„Adevărul” propune cititorilor săi un ziar axat pe interviuri şi reportaje exclusive, analize ale principalelor evenimente şi articole care explică de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă.
„Adevărul” de astăzi într-o nouă prezentare
adevărul 125 de ani
„Adevărul“ nostru cel de toate zilele
CUVÂNT CĂTRE CITITORI Încheiem serialul dedicat istoriei de 125 de ani a cotidianului cu o colecţie de mesaje din partea ziariştilor care fac „Adevărul” de astăzi.
Grigore Cartianu, fost redactor-şef la „Adevărul”: „Patriciu a avut prea puţin realism şi prea multă megalomanie”
Grigore Cartianu, redactor-şef al ziarului „Adevărul” în perioada 2008-2012, vorbeşte despre viziunea şi greşelile mogulului Dinu Patriciu, dar şi despre cum încerca acesta să influenţeze politica editorială a ziarului.
INTERVIU Cristian Tudor Popescu, unealtă în războiul Iliescu - Roman. „Eram virgin din punct de vedere politic”
Continuăm serialul „Adevărul 125 de ani” cu un interviu în care Cristian Tudor Popescu, omul care a marcat istoria postdecembristă a ziarului, vorbeşte despre cum a ajuns la „Adevărul”, despre desprinderea de stilul „scânteist” şi despre relaţia sa cu Dumitru Tinu. CTP recunoaşte că, la începutul carierei de ziarist, a făcut, fără să-şi dea seama, jocuri politice. Mai târziu, când a realizat, „n-a fost o senzaţie prea plăcută”.
Moartea lui Dumitru Tinu şi scindarea redacţiei „Adevărul“
La 1 ianuarie 2003, directorul şi acţionarul majoritar al ziarului moare într-un accident de circulaţie. Redacţia intră în conflict cu moştenitorii acestuia, iar doi ani mai târziu, cea mai mare parte a echipei conduse de Cristian Tudor Popescu pleacă de la „Adevărul“ pentru a înfiinţa un alt ziar.
Cum a încercat Guvernul Roman să pună mâna pe „Adevărul“. CTP: „A fost singura dată în viaţa mea când am semnat o hârtie fără să o citesc“
REVOLTĂ În 1991, redacţia ziarului s-a răsculat împotriva directorului Darie Novăceanu după ce acesta a încercat să privatizeze „Adevărul“ cu Guvernul României acţionar majoritar
1990 - 1991, cei mai negri ani ai „Adevărului“
Ziarişti care s-au făcut preş în faţa conducerii FSN-iste, complicitate prin instigare la agresiunile Mineriadei din iunie 1990 şi articole memorabile prin abjectul lor. Aşa au fost primii ani de după Revoluţie ai „Adevărului”
O epistolă istorică: povestea primei reprezentaţii teatrale în limba română
După 161 de ani de la deschiderea în Bucureşti a Teatrului cel Mare, sub directoratul lui Costache Caragiale, clădirea TNB din Piaţa Universităţii se află în febra celei mai ample operaţiuni de renovare din istoria sa, menită să o transforme într-unul din cele mai moderne spaţii de spectacol din Europa. Inaugurarea sa va marca o intrarea teatrului românesc într-o nouă eră.
„Tradiţii” româneşti: furtul din buzunare
La noi, micile „şuteli” au o tradiţie îndelungată. Cu peste jumătate de secol înainte de ivirea cardurilor bancare, în Bucureşti funcţionau adevărate şcoli de iniţiere în „arta” furturilor de portofele, ceasornice, ochelari sau stilouri. În ediţia de duminică, 26 mai 1948, sub semnătura lui B. Rapeanu, „Adeverul” trage un semnal de alarmă: „Atenţie la hoţii de buzunare din tramvaie. O clasificare pe categorii şi sisteme”.
1989 - 1990. Lungul drum al „Scînteii” către „Adevărul” şi revoluţia tovarăşilor ziarişti
Istoria ziarului „Adevărul“ continuă după o pauză de 38 de ani. „Adeverul“ interzis de regimul comunist renaşte din ruinele oficiosului PCR, „Scînteia“, în ajunul Crăciunului 1989.
Alegerile din 1946, portalul grotesc spre comunism (II)
Puţin înainte de terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, după Conferinţa de la Yalta (februarie 1945), soarta României fusese pecetluită pentru următoarele decenii. Amestecul ruşilor în treburile interne ale ţării nu mai mira pe nimeni: trupe militare sovietice fuseseră dislocate pe teritoriul României şi Comisia Aliată de control, organism care avea drept scop supravegherea procesului de democratizare era aproape total controlată de ruşi.
Alegerile din 1946, portalul grotesc spre comunism (I)
Trupe sovietice în ţară, voturi măsluite, urne furate, oameni împiedicaţi să voteze, bătăi şi crime: aşa s-a desfăşurat primul scrutin „liber” din România postbelică
Cum arată „Adevărul” la 125 de ani? Poate nu întâmplător, o echipă de 125 de jurnalişti, cea mai numeroasă din presa scrisă, incluzând, desigur, reţeaua de corespondenţi. Un ziar lovit de criză, ca şi celalte publicaţii din România, dar încă în picioare, datorită dumneavoastră, cititorii noştri. Şi un site, adevarul.ro, în plină expansiune.
Mergem în fiecare zi pe stradă, aṣa că, vrem, nu vrem, îi privim spectacolul, în care suntem noi înṣine actori. Trecem pe lângă mame cu copii în braṭe, oameni care caută prin gunoaie, corporatiṣti care păṣesc cu siguranṭă, spre clădirile lor de metal ṣi sticlă, minoritari care cântă “fier cumbăăăăr” – sunt între ultimii, căci cererile patronilor lor ne vin deja pe internet, personalizate!
„Bălai, năltuţ, subţirel la trup, cu ochi albaştri, foarte blânzi, cu nasul arcat, semnul cel mai caracteristic al liniei şvabe de Hohenzollern, cu expresia feţei aşa fină şi curată că ai crede-o fată mare”. Acesta este portretul pe care i-l făcea tânărului Ferdinand cel care i-a fost dascăl.
Eram prizonier de război în Bulgaria. Spitalul, în care mă apucase vara convalescent, era instalat într’un mare hotel din Sofia. Stăteam singur într’un fel de celulă la etajul de sus şi dela fereastra mea, care domina toate casele dimprejur, contemplam în lungi după-amiezi de vară priveliştea sutelor de ogeaguri îndreptate spre cer.
Acum 6 ani a închis ochii unul dintre cei mai buni camarazi cu putinţă, un camarad în sensul că, dela el la fiecare coleg şi subaltern de redacţie, el s’a purtat aşa, nu ca un şef, nu ca un director, şi a fost aşa: camarad.
Reflecţii pe marginea cazurilor înregistrate. Am urmărit cu luare aminte campania pornită acum câtăva vreme de o gazetă, pe tema sinuciderilor. De fapt, deslănţuită împotriva... sinucigaşilor.
Am impresia că aceste rânduri sunt tot atât pentru conştiinţa mea cât şi pentru acei care urmează să le judece. Se petrec lucruri şi se iau atitudini care scapă judecăţii şi înţelegerii. Nu am deslegare omenească şi normală: nu găsesc nici o justificare. Mă simt deconcertat.
