afganistan - ultimele știri
Mărturiile a trei înalți oficiali ai Departamentului de Stat, făcute cu ușile închise, au adus noi lămuriri asupra situației „fără precedent" din ultimele zile ale prezenței americane în Afganistan.
Rusia a declarat marţi că are probleme importante de discutat cu liderii talibani din Afganistan şi că lucrează pentru a-i elimina pe talibani de pe lista organizaţiilor teroriste interzise.
Talibanii aflați la putere în Afganistan au efectuat joi o dublă execuție publică pe un stadion din sud-estul țării, unde rudele unor victime au tras focuri de armă asupra celor doi condamnați, sub privirile a mii de oameni.
Generalul (r) Dan Grecu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, ce măsuri ar trebui luate pentru a descuraja orice ipotetic agresor. El consideră că orice discuție în acest sens trebuie pornită de la ideea că statul trebuie să găsească o cale să-i convingă pe tineri să se îndrepte spre armată.
Două persoane care au fost date inițial dispărute în urma prăbușirii unui avion rusesc produs weekendul trecut în munții din nord-estul Afganistanului au murit în accident, a comunicat un responsabil al guvernului afgan
Guvernul de facto al talibanilor din Afganistan a condamnat sâmbătă ofensiva militară americană şi britanică împotriva rebelilor şiiţi houthi din Yemen, transmite EFE, citată de Agerpres.
În septembrie 2021, la o lună după ce trupele SUA și NATO s-au retras din Afganistan după două decenii de război, talibanii au anunțat că fetelor li se interzice să studieze după clasa a șasea.
Din Afganistan și Ucraina până în Orientul Mijlociu, președintele SUA se confruntă cu consecințele gafelor de politică externă ale predecesorului său, scrie The Guardian.
Producţia de opiu din Afganistan a scăzut cu 95% după ce talibanii au interzis culturile de mac, în aprilie 2022, potrivit Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC).
În cursul rugăciunii de vineri, o explozie a avut loc într-o moschee șiită din nordul Afganistanului. Numărul victimelor ar fi mare potrivit unor martori citați de AFP. O televiziune afgană anunță că sunt 18 morți și peste 30 de răniți.
Epicentrul a fost situat la 34 km nord-vest de orașul Herat, care găzduiește aproximativ 272 de mii de oameni.
Seismul de sâmbătă din vestul Afganistanului s-a soldat cu moartea a circa 120 de oameni şi 1.000 de răniţi, arată un nou bilanţ al serviciilor de salvare citat de AFP.
Institutul de Geofizică din Statele Unite (USGS) a înregistrat sâmbătă, în vestul Afganistanului, cinci cutremure consecutive cu magnitudini cuprinse între 4,7 şi 6,3. Cel puțin 15 persoane au murit și 78 sunt rănite, potrivit BBC News.
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a dat detalii despre condițiile în care a trăit în perioada în care a fost pe câmpul de luptă, de hrana pe care o consumau, relația cu Divinitatea, dar și modul cum a înțeles familia sa cariera îmbrățișată.
Ambasada Afganistanului la New Delhi a anunţat duminică ca îşi va încheia activitatea în India, la mai bine de doi ani după revenirea talibanilor la putere la Kabul.
Traficul de metamfetamină în Afganistan şi ţările din regiune este în creştere, semnalează Oficiul ONU pentru droguri şi criminalitate (UNODC) într-un raport publicat duminică, citat de dpa şi Reuters.
Poliţia talibană a moravurilor a reţinut şase persoane sub acuzaţia că au interpretat muzică în provincia Balkh din nordul Afganistanului, a informat sâmbătă postul de televiziune TOLOnews.
După decenii de conflict, pericole naturale recurente și un nivel ridicat de sărăcie, preluarea puterii de către talibani, în Afganistan, începând cu august 2021, pictează acum o imagine sumbră de declin economic, creștere a insecurității alimentare și la privațiuni generalizate.
Peste 200 de membri din armata, forţele de ordine şi guvernul fostului regim din Afganistan au fost ucişi de când talibanii au preluat controlul, a anunţat marţi misiunea ONU din Afganistan, în ciuda unei "amnistii generale" pentru vechii inamici.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Taliban pentru Moravuri și Virtuți, a declarat într-un interviu acordat agenției Associated Press că femeile își pierd din valoare dacă se lasă privite în spațiul public.
Guvernul taliban din Afganistan sărbătoreşte marţi, zi declarată sărbătoare naţională, a doua aniversare a preluării controlului ţării prin diverse manifestări şi printr-o declaraţie care vorbeşte despre revenirea sa la putere, relatează AFP.
Fostul premier britanic Gordon Brown, emisarul ONU pentru educaţie, a cerut joi o anchetă pentru „crimă împotriva umanităţii” la Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru tratamentul aplicat femeilor în Afganistan.
Mii de saloane de înfrumuseţare urmează să se închidă definitiv în Afganistan marţi, odată cu intrarea în vigoare a unui decret în acest sens al autorităţilor talibane, care privează femeile de una dintre puţinele lor surse de venit şi de unul dintre ultimele lor spaţii de libertate.
Ahmad Masoud a mai adăugat că, printr-o abordare corectă, Kabul ar putea deveni un partener strategic al Washingtonului.
Pakistanul, Afganistanul și Uzbekistanul intenționează să construiască calea ferată transafgană. Potrivit Uzbekistanului, o astfel de cale ferată va reduce timpul de livrare a mărfurilor către Pakistan cu aproximativ cinci zile și va reduce costurile de transport cu cel puțin 40%.
Talibanii au ordonat saloanelor de coafură și înfrumusețare din Afganistan să se închidă în cea mai recentă restricție cu care se confruntă femeile.
Liderul suprem al Afganistanului susţine că femeile care trăiesc în ţară au fost salvate de la "opresiune" de către guvernul taliban şi că statutul lor de "fiinţe umane libere şi demne" a fost restaurat.
Autorităţile talibane au anunţat că au executat marţi un bărbat condamnat pentru omucidere, a doua execuţie publică de la preluarea puterii în august 2021, şi care a fost efectuată cu armă de foc într-o moschee din estul Afganistanului, informează AFP, citată de Agerpres.
Tratamentul la care sunt supuse femeile şi fetele afgane din partea regimului taliban ar putea fi calificat drept ''apartheid de gen'' întrucât drepturile lor continuă să fie încălcate grav de autorităţile de facto de la Kabul, a declarat luni un expert al ONU, potrivit Reuters.
Guvernul afgan a declarat sâmbătă data de 31 august, ziua în care ultimul soldat american a părăsit Afganistanul în 2021, să fie sărbătoare națională, informează DPA, scrie Agerpres.
Cabinetul taliban a declarat sâmbătă ca 31 august, ziua după ce ultimul soldat american a părăsit Afganistanul în 2021, să fie sărbătoare naţională, informează DPA.
Nu ar trebui să fie surprinzător faptul că țara cunoscută sub supranumele de „cimitirul imperiilor” are partea ei binemeritată de povești cu fantome.
Un schimb de focuri a dus la decesul a cel puțin trei oameni, la o bază iraniană ce a fost atacată de talibani, la graniţa dintre Iran şi Afganistan. Ambele părţi se acuză reciproc de deschiderea focului.
Consiliul de Securitate al ONU le-a cerut joi talibanilor să „revină rapid" asupra tuturor măsurilor de restricţii împotriva femeilor, condamnând în special interdicţia impusă femeilor afgane de a lucra pentru Naţiunile Unite, relatează AFP.
Preşedintele american Joe Biden a transmis joi Congresului documentele secrete referitoare la retragerea din Afganistan, cerute de multă vreme în special de republicani, a anunţat joi Casa Albă, notează AFP.
Reprezentantul ONG Presidium Network Scott Richards a explicat că agențiile internaționale de monitorizare nu au acces la ei.
Într-o postare pe Twitter a Ministerului Apărării din Afganistan sunt ilustrate rânduri cu zeci de vehicule, dintre care unele par a fi camioane blindate asemănătoare cu Humvee-urile.
Cel puţin 13 persoane au murit şi peste 90 au fost rănite în Pakistan şi Afganistan în urma unui seism cu magnitudinea 6,5 care s-a produs marţi seară, potrivit oficialilor guvernamentali, informează Reuters.
Un seism puternic care a durat cel puţin 30 de secunde a fost resimţit marţi seara în capitala Afganistanului, Kabul, şi în nordul Pakistanului, relatează Reuters şi AFP.
De la sosirea lor la putere în august 2021, talibanii şi-au înmulţit măsurile liberticide împotriva femeilor. Accesul la universitate le este interzis, la fel şi cel la învăţământul secundar.
Măcar decidenții politici ar trebui să citească acest raport redactat sub autoritatea lui John F. Sopko.
Reprezentanţi ai regimului taliban urmează să preia conducerea ambasadei Afganistanului la Teheran, a anunţat duminică, pe Twitter, un purtător de cuvânt al mişcării islamice militante, informează dpa.
Administrația talibană va merge mai departe cu planurile de a transforma fostele baze militare străine în zone economice speciale pentru întreprinderi, a declarat duminică, într-o declarație, vicepremierul interimar pentru afaceri economice.
Situaţia în materie de drepturi ale femeilor se înrăutăţeşte peste tot în lume, atenţionează asociaţii feministe într-un raport publicat luni, ce recomandă ca acest subiect să fie abordat pe scena diplomatică, informează AFP.
Cel puţin 166 de persoane au murit din cauza valului de frig care s-a abătut asupra Afganistanului în ultimele 20 de zile, a anunţat sâmbătă un reprezentant al Ministerului afgan pentru gestionarea catastrofelor, informează AFP.
Adjuncta secretarului general al ONU, Amina Mohammed, a discutat miercuri despre drepturile femeilor cu ministrul afgan de externe interimar, după frecentele măsuri ale regimului taliban, informează Reuters, citat de Agerpres.
În vreme ce Nepalul își revine după cel de-al 13-lea accident aviatic în tot atâția ani, mulți călători sunt, pe bună dreptate, îngrijorați de siguranța zborurilor în diferite părți ale globului. Astfel, iată top 15 cele mai periculoase țări pentru călătoriile cu avionul, relatează The Independent.
Fiul cel mic al Regelui Charles al III-lea, Harry, mărturisește în cartea sa autobiografică, intitulată „Rezervă“, cum a ajuns să lupte în prima linie a campaniei din Afganistan, unde a traversat momente șocante, care au lăsat urme adânci
11 state membre ale Consiliului de Securitate al ONU au făcut apel vineri la talibanii aflaţi la putere la Kabul să ridice „toate măsurile opresive" luate împotriva femeilor din Afganistan, relatează AFP, citată de Agerpres.
Guvernul taliban din Afganistan a cerut închiderea tuturor saloanelor de înfrumusețare pentru femei, în maxim 10 zile, și le-au interzis afganelor să lucreze în centrele comerciale, potrivit postului arab de televiziune Al-Arabiya, relatează agenția APA.
Prințul Harry i-a înfuriat pe talibani cu mărturisirea din cartea sa că a ucis în Afganistan. Un lider taliban i-a transmis că militanții pe care i-a omorât „nu erau piese de șah, au fost oameni”. Mai mult decât atât, îl consideră un "mare ratat".
Prințul a precizat că s-a întâmplat atunci când era angajat ca pilot de elicopter pe frontul din Afganistan şi că trebuia să îşi considere ţintele "ca nişte piese de şah".
Cutremurul s-a produs în regiunea Munţilor Hindukuş din nordul Afganistanului joi, zguduind puternic mai multe zone ale ţării, inclusiv capitala Kabul.
După ce autorităţile talibane din Afganistan au interzis accesul femeilor la educaţie superioară, Iranul a anunţat că are în vedere suplimentarea locurilor din universităţi pentru studentele afgane care doresc să-şi continue studiile
Mai multe persoane au fost ucise după ce o explozie a zguduit intrarea pe aeroportul militar din Kabul.
Un profesor universitar afgan din Kabul și-a rupt diplomele de profesor și de doctor în direct la TV, în semn de protest, după ce talibanii au interzis accesul fetelor și femeilor în universități.