antares - ultimele știri
Evenimentul este organizat de Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Sud-Est şi de revista „Antares”, cu sprijinul Primăriei municipiului Galaţi. Manifestările vor dura până duminică, 30 septembrie şi se vor desfăşura în trei oraşe: Galaţi, Brăil...
Primele autobuze ecologice pentru transport public au fost deja puse în funcţiune în Râmnicu Vâlcea, în urma unei investiţii de aproape 300.000 euro. Vehiculele au o autonomie de 200-300 km, sunt Euro 6 şi au o capacitate de 16 locuri pe scaune si 20...
Organizatorii au făcut eforturi deosebite pentru tradiţia veche de 19 ediţii să nu se oprească în acest an. „Am făcut rost cu foarte mare greutate de banii necesari. Multe autorităţi ne-au lăsat de izbelişte”, spune Corneliu Antoniu, preşedintele fil...
După ce primele două zile ale festivalului au fost dedicate oraşelor Galaţi şi Sulina, caravana literară se va afla luni şi marţi la Isaccea, Tulcea şi Sulina. Marea mâhnire a organizatorilor festivalului, ajuns la a XVIII-a ediţie, este că revista d...
Deschiderea manifestărilor va avea loc pe data de 28 mai 2016, de la ora 11,00, la Muzeul de Istorie (Casa Cuza din strada Al. Ioan Cuza, nr. 80). Intrarea publicului la evenimente este liberă.
Corneliu Antoniu, preşedintele Filialei Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor din România: „Este un eveniment unic în România ca întindere şi ca teme abordate. Festivalul „Antares” poate deveni un brand al Dunării de Jos”.
Racheta Antares, a companiei Orbital Sciences Corp a explodat în momentul lansării spre Staţia Spaţială Internaţională. Nu au existat victime, dar evenimentul pune sub semnul întrebării capacitatea rachetelor Antares de a duce provizii către SSI.