arest la domiciliu - ultimele știri
Cercetările anchetatorilor într-un caz ce vizează producerea şi comercializarea de produse din tutun s-a soldat cu punerea sub acuzare a două persoane, care vindeau ţigări sub preţul pieţei
Curtea de Apel Iaşi a menţinut decizia dată de Tribunalul Vaslui privind plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.
Tribunalul Vaslui a decis, luni, plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Dumitru Buzatu, acuzat de luare mită, aflat până acum în arest la Penitenciarul Vaslui, potrivit Agerpres.
Patronul de la Ferma Dacilor a scăpat de arestul la domiciliu. El va merge la ruinele pensiunii pentru un omagiu adus victimelor.
Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au decis să îl plaseze pe fostul prefect de Gorj Dan Ilie Morega în arest la domiciliu după ce a încălcat controlul judiciar dispus după ce a condus de mai multe ori fără permis. Decizia judecătorilor nu e definitivă, însă este executorie.
Judecătoria Târgu Mureş a respins ca neîntemeiată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş de arestare preventivă a elevului de 15 ani, care şi-a agresat diriginta, considerând mai potrivită măsura arestului la domiciliu.
Curtea de Apel Suceava a dispus plasarea în arest la domiciliu a judecătoarei Ana Maria Chirilă, trimisă în judecată pentru cinci infracţiuni, printre care luare de mită şi trafic de droguri.
Primarul comunei buzoiene Gura Teghii, Gheorghe Micleru, scapă de arestul preventiv, la o săptămână după ce a fost arestat pentru delapidare, complicitate la furt calificat, abuz în serviciu, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.
Tânărul din Alba care, aflat sub influenţa alcoolului, a provocat un accident pe DN1 în urma căruia trei tineri au decedat, a fost plasat în arest la domiciliu. Hotărârea nu a fost contestată de către procuror.
Judecătorii vor dispune supraveghere electronică pentru persoanele pe care le plasează sub control judiciar. Și nu numai.
Arestat în cadrul unei operațiuni de combatere a traficului de droguri în zona târgului San Secondo, un român a ajuns din nou în cătușe.
Mita este „tratată” în mod diferit de magistrații sibieni chiar dacă natura profesiei celor implicați este aceeași. În timp ce unii scapă cu control judiciar, alții primesc arest la domiciliu pentru corupție.
Magistraţii Tribunalului Dolj au decis, marţi, ca cei opt bărbaţi implicaţi în scandalul cu violenţe care a avut loc în urmă cu o lună într-un bar din Craiova să facă arest la domiciliu.
Fostul acționar majoritar al clubului Dinamo București și fost viceprimar în Alba Iulia, Dorin Șerdean, a fost plasat în arest la domiciliu în dosarul în care a fost trimis în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 13 milioane de euro.
Un bărbat care a evadat din arestul la domiciliu și-a motivat gestul prin faptul că era foarte frig în locuință și, astfel, era în pericol de moarte. Magistratul care a judecat dosarul a solicitat informații de la meteorologi.
Conform poliţiei, bărbatul se afla sub incidenţa unui ordin de arest la domiciliu, dar i s-a acordat o scutire pentru a lucra la locul unde s-a produs atacul.
Doi funcționari de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Ilfov care au fost reținuți pentru 24 de ore și prezențați în fața instanței au ajuns în arest la domiciliu, după ce Tribunalul București a respuns propunerea DNA de arestare preventiv a celor doi.
Un bărbat din Alba a ajuns la închisoare după ce a plecat din arestul la domiciliu pentru a se întâlni cu prietenii, la o bere. Când a fost descoperit le-a spus polițiștilor să treacă cu vederea incidentul
A început urmărirea penală într-un dosar de corupție în care un medic de la Protecția Copilului Vâlcea a fost implicat într-un caz de trafic de influență și șantaj. Decizia anchetatorilor a fost comunicată joi, 15 iunie 2023.
Influencerul popular în rândul tinerilor Andrew Tate se confruntă cu noi acuzații, după ce o a patra femeie a decis să-l acționeze în judecată, susținând că a fost agresată de acesta, relatează The Guardian.
În cadrul unui interviu acordat BBC, influencerul popular în rândul tinerilor Andrew Tate a contestat faptul că a încurajat misoginismul și a ținut să-și apere renumele.
Marina Tauber, vicepreședinta partidului prorus Șor, care organizează protestele antiguvernamentale din Republica Moldova, va sta încă 20 de zile în arest la domiciliu, măsura preventivă fiind prelungită de Judecătoria Chișinău.
Începând cu 31 martie 2023, frații Andrew și Tristan Tate se află în arest la domiciliu. „Adevărul” a intrat în exclusivitate în posesia motivării instanței legat de această măsură indulgentă. Arestul expiră la finele lui mai.
Medicul ieșean acuzat că a folosit stimulatoare cardiace de la cadavre pentru pacienții săi a scăpat de după grații. Dan Tesloianu a fost plasat în arest la domiciliu, după decizia pronunțată vineri seară de Curtea de Apel București.
Andrew și Tristan Tate au ajuns astăzi, din nou în fața instanței. După ce și-au petrecut trei luni în spatele gratiilor și apoi au fost plasați în arest la domiciliu, milionarii britanici au cerut măsura controlului judiciar.
Magistrații de la Curtea Militară de Apel București au luat în considerare faptul că femeia de 31 de ani are în întreținere doi copii și au plasat-o în arest la domiciliu.
Medicul Dan Tesloianu rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, prelungirea arestării preventive. Cardiologul de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi, este acuzat că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre.
Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis, joi, că Dan Diaconescu va fi cercetat sub control judiciar.
Cercetat pentru act sexual cu un minor și folosirea prostituţiei infantile, Dan Diaconescu a fost trimis în arest la domiciliu de judecătorii din Constanța, iar fostul patron al OTV are niște reguli stricte de respectat
Fostul patron al OTV, aflat acum în arest la domiciliu, a făcut o serie de declarații. El a spus că se așteaptă la revocarea măsurii, deoarece nu există niciun fel de probe împotriva lui. Dan Diaconescu este acuzat că a întreținut relații sexuale cu minore și de prostituție infantilă.
Frații Tate au ajuns, vineri seara, acasă. După ce și-au petrecut ultimele trei luni în arest, instanța a decis ca aceștia să fie arestați la domiciliu. Andrew Tate nu pare deloc tulburat de cele întâmplate. O arată un videoclip postat pe rețelele de socializare.
După trei luni petrecute în arest, frații Tate sunt liberi. Aceștia vor scăpa de arestul preventiv, în urma unei decizii luate, vineri seara, de Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa a decis ca ei să rămână în arest la domiciliu.
Tribunalul București a plasat în arest la domiciliu patru persoane în dosarul de corupție privind prelungirea unor contracte pentru închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni.
Judecătorii italieni l-au plasat pe Ionel Arsene în arest la domiciliu, au declarat surse judiciare pentru Adevărul. Iniţial, fostul şef al Consiliului Judeţean Neamţ a fost arestat preventiv, însă a făcut contestaţie.
Moskaliov, din orașul rus Yefremov, a fost separat de fiica sa de 13 ani de când a fost plasat în arest la domiciliu la începutul acestei luni, iar aceasta a fost mutată într-un cămin de stat.
A plecat din arestul la domiciliu pentru a-și cumpăra o bere. A fost prins și judecat pentru evadare
Un bărbat din Alba a fost condamnat recent pentru evadare, după ce a plecat din arest la domiciliu pentru a-și cumpăra o sticlă de bere. Plecarea din arestul de la domiciliu este echivalentă, potrivit Codului Penal, cu evadarea.
Niculae Bădălău a solicitat să fie eliberat din arestul preventiv şi plasat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de corupţie. Cererea a fost însă respinsă de două instanţe.
Marina Ovsyannikova, fostul editor de televiziune rus, a descris călătoria ei prin Europa în luna octombrie a anului trecut.
Un bărbat de 51 de ani din județul Argeș a fost găsit decedat. Acesta s-a spânzurat în curtea unei case aflate în construcție. Bărbatul era în stare de arest la domiciliu, fiind cercetat pentru tentativă de omor.
Un bărbat din Mehedinți asupra căruia a fost dispusă măsura arestului la domiciliu a evadat și a fugit la concubina sa. Marți va fi prezentat unității de Parchetului cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Anna Sorokin, falsa moștenitoare germană, de origine rusă, ale cărei escrocherii sunt detaliate în serialul Netflix „Inventing Anna", vorbește despre arestul la domiciliu.
Un tânăr care a fost agresiv cu prietena lui a fost pus sub monitorizare de polițiștii Secției 17 din Capitală. Acesta poartă o brățară care le indică în permanență oamenilor legii unde se află
Tribunalul București a decis ca primarul din Otopeni, Silviu Constantin Gheorghe, să fie plasat în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă, însă este executorie.
Un băiat de 17 ani din Galați a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de evadare. El a ignorat arestul la domiciliu impus de instanță și a plecat la plimbare prin oraș.
Miercuri noaptea, magistrații de la Tribunalul Argeș au stabilit măsurile preventive pentru Dani Mocanu și al fratele său Nando, acuzați de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
La peste un an de când avem o lege de monitorizare a agresorilor prin intermediul brăţărilor electronice GPS, Guvernul a emis un act normativ „pentru stabilirea aspectelor tehnice şi organizatorice privind funcţionarea în sistem pilot, precum şi a ce...
Preşedintele Columbiei, Ivan Duque, este arestat la domiciliu timp de cinci zile pentru nerespectarea unui ordin judecătoresc referitor la protejarea Parcului Naţional Natural Los Nevados, situat în regiunea Eje Cafetero (regiunea cafelei, cunoscută ...
O companie privată de închisori din SUA va derula un nou program pilot care va plasa în arest la domiciliu sute de migranţi prinşi traversând graniţa dintre SUA şi Mexic, a declarat pentru Reuters Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) al SUA,...
Cu o investiţie de peste 200 de milioane de lei, Poliţia Română cumpără brăţări electronice cu ajutorul cărora vor fi monitorizaţi, în prima fază, cei vizaţi de ordine de protecţie
Potrivit unor surse judiciare, agentul şef care şi-a luat viaţa ameninţase că se sinucide, dar nu a fost consiliat psihologic. Arma pe care acesta o deţinea nu a fost ridicată de către anchetatori după ce a fost demarată ancheta împotriva lui şi fuse...
Judecătorii l-au plasat în arest la domiciliu pe un bărbat de 42 de ani care a lovit cu un cuţit o altă persoană într-o staţie Peco din Brăila în urma unui conflict spontan. Iniţial, agresorul fusese reţinut de poliţişti pentru lovire sau alte violen...
Un bărbat în arest la domiciliu în Italia s-a prezentat la poliţie şi a cerut să fie încarcerat, el spunând că nu suportă viaţa acasă împreună cu soţia sa, informează AFP.
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, aflat în arest la domiciliu, a fost prins de poliţişti pe stradă, la plimbare. Acesta este acum acuzat de evadare şi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Un gorjean aflat îna rest la domiciliu a plecat de acasă şi a bătut un vecin. Acum, bărbatul este acuzat de evadare.
Soţul femeii se afla în arest la domiciliu, după ce cu câteva săptămâni înainte a fost prins băut şi fără permis la volan.
Jurnalistul belarus Roman Protasevici şi iubita sa, Sofia Sapega, cetăţean rus, arestaţi pentru incitare la tulburări sociale, au fost transferaţi separat din unităţile de detenţie în două apartamente închiriate la Minsk, au anunţat familiile celo...
Primarul comunei dâmboviţene Cojasca, Gheorghe Victor, a primit măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile. Aceeaşi măsură a fost dispusă de instanţă şi în cazul a patru funcţionari publici din cei şase anchetaţi, în dosarul privind eliberarea î...
Un călărăşean arestat la domiciuliu a fost prins în Bucureşti. Poliţiştii l-au căutat la domiciliu pe bărbat, dar au constatat că acesta nu se afla în locaţia impusă prin sentinţă penală, motiv pentru care a fost dat în urmărire.
De vineri, 21 mai, au intrat în vigoare noile modificări ale Codului Penal, Codului de Procedură Penală şi ale altor acte normative. Multe dintre reglementările de până acum sunt înăsprite, altele clarificate.