agenda publica - ultimele știri
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a transmis joi primul său mesaj de la anunţarea diagnosticului de cancer.
Mesianismul, aşteptarea unui salvator (călare pe un cal alb) este adânc inculcat în spiritul omenesc. Acest salvator este aşteptat să vină şi să refacă lucrurile – sau măcar să elibereze lumea de cele mai ardente probleme de pe agenda publică....
Medicii legişti din Suceava au constatat că decesul bebeluşului survenit în ianuarie, la 12 ore de la botez, nu are legătură cu procedura din biserică. Ei susţin că micuţul a murit ca urmare a unei probleme cardio-respiratorii. Câteva comentarii pe m...
În această parte a doua voi prezenta modul în care a reacţionat societatea franceză la apariţia legii căsătoriei pentru toţi, adică şi pentru persoanele de acelaşi sex. Sunt aspecte încă nediscutate în spaţiul public românesc, dar care cred că vor aj...
Cu o mare întârziere, ca toate temele europene, a ajuns şi în România discuţia publică despre căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Doar că pe dos. Discuţia, adică nu progresiştii au cerut să fie permisă aceasta căsătorie, ci tradiţionaliştii ...
Premierul maghiar Viktor Orban a relansat dezbaterea privind introducerea pedepsei cu moartea în Ungaria, o măsură interzisă oficial de Uniunea Europeană, după declaraţiile făcute marţi în faţa presei din oraşul Pecs.