
Şeful ANCOM, Adrian Diţă, a demisionat din funcţie
Adrian Diţă, numit de Guvernarea PSD-ALDE, la şefia ANCOM a anunţat că demisionează din funcţie, potrivit unui e-mail intern adresat angajaţilor, citat de HotNews.ro.
Adrian Diţă, numit de Guvernarea PSD-ALDE, la şefia ANCOM a anunţat că demisionează din funcţie, potrivit unui e-mail intern adresat angajaţilor, citat de HotNews.ro.
Cătălin Drulă, deputat USR, a postat pe Facebook o imagine din care reies primele măsuri luate de noul şef ANCOM, Adrian Diţă: a trimis în Parlament, cu ajutorul PSD, un amendament prin care vrea să-şi mărească salariu la aproximativ 10.000 de euro lunar. Schimbarea vine la mai puţin de o lună de la numirea sa în funcţie, asta după ce Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă pentru scoaterea preşedintelui Iohannis de la numirea şefului ANCOM.
Adrian Diţă a fost numit, joi, de către plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale în Comunicaţii, cu 236 voturi „pentru“ şi zece „împotrivă”.
Plenul reunit al Parlamentului urma să îl voteze, în şedinţa de marţi, pe noul preşedinte al ANCOM, funcţie pentru care este propus Adrian Diţă. Adrian Diţă director de afaceri publice la Telekom Romania şi a mai lucrat la International Railway Systems, grup controlat de omul de afaceri Cristian Burci, precum şi la Vodafone România. Numirea a fost însă amânată din lipsa de cvorum necesar.