andrei gerea - ultimele știri
Un fost ministru al Economiei şi ulterior al Energiei în Guvernele Ponta a fost numit director general al societăţii Crucea Wind Farm, parc eolian preluat de Hidroelectrica de la grupul german steag, potrivit informaţiilor profit.ro.
Deputatul Andrei Gerea, fost ministru al Economiei şi al Energiei, s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), urmând să preia conducerea judeţeană a filialei PPU (social-liberal) Ilfov. Formaţiunea e controlată din umbră de omul de af...
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îl critică dur pe Andrei Gerea, fost coleg de partid forţat să-şi dea demisia din formaţiune, după ce a contestat modul în care se poziţionează actuala conducere a ALDE. Tăriceanu susţine că a greşit că l-a...
Preşedintele ALDE i-a răspuns joi deputatului Andrei Gerea, care i-a cerut demisia de la fruntea partidului după ce ieri, la finalul moţiunii de cenzură, Tăriceanu s-a întâlnit cu conducerea PSD pentru negocierea unei noi majorităţi. „Nu am de ce” (n...
Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea afirmă, după intervenţia forţelor de ordine la protestele din Franţa, că în luna august, „deontologii propagandei“ acuzau intervenţia jandarmilor din Bucureşti, spunând că nicăieri în lume nu se intervine cu gaze la...
Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea susţine că violenţele din Piaţa Victoriei sunt rodul unei campanii de instigare şi de dezinformare care a avut loc în ultimele zile din partea PNL, a USR şi a preşedintelui Klaus Iohannis. El mai spune că protestul ...
Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea a declarat, luni, că deşi nu a fost întocmită lista candidaţilor ALDE pentru alegerile europarlamentare din 2019, lista ar putea fi deschisă de eurodeputatul Norica Nicolai. Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a ...
Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea a declarat, vineri, că va participa la mitingul PSD din 9 iunie pentru a milita pentru ”o ţară ca afară, fără binom şi fără abuzuri”, în care drepturile românilor să fie respectate de toate instituţiile statului, in...
Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea a afirmat, într-o declaraţie acordată ziarului „Adevărul“, că Daniel Constantin arată că e ridicol prin atacurile făcute la ALDE şi Călin Popescu-Tăriceanu, dar şi faptul că „inventează scenarii fantastice“. Replica...
Andrei Gerea, vicepreşedinte ALDE, cere transparentizarea modului în care se fac finanţările către organizaţiile neguvernamentale, în condiţiile în care susţine că prin acestea s-a încercat slăbirea statului şi denigrarea României în Europa.
Senatorul PSD Şerban Nicolae a criticat bilanţul DNA prezentat miercuri dimineaţă. Acesta a precizat că nu ar fi văzut „vreodată o mizerie mai mare” decât „aşa-zisul bilanţ”, ulterior aducând o completare ironică la adresa instituţiilor prezente în s...
Nicoleta Nicolicea, soţia deputatului PSD Eugen Nicolicea, fostă jurnalistă la ziare tabloid, a fost numită la începutul anului şef de serviciu în cadrul Transgaz, unde va gestiona un proiect de 560 de milioane de euro. Tot la Transgaz a fost angajat...
Vicepreşedintele ALDE, Andrei Gerea, a declarat luni, la Parlament, că a solicitat să i se retragă sprijinul politic lui Daniel Constantin având în vedere atitudinea sa din ultima perioadă, precum şi faptul că nu recunoaşte „sub nicio formă” autorita...
Liderii ALDE apropiaţi ai copreşedintelui Călin Popescu-Tăriceanu vor să creeze o funcţie onorifică în partid în care să fie desemnat Daniel Constantin la Congresul care ar putea avea loc în luna aprilie. În cazul în care Constantin se va opune organ...
Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea afirmă că Daniel Constantin „visează frumos, cu ochii deschişi” atunci când afirmă că PC a stat la baza formării ALDE, realitatea fiind cu totul alta, motiv pentru care copreşedintele ALDE a acceptat organizarea Del...
Andrei Gerea (ALDE), fost ministru-delegat pentru Energie şi IMM în Guvernul Victor Ponta şi ministru al Economiei în cadrul Guvernului Victor Ponta 2, este viitorul titular al unui fotoliu de deputat de Argeş, în defavoarea liderul PMP Argeş, Cătăli...
Politicieni cunoscuţi nu se vor mai regăsi în legislatura 2016-2020, cei mai mulţi proveniţi din PNL şi ALDE, însă lista acestora e completată şi de foşti miniştri care au candidat ca independenţi....
Consiliul de Administraţie (CA) al Electrica a convenit cu directorul general al companiei, Ioan Roşca, încetarea mandatului acestuia până cel târziu în luna iunie, procesul de selecţie pentru un înlocuitor fiind estimat să se desfăşoare pe parcursul...
Complexul Energetic Hunedoara, controlat de către stat, a intrat oficial în insolvenţă, după ce Tribunalul Hunedoara a acceptat cererea depusă de companie la finele anului trecut de intrare voluntară în procedura de reorganizare.
Acţionarii Electrica au ales luni pentru posturile de membri în noul Consiliu de Administraţie (CA), cu şapte posturi, patru dintre cei cinci membri ai actualului CA, precum şi trei candidaţi propuşi de Ministerul Energiei, de compania de Brokeraj Sw...
Salvarea Complexului Energetic Hunedoara a fost atât de „prioritară“ pentru statul român încât compania a primit prea târziu ajutorul de salvare de 167 de milioane de lei, ceea ce a dus la achiziţia cu întârziere a certificatelor de emisii de dioxid ...
Romgaz a prelungit cu încă o lună, până la 15 decembrie, contractul de livrare de gaze către Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), în urma unei propuneri de program de stingere a datoriei restante a producătorului de energie termică, dar cere semnarea u...
Contractul dintre ELCEN şi Romgaz a fost semnat, a anunţat marţi fostul ministrul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, care a dat din nou asigurări că bucureştenii vor avea apă caldă şi căldură în această iarnă.
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi spune că fostul premier Victor Ponta, primarul suspendat, Sorin Oprescu, şi ministrul Energiei, Andrei Gerea, au lăsat o bombă cu ceas la sistemul de termoficare al Bucureştiului. Raeţchi crede că fuziunea RADET-ELCEN es...
Preşedintele Consiliului de Administraţie al RADET, Gabriel Dumitraşcu, l-a acuzat de incompetenţă pe Andrei Gerea, ministrul Energiei, şi a susţinut că acesta „nu a avut legătură cu energia“ decât atunci când „a aprins becul sau aragazul“.
Ministrul Energiei, Andrei Gerea, cere demisia lui Gabriel Dumitraşcu, preşedintele consiliului de administraţie al RADET, pe care îl acuză că tratează iresponsabil problemele bucureştenilor şi pune mai presus de acestea interesele personale, asigurâ...
După acuzele societăţii civile cu privire la un abuz la Electrica, Ministerul Energiei a acuzat conducerea companiei că doreşte bonusuri „nesimţite“, dar fără să realizeze investiţiile asumate. Acum, Electrica SA a reacţionat, la rândul său, afirmând...
Ministerul Energiei respinge acuzaţiile privind politizarea companiei de stat Hidro Tarniţa prin numirea directorului administrativ Ion Badea în poziţia de director general şi afirmă că acesta din urmă nu este membru ALDE.
Ministerul Energiei contraatacă în urma acuzelor privind încercarea de politizare a Electrica: instituţia acuză că managerii au dorit bonusuri „nesimţite“, în condiţiile în care compania nu a realizat până la finele lunii august decât o treime din in...
Fredom House, Centrul Român de Politici Europene şi Expert Forum îl acuză pe ministrul Energiei, Andrei Gerea, că încearcă să intervină arbitrar în activitatea Electrica, prin schimbarea membrilor Consiliului de Administraţie, care au promovat politi...
Regia Autonomă de Distributie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti „a instigat populaţia într-un moment de sensibilitate crescută“, a declarat Andrei Gerea, ministrul Energiei, oficialul asigurându-i pe locuitorii Capitalei că nu vor rămâne fără căld...
Reprezentanţii RADET au anunţat că toţi bucureştenii ar putea rămâne fără apă caldă şi căldură, după ce Romgaz a anunţat ELCEN că opreşte furnizarea gazelor naturale. ELCEN a anunţat că Romgaz nu a întreruput livrările de gaze naturale, iar contractu...
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a amendat cu 200.000 de lei grupul GdF SUEZ ca urmare a sesizărilor primite de instituţie cu privire la facturarea în avans pe câteva luni a consumului de gaze. Amenda a fost deja achi...
Ministerul Energiei a solicitat convocarea Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Electrica pentru alegerea unor noi membri ai Consiliului de Administraţie al furnizorului şi distribuitorului de energie, se arată într-un raport transmis Bursei de Val...
Gerea: Poate pentru Germania este suportabilă renunţarea la energia nucleară, dar pentru România, nu
Germania îşi permite să renunţe la energia nucleară, însă pentru România nu este o opţiune, a declarat Andrei Gerea, ministrul Energiei.
Fondul Proprietatea, care deţine 9,1% din acţiunile Nuclearelectrica, vrea ca încheierea memorandumului de înţelegere cu China General Nuclear Power Corporation privind reactoarele 3 si 4 de la Cernavodă să fie amânată şi să aibă loc abia după ce Guv...
Redevenţele miniere vor creşte, însă cele petroliere pentru perimetrele marine ar putea să scadă, întrucât aceste activităţi presupun investiţii extrem de ridicate, a declarat Andrei Gerea, ministrul Energiei.
Furnizorul şi distribuitorul de energie Electrica nu a utilizat fondurile atrase prin listarea pe bursele de la Bucureşti şi Londra, potrivit ministrului Energiei, Andrei Gerea, care cere folosirea acestora prin investiţii în reţele şi achiziţii în r...
Memorandumul cu investitorii chinezi, care stă la baza contractului pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, ar putea fi semnat în luna noiembrie, astfel încât construcţia celor două unităţi să înceapă în termen de doi ani, a declarat ...
Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă în prima parte a anului viitor şi să fie listată pe bursă în 2017, potrivit ministrului Energiei, Andrei Gerea.
Îmbătrânirea infrastructurii energetice şi volatilitatea preţurilor la combustibilii fosili constituie o parte dintre provocările cu care se confruntă România, a declarat, luni, Andrei Gerea, ministrul Energiei, într-o conferinţă pe teme energetice.
În timp ce administratorii Electrica acuză statul român că doreşte să păstreze controlul asupra companiei, în urma respingerii planului de administrare, Andrei Gerea, ministrul Energiei, susţine că disputa dintre membrii Consiliului de Administraţie ...
Complexul Energetic Hunedoara poate intra în orice moment în insolvenţă, având în vedere situaţia dificilă a companiei şi numărul foarte mare de solicitări în acest sens, a declarat Andrei Gerea, ministrul Energiei.
Ministrul Energiei, Andrei Gerea, nu este de acord ca societatea de stat Hidroelectrica să cheltuie 300 de milioane de euro cu achiziţia de ferme eoliene şi centrale fotovoltaice.
Reducerea găurilor negre pe care le-am găsit la complexurile energetice, generate nu doar de managementul defectuos, ci şi de contractele dubioase încheiate în defavoarea companiilor de stat, reprezintă un obiectiv prioritar, a declarat joi, la Târgu...
Perioada de implementare a Programului guvernamental „Termoficare 2006-2015 - căldură şi confort“' va fi prelungită până în anul 2020, a decis Guvernul printr-o Hotărâre aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri.
Joi, ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat în timpul unei conferinţe de presă de la Galaţi că fuziunea RADET – ELCEN nu mai este posibilă. Declaraţia ministrului i-a pus pe jar pe angajaţii regiei, dar şi pe cei din Primăria Capitalei.
Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat în timpul unei conferinţe de presă de la Galaţi că fuziunea RADET – ELCEN nu mai este posibilă. Ministrul a explicat că o posibilă soluţie ar fi transformarea RADET-ului într-o societate comercială şi intr...
Ministrul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, consideră că declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la Codul Fiscal sunt „greu de înţeles“ şi nu i se par normale, atât timp cât Codul Fiscal a fost discutat cu mediu...
Ministrul Energiei, Andrei Gerea, dă asigurări că nu vor fi probleme în această iarnă privind asigurarea gazului, având în vedere situaţia mai tensionată din regiune, adăugând că se iau totuşi măsuri de precauţie în acest sens, care prevăd şi oprirea...
Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi ar putea fi spijinit prin finanţarea zonei de eficienţă energetică, a declarat Andrei Gerea, Ministrul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, care a vizitat astăzi compania.
„Electrocentrale Grup” SA, societate cu capital integral de stat, a inaugurat, vineri, 3 iulie, lângă comuna Chiscani, judeţul Brăila, primul parc fotovoltaic realizat printr-o investiţie exclusivă a statului român....
Ministrul Energiei, Andrei Gerea, însoţit de reprezentantul administratorului judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, ajung astăzi în judeţul Hunedoara, pentru a vedea stadiul proiectelui de investiţii în centrala de la Bretea Streiului.
Construcţia Interconectorului Azerbaijan-Georgia-Romania (AGRI), prin care gazele din Marea Caspică ar putea ajunge în România în stare lichefiată, ar putea demara după 2019, dată până la care România va avea o reţea nouă de gaze naturale de la Const...
Experţii români şi cei sârbi caută soluţii pentru asigurarea producţiei de energie electrică la Porţile de Fier, astfel încât să nu existe excese care ar determina scăderea accentuată a nivelului apelor Dunării şi care ar putea duce la probleme de me...
Guvernul ar putea aproba miercuri majorarea preţului gazelor naturale pentru populaţie, la 60 de lei/MWh, a declarat miercuri Andrei Gerea, ministrul Energiei.
Premierul Victor Ponta i-a cerut astăzi ministrului Energiei, Andrei Gerea, să meragă la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) şi să anunţe salariaţii că Guvernul acordă un ajutor de stat de 167 de milioane de lei societăţii, dar să aibă asupra sa şi d...
Energia a devenit o armă şi, chiar dacă armele sunt necesare, energia este vitală, a declarat Andrei Gerea, ministrul Energiei, care a completat că tot ceea ce era valabil în domeniul energetic în ultimii 3-4 ani este acum depăşit şi trebuie actualiz...
Trezoreria va împrumuta cu 40 milioane de lei, în condiţii de piaţă, Complexul Energetic Hunedoara, din venituri rezultate din privatizare, astfel încât să poată fi rambursat ajutorul de stat acordat în guvernările anterioare şi stabilit drept ilegal...