antibacterian - ultimele știri
Uneori, un exemplu din viaţa reală este mai bun decât cuvintele, mai ales când vine vorba de o explicaţie dată copiilor. Exact asta a decis să facă Jaralee Metcalf, profesoară din Idaho, pentru a le arăta elevilor ei importanţa spălării corectă a mâi...
Părinţii celor două eleve care i-au pus unui coleg în sticla cu apă o soluţie parfumată pentru dezinfectarea mâinilor s-au trezit în mijlocul unor anchete, demarate de conducerea colegiului B.P. Hasdeu şi Poliţie. Victima ”glumei”, aşa cum este catal...
Un medic american vorbeşte despre greşelile pe care le facem atunci când curăţăm casa. Acesta explică cum instrumentele de curăţare pot deveni surse ce împrăştie germenii şi bacteriile în toată casa....
Remediile naturale contra răcelii şi a gripei sunt foarte populare şi nu e de mirare. Ele uşurează simptomele pe termen scurt şi ne ajută să ne simţim mai bine....
Piperul negru are efect antioxidant si antibacterian, menţinând starea de sănătate a tractului digestiv. De asemenea, îmbunătăţeşte digestia şi ajută la sănătatea intestinală....
Alături de chimen, fenicul şi mărar, din a căror familie de plante face parte, anasonul, unul dintre cele mai vechi condimente din lume, este un excelent medicament natural. Are puternice efecte antibacteriene, calmante, antioxidante şi imunostimulat...
Beneficiile fructelor sunt cunoscute tuturor, însă puţini ştiu că şi cojile acestora sunt extraordinare pentru organism. Ele conţin de 5 până la 10 ori mai multe vitamine decât sucul şi beneficiază de mai mulţi nutrienţi decât fructul în sine....
Din ce în ce mai multe familii aleg să folosească acest tip de săpun din dorinţa de a se proteja de virusuri şi germeni care le pot pune sănătatea în pericol. Însă, cât de eficient este săpunul antibacterian?...
Cele mai eficiente leacuri împotriva răcelii sunt în cămară, la îndemâna oricui. Multe din aceste remedii sunt recomandate de specialişti ca alternativă la medicamentele pentru întărirea sistemului imunitar.
Consumate de mayaşi împotriva afecţiunilor gingivale, fructele de merişor au efect demonstrat şi în tratarea afecţiunilor renale. Cercetările ştiinţifice au arătat că merişorul acţionează eficient împotriva bacteriilor de tipul E. coli ce produc infe...
Busuiocul este o plantă utilizată în bucătărie, dar şi un medicament natural. Reduce febra, scade nivelul colesterolului, luptă cu infecţiile, ajută la menţinerea sănătăţii pielii şi ne apără de ţânţari.
Uleiul de cocos este un nou super ingredient, urcat pe val. Proprietăţile sale benefice variază de la promovarea pierderii în greutate până la îmbunătăţirea activităţii cerebrale.
O substanţă chimică numită triclosan, aflată în compoziţia popularei paste de dinţi Colgate Total, a fost asociată cu dezvoltarea celulelor canceroase şi dereglările hormonale, în urma unor teste pe animale.
O substanţă antibacteriană care se regăseşte în săpunuri, şampoane şi în pasta de dinţi îşi face drum spre nasul omului unde „ajută“ la înmulţirea stafilococului auriu, fapt care îi supune pe oameni riscului de infecţii.
După mai bine de 40 de ani de studii, autoritatea americană pentru controlul alimentelor şi medicamentelor, Food and Drug Administration (FDA) a concluzionat că nu există dovezi că săpunurile şi gelurile de duş antibacteriene ar împiedica, într-adevă...
Chiar dacă pe moment oferă un sentiment de protecţie, pe termen lung, săpunurile şi produsele de curăţat cu ingrediente care ucid bacteriile ne pun în pericol sănătatea. De altfel, ele nu trebuie folosite de mai multe ori pe zi, recomandă specialişti...
Triclosanul, care se găseşte în mai multe tipuri de săpun, pastă de dinţi, materiale textile şi apă de gură, este o substanţă care are efecte dăunătoare asupra sănătăţii inimii şi a muşchilor, potrivit unui studiu recent.
Denumită şi ceapa vrăjitoarelor, usturoi de pădure sau usturoiţă, leurda este un aliment-medicament, datorită substanţelor active pe care le conţine. Din cele mai vechi timpuri, ea a fost folosită pe post de plantă „bună la toate“, având un puternic ...
Ianuarie şi februarie sunt lunile de vârf ale îmbolnăvirilor de răceală şi de gripă, iar usturoiul conţine atât de mulţi compuşi antivirali, încât specialiştii recomandă să-l includem în dieta de zi cu zi.
Suntem pe cale să intrăm într-o nouă eră a medicinei în care o simplă julitură a genunchiului ne-ar putea omorî, a declarat Margaret Chan, şefa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Aceasta avertizează că pacienţii din spitale vor avea tot mai puţine şa...
Suntem pe cale să intrăm într-o nouă eră a medicinei în care o simplă julitură a genunchiului ne-ar putea omorî, a declarat Margaret Chan, şefa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Aceasta avertizează că pacienţii din spitale vor avea tot mai puţine şa...