
Burleanu radiază: Mesajul care arată marea sa realizare de când conduce FRF VIDEO
Şeful de la „Casa Fotbalului“ e expert în a se lăuda singur. Şi, totuşi, de când e la federaţie, a reuşit şi o performanţă remarcabilă.
Şeful de la „Casa Fotbalului“ e expert în a se lăuda singur. Şi, totuşi, de când e la federaţie, a reuşit şi o performanţă remarcabilă.
Fotbalul românesc duce lipsă de calificări la turnee finale, în ceea ce priveşte prima reprezentativă. Adică, cea care contează cu adevărat pentru suporteri. Până vor veni calificările, fanii pot savura, în schimb, „unitatea“ celor care conduc sportul-rege în ţară.
În România, sportul de performanţă şi cel de masă sunt la pământ. Iar în acest decor dezolant, fotbalul e, de asemenea, în cădere liberă. Şi astăzi realege în fruntea federaţiei un om care a gestionat eşecul, mai als la nivelul primei reprezentative, şi în ultimul mandat, începând din 2018.
Un mediu din care fac parte şi mulţi oameni dubioşi, fotbalul românesc pare că şi-a găsit omul potrivit la locul potrivit. Numai aşa se explică modul autoritar în care actualul şef de la „Casa Fotbalului“ îşi asigură mandatele pe bandă.
Dimensiunea victoriilor obţinute de Răzvan Burleanu în alegerile pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal e invers proporţională cu rezultatele echipelor naţionale!
În cel mai slab moment al mandatului său de preşedinte FRF, dacă ne uităm strict la rezultatele primei reprezentative, Răzvan Burleanu (37 de ani) va bifa, astăzi, cea mai categorică victorie în alegeri. Una fără emoţii, pentru că n-are niciun contracandidat.
Potrivit datelor preliminare, preşedintele Serbiei a câştigat în primul tur cu aproximativ 60% din voturi, pentru a 2-a oară consecutiv.
Împreună cu aliaţii - creştin-democraţii - partidul poate conta pe 135 din 199 de locuri în parlament. Cu două mai mult, decât cele deţinute de coaliţia de guvernământ înainte de alegeri.
Coaliţia „Împreună putem face totul”, condusă de actualul preşedinte al ţării, Aleksandar Vučić, câştigă alegerile parlamentare din Serbia.
Serbia va organiza azi alegeri prezidenţiale şi parlamentare. Vor avea loc şi alegeri locale pentru Consiliul Local al Belgradului şi alte 12 municipalităţi.
Potrivit CEC, candidatul Georgian Dream Irakli Shatakishvili câştigă 89,2% la alegerile pentru parlamentul georgian din circumscripţia cu mandat unic a oraşului Rustavi.
Candidat la şefia federaţiei, Constantin Din e dezamăgit de cum arată, la ora actuală, un sport în care, cândva, România a reprezentat o forţă la nivel internaţional.
Sancţiunile pentru corupţia politică şi electorală se înăspresc. Deputaţii au aprobat un proiect de lege care se referă la aspecte precum utilizarea abuzivă a resurselor administrative în campania electorală, transportarea organizată a alegătorilor spre secţiile de votare şi implicarea organizaţiilor necomerciale în campania electorală, transmite IPN.
Un judecător federal al Statelor Unite a declarat luni că fostul preşedinte Donald Trump probabil a încălcat legea încercând, prin ”corupţie” să obstrucţioneze confirmarea de către Congres a victoriei lui Joe Biden în Colegiului Electoral, pe 6 ianuarie 2021, transmite CNBC.
Partidul Social Democrat (SPD) german a obţinut o victorie detaşată, duminică, într-un scrutin în landul Saarland - primul test electoral de la instalarea lui Olaf Scholz la Cancelarie, potrivit unor exit-pollluri, relatează AFP.
Candidatul în alegerile prezidenţiale franceze Emanuel Macron, care şi-a prezentat joi programul electoral, declară că nu regretă faptul că a spus că NATO se află în stare de ”moarte cerebrală”, scrie Le Figaro
Mai sunt doi ani până la alegeri, dar parlamentarul prevăzător curtează din timp aleşii „de la firul ierbii”, de care va avea curând nevoie, în goana după voturi. Aşa se face că asupra indemnizaţiilor pentru dregătorii locali (cunoscute şi ca „pensii speciale”) s-a aşternut tăcerea, ele fiind amânate succesiv, în ciuda încercărilor unor partide de a le anula.
Fotbalul românesc a ajuns să fie condus de nişte oameni fără contracandidaţi la alegeri, susţinuţi politic, absolviţi de presiunea rezultatelor şi cu un limbaj de lemn, care l-ar face invidios şi pe cel mai talentat ambalator de vorbe goale.
Partidul „ŞOR” este formaţiunea care creşte cel mai mult în preferinţele alegătorilor moldoveni. În ultima jumătate de an, Partidul „ŞOR” şi-a triplat scorul electoral, arată datele unui sondaj IMAS, publicat luni, 21 februarie. În cazul în care duminică ar avea loc alegeri, formaţiunea condusă de Ilan Şor ar acumula 15,7% dintre voturile moldovenilor care au o intenţie de vot.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în legislativ ar accede trei formaţiuni politice: Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, pentru care ar vota 27,9% din alegători, Partidul Acţiune şi Solidaritate, cu 27,2% voturi, şi Partidul politic Şor, cu 12,1%. Alte formaţiuni politice nu ar trece pragul electoral. Constatările se conţin într-un sondaj realizat de compania de cercetare sociologică [imas].
Fiul conducătorului autoritar al Turkmenistanului, Gurbanguly Berdymukhamedov, va candida la alegerile prezidenţiale anticipate de luna viitoare. Votul este programat pentru 12 martie.
Scăderea PAS în sondaje este un fenomen firesc, în condiţiile crizelor de proporţii cu care se confruntă Republica Moldova. Este opinia comentatorilor politici de la Chişinău care spun că datele CBS-Research reflectă un tablou perfect al realităţii în care trăim, oamenii fiind dezamăgiţi de activitatea guvernării, notează IPN.
Dacă duminica viitoare în Republica Moldova s-ar organiza alegeri parlamentare, 25,2% din respondenţii unui sondaj ar vota cu Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor. Alţi 22,7% din respondenţi ar vota cu Partidul Acţiune şi Solidaritate, iar 8,1% şi-ar da votul pentru Partidul Şor. Alte formaţiuni politice nu ar trece pragul electoral, transmite IPN.
Deoarece există în presă texte cu multe erori, manipulare, dezinformare sau chiar aiureli paranoide, şi deoarece alegătorii au dreptul să ştie ce se întâmplă cu cei pe care i-au votat, voi prezenta sumar situaţia la zi.
Pentru a creşte reprezentativitatea şi a permite adoptarea unei decizii exclusiv populare, în cadrul turului doi de scrutin la alegerile pentru funcţia de preşedinte sau primar, Comisia Electorală Centrală propune introducerea rubricii „Împotriva tuturor opţiunilor”, transmite IPN.
Portughezii merg duminică la urne pentru alegerile parlamentare anticipate. Pe fondul unei prezenţe la vot scăzute, guvernul portughez a decis să permită celor infectaţi să iasă din izolare şi să voteze în ultima oră înainte de închiderea secţiilor de votare la ora 19.00, scrie Reuters.
Fostul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, a sugerat din nou că va candida pentru al doilea mandat în 2024 şi a spus că „va lua în considerare” graţierea insurecţioniştilor care au pătruns forţat în Capitoliu în 6 ianuarie 2021, relatează CNN.
Directorul Institutului INSCOP Research, Remus Ştefureac, a postat pe Facebook un grafic al intenţiei de vot în România care indică faptul că în prima lună din 2022 AUR a depăşit Partidul Naţional Liberal în preferinţele românilor, devenind astfel al doilea partid din România conform intenţiei de vot. Pe primul loc se află Partidul Social-Democrat.
Fostul prim-ministru al Italiei Silvio Berlusconi a decis să nu candideze la funcţia de preşedinte, a anunţat acesta sâmbătă, înlăturând un obstacol în calea negocierilor între partide, înaintea votului din Parlament care va începe pe 24 ianuarie, transmite Reuters.
Constantin Din este singurul candidat care se va lupta cu Alexandru Dedu pentru şefia FR de Handbal. Din şi-a prezentat joi principalele idei cu care se speră să câştige alegerile programate la finalul lunii martie 2022.