospere şi faste perioade din istoria acestei ţări, în practică erau nevoiţi să depună eforturi însemnate pentru a supravieţui. În schimb, guvernanţii se lăfaiau în lux.
Alina Vîlcu are încredere că ce i s-a întâmplat de-a lungul vieţii are un sens şi un scop, chiar dacă la un moment dat părea că nu o poartă spre o carieră în arhitectură şi design. Acceptarea de sine, a destinului, dar şi liniştea au venit după ani d...
Biserica Sfânta Vineri-Herască este doar unul dintre cele peste 30 de lăcaşuri ortodoxe dărâmate în Bucureşti în anii '80, pentru a face loc construcţiilor comuniste....
Mărturii ale lui Gheorghe Leahu, unul dintre cei mai valoroşi arhitecţi ai României, au fost publicate de site-ul Memorialului Sighet. Acesta descrie prima întâlnire cu dictatorul Nicolae Ceauşescu, atunci când a mers să-i prezinte planurile magazin...
Când planurile fratelui său de a-l transforma în bancher au eşuat, Omid Ghannadi a fost trimis, „drept pedeapsă“, în România. Aici, de fapt, el şi-a găsit casa şi adevărata menire.
Arhitecta care a proiectat, printre alte spitale modulare, Spitalul de copii din Bucureşti construit de Asociaţia Dăruieşte Viaţa, explică de ce dezastrul de la Constanţa era, practic, o chestiune de timp.
Mariana Popescu, o tânără arhitectă din România, a fost nominalizată, în 2019, în topul celebrei universităţi americane Massachusetts Institute of Technology (MIT) „35 under 35“, dedicat tinerilor geniali, inovatori şi dezvoltatori ai tehnologiei cu ...
Cetăţenii României socialiste care, în teorie, trăiau într-una dintre cele mai prospere şi faste perioade din istoria acestei ţări, în practică erau nevoiţi să depună eforturi însemnate pentru a supravieţui.
Ştefan Dobre are aproape 16 ani. Un adolescent aproape tipic la prima vedere: pasionat de muzică, de călătorii, merge la liceu şi are prieteni. Ceva îl scoate totuşi în afara tiparelor. O pasiune pe care o urmează cu perseverenţă de mai bine de doi a...
O proprietară de 70 de ani i-a zis arhitectului Ştefan Bugalete, „Ştefan, îţi las cheile şi vreau ca la final să am cel mai frumos apartament” şi i-a dat mână liberă pentru renovare şi amenajare. Apartamentul e semidecomandat şi are doar 39 metri păt...
Fragmente din jurnalul secret al lui Gheorghe Leahu, unul dintre arhitecţii care primise acces pe şantierul din care avea să se ridice Casa Poporului, au fost publicate de site-ul Memorialului Sighet.
Arhitectul Viorel Blănaru, cel mai vocal apărător al monumentelor de patrimoniu din judeţul Suceava, a murit în seara zilei de 9 iunie ac, în urma unei boli care i-a măcinat inima....
Arhitectul Beni Atodiresei a criticat modul în care Primăria Suceava a decorat oraşul cu prilejul sărbătorilor pascale. Specialistul s-a referit în primul rând la uriaşele ouă cu pânză care au fost montate în cele mai circulate zone ale urbei....
Unul dintre cei mai prolifici arhitecţi români din prima jumătate a secolului XX a fost Paul Smărăndescu. Şi-a pus amprenta asupra a sute de imobile, vile şi conace din Bucureşti, dar şi din toată ţara. În Bărăgan, şi astăzi mai dăinuie conacele cons...
Arhitectul Viorel Blănaru a criticat aspru intervenţia pompierilor de la Palatul Administrativ. Specialistul în administrarea monumentelor de patrimoniu a spus că pompierii au stins focul care a cuprins acoperişul edificiului istoric, exact ca pe vre...
Pandemia de COVID-19 nu este prima prin care trece omenirea şi nu va fi, cu siguranţă, nici ultima. Potrivit arhitectului Raluca Buzdugan, şef de lucrări la multe dintre clădirile de birouri, pentru a supravieţui următoarei pandemii este nevoie de cl...
Juriul stabilit prin regulamentul concursului, condus de arhitectul şef al municipiului, George Păduraru Coban, a analizat fiecare vitrină în parte.
Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a respins proiectul de reabilitare a Gării Regale după ce a descoperit mai multe nereguli, inclusiv faptul că arhitectul dorea să înlocuiască tâmplăria din lemn cu termopane. Bijuteria arhitecturală dată în f...
Clădirea monument istoric se află în oraşul Panciu şi a aparţinut unui cunoscut industriaş român din perioada interbelică. Comuniştii au naţionalizat imobilul şi l-at transformat ulterior în Casa Pionierului.
Unul dintre cei mai valoroşi arhitecţi ai României, născut la Călăraşi, important om de cultură, a fost declarat personalitatea lunii ianuarie la Muzeul Dunării de Jos.
După ce a devenit mamă, arhitecta Patricia Laslau de la Home Ambiance a decis să facă o schimbare de peisaj. Aşa că ea şi partenerul ei şi-au construit o casă la ţară, la 36 kilometri de Capitală, ca să le ofere celor doi noi membri ai familiei un st...
În perioada în care a fost vice-comite al comitatului Sălaj, Szikszai Lajos şi-a pus amprenta asupra arhitecturii Zalăului.
Absolventă a Facultăţii de Arhitectură din cadrul Universităţii bucureştene “Ion Mincu”, în 2011, Anca Petrescu a renunţat la construcţii şi a devenit florist şi designer creativ de evenimente....
Un tânăr arhitect din Constanţa, care este stabilit în Viena, a relatat pentru „Adevărul“ care este starea de spirit în capitala Austriei, un loc din Europa unde atentatele teroriste nu ajunseseră încă, până în seara de luni, 2 noiembrie.
Cea mai veche cafenea din Slatina apărea în urmă cu 130 de ani şi era găzduită de o clădire realizată în stil neoclasic, dărâmată în comunism pentru a face loc unui veceu public.
Un arhitect a făcut un proiect de modernizare a zonei dimprejurul Catedralei Sucevei, pe care vrea să-l pună gratuit la dispoziţia primăriei pentru a se materializa. Arhitectul propune mutarea traficului rutier în subteran, iar, la suprafaţă, peste ...
De câteva luni, primarul Timişoarei, Nicolae Robu are un schimb dur de replici cu contestatarii trotuarelor alb negru, care au fost realizate în centrul istoric al oraşului....
Mihai Radu a emigrat în SUA, în urmă cu patru decenii, cu gândul de a avea o carieră de succes în arhitectură. A făcut numeroase sacrificii şi a muncit din greu pentru a-şi vedea visul cu ochii. A reuşit: a colaborat chiar cu marele arhitect chinez I...
Arhitecta Elena Hison a scris un mesaj pe contul personal de Facebook, după ce un coleg de-al său, în vârstă de 37 de ani, a fost diagnosticat cu COVID -19 şi se află în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi. Tânărul nu a călătorit în stră...
Ultima reparaţie majoră a Cazinoului a fost făcută între anii 1986 – 1988. Proiectul „Amenajare unitate de alimentaţie publică Cazino Constanţa“ a fost realizat de Institutul de Proiectare Judeţean Constanţa, şeful proiectului fiind arhitectul Mirce...
Cu o vechime în exploatare de peste 100 de ani, construcţia aflată în Cimitirul Nordic nu mai satisface din punct de vedere funcţional.
Atunci când arhitectul ridică din umeri, intră în rol designerul, care vă poate ajuta să folosiţi eficient fiecare colţişor din baia voastră sau măcar să găsiţi combinaţia de culori şi de modele care să facă să pară că spaţiul este mai generos.
Proiectele pot fi depuse până pe data de 14 februarie 2020. Se pot înscrie la concurs arhitecţi, urbanişti, dar şi studenţi aflaţi cel puţin în anul 3 la amintitele specializări.
În luna ianuarie 2020 se împlinesc o mie de zile de când un tânăr arhitect din Bucureşti a decis că aleagă altă cale decât cea impusă de un sistem care îl forţa să se conformeze unor reguli ce-i îngrădeau libertatea.
Edilii oraşului au anunţat că s-a ajuns la etapa finală a concursului de soluţii urbanistice lansat în urmă cu câteva săptămâni. Numeroşi arhitecţi au prezentat idei pentru modernizarea Falezei Dunării şi a Văii Ţiglina. Cel mai bune proiecte vor fi ...
Preşedintele comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea fraudei bancare, Alexandru Slusari, susţine că, deşi de numele lui Ilan Şor sunt legate 77 de companii care au participat la frauda bancară, „arhitectul” schemei de delapidare a banilo...
Planurile de sistematizare ale oraşelor vizau în special demolarea clădirilor vechi şi construirea în locul lor a unor imobile noi.
Amilin Teodora Mitu (10 ani), elevă în clasa a III-a la şcoala gimnazială Grigore Hagiu din Târgu Bujor, face naveta în fiecare săptămână la Galaţi, la Şcoala de Arte, unde este anul I, pentru a-şi dezvolta talentul la chitară, marea sa pasiune....
Cetăţenii care vor avea nevoie de o autorizaţie de construire nu vor mai face drumuri la o instituţii implicate în avizare, ci vor depune documentaţia şi cererea la Primăria municipiului Galaţi de unde vor obţine Avizul Comun. Astfel, se va scurta şi...
Construirea unei locuinţe presupune un efort susţinut, atunci când investiţia se realizează pe cont propriu. O serie de greşeli care apar în realizarea planului sunt, ulterior, o sursă de stres.
Punctul culminant al Sărbătorilor de iarnă în perioada comunist îl reprezenta Revelionul. Cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu îşi avea un rol foarte important în derularea evenimentelor din ultima zi a anului. Trebuiau să fie şi cu această ocazie cei m...
Daniela Olaru este deocamdată suspendată din funcţie, din cauza unui dosar instrumentat de DNA şi care a ajuns în instanţă.
România păstrează o adevărată comoară din punct de vedere architectural, care s-ar putea transforma într-un brand de ţară, cu potenţial turistic uriaş. Este vorba despre bisericile din lemn, multe construite în secolul XVI şi care încă au rămas în pi...
Monument rar de artă tradiţională transilvăneană, bisericuţa din lemn de la Schitul Sfânta Maria – Jercălăi, situat în imediata apropiere a oraşului Urlaţi, în judeţul Prahova, a intrat într-un amplu proces de restaurare. Proiectul este finanţat cu f...
Scriitorul copilăriei noastre, Ion Creangă, a avut în familia sa urmaşi care i-au dus cu mare cinste numele mai departe.
Marian Albu, medic specialist în cardiologie intervenţională în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, şi-a extins harul de salvator şi către „pacienţii“ cu patru pereţi. A reuşit să resusciteze o casă bătrânească, veche de mai bine de o...
Arhitecta Cristina Herţia, şefa Direcţiei de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti, a pierdut un concurs pe care l-a susţinut pentru un post similar în judeţul Argeş. Herţia a fost singurul candiat care s-a înscris la examenul pentru oc...
INTERVIU Romeo Belea, arhitect: „După conflictul cu Ceauşescu, am fost înlocuit la Teatrul Naţional“
Hotelul Intercontinental, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“ şi Complexul Studenţesc Grozăveşti sunt doar câteva dintre elementele aşezate de arhitectul Romeo Belea (85 de ani) pe harta Bucureştiului. În acest interviu, el nu îşi aminteşte doar de pr...