agresiune rusia - ultimele știri
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, într-o conferinţă de presă cu Kamala Harris, vicepreşedintă a Statelor Unite, că România nu are date care să indice faptul că ţara noastră ar putea fi ţinta unei agresiuni. Pe de altă parte, Kamala Harris a pre...
Preşedintele Klaus Iohannis a scris, joi, un mesaj pe Twitter, despre criza ucraineană, în care a îndemnat la unitate, dar în acelaşi timp a îndemnat toţi actorii politici să fie vigilenţi pentru că „riscurile sunt critice încă”. Ulterior, şeful stat...
Klaus Iohannis a declarat, într-o conferinţă de presă cu secretarul general al NATO, că în prezent Europa cunoaşte cea mai mare criză de după căderea Cortinei de fier, date fiind tendinţele Rusiei de a reveni la „politica de forţă”.
MAE respinge ca fiind inoportune şi lipsite de orice fundament declaraţiile ministerului de Externe al Federaţiei Ruse privind prezenţa militară aliată pe Flancul Estic al NATO. Instituţia precizează că prezenţa NATO e una normală şi strict defensivă...
România nu se simte ameninţată, ci îngrijorată de prezenţa militară sporită a Rusiei în regiune, iar datorită Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic, Marea Neagră „e parţial şi un „lac NATO”, a afirmat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Auresc...
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat modul în care decurge campania de vaccinare şi i-a îndemnat pe români să meargă în număr cât mai mare să-şi facă vaccinul anti-Covid. Pe de altă parte, şeful statului a avertizat că „pandemia nu a dispărut” şi că...
Summitul NATO din 2018 a fost precedat de Summitul UE-Ucraina din data de 9 iulie 2018, desfăşurat la Bruxelles, şi la care au participat, printre alţii, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi p...
După mai bine de un deceniu pe care şi l-au petrecut luptând împotriva insurgenţilor islamişti din Irak şi Afganistan, militarii Statelor Unite fac eforturi pentru a-şi redobândi abilităţile specifice epocii Războiului Rece, astfel încât să poată fac...
Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a declarat, în cursul unui interviu difuzat sâmbătă de Realitatea TV, că nu crede că România este o ţintă „directă” a grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS), însă a subliniat că nu trebuie ignorat fenomenul teror...