acuzare - ultimele știri
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a făcut primele declarații după ce Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu a fost pus sub acuzare de Direcția Națională Anticorupție pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
Hunter Biden ar putea fi acuzat de deținere ilegală de armă în timp ce consuma droguri, în urma unui dosar bombă care dezvăluie că procurorii vor să-l pună sub acuzare până la sfârșitul lunii septembrie.
Trump și consilierul său trebuie să răspundă la 38 de capete de acuzare în cazul documentelor clasificate.
Autoritățile americane vor invoca șapte capete de acuzare, pentru manipularea greșită a documentelor clasificate și obstrucționare a justiției, împotriva fostului președinte Donald Trump.
Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a ajuns la tribunalul din New York, unde s-a predat în mod oficial autorităților. El urmează să fie amprentat și fotografiat, urmând apoi să apară în fața judecătorului, unde i se vor comunica capetele de acuzare.
Donald Trump urmează să răspundă în faţa justiţiei statului New York şi a procurorului pentru Manhattan, Alvin Bragg, pentru o plată de 130.000 de dolari către actriţa şi realizatoarea de porno Stormy Daniels.
Donald Trump ar putea fi acuzat, la New York, chiar în decursul zilelor următoare, pe motiv că ar fi acoperit mai multe plăți către o vedetă porno, în timpul campaniei sale prezidențiale din 2016.
SUA au anunțat că au pus sub acuzare 12 persoane că au vândut Rusiei tehnologii americane, unele folosite chiar pe câmpul de luptă din Ucraina.
De asemenea, edilul este acuzat că a înlocuit masa caldă a elevilor, subvenţionată de la Guvern, cu sanvişuri reci furnizate chiar de firma familiei lui. Valerică Chitic este învinuit pentru nu mai puţin de şapte capete de acuzare, fapte comise, spun...
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a trimis în judecată dosarul în care zeci de agenţi de circulaţie din Sibiu, din cadrul Biroul de Drumuri Naţionale şi Europene al Serviciul Rutier, sunt acuzaţi de luare de mită, abuz în serviciu şi favorizarea...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis ca dosarul fostul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, în care acesta este judecat pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile oc...
Fostul producător de la Hollywood Harvey Weinstein, 70 de ani, va fi acuzat de agresiune sexuală împotriva unei femei din Londra în 1996, anunţă BBC.
Casa celor doi fraţi Tristan şi Andrew Tate a fost percheziţionată de organele competente. Ce au descoperit oamenii legii în casa fostului iubit al Biancăi Drăguşanu?
Procurorii ucraineni au decis punerea sub acuzare în lipsă a fostului viceprim-ministru de la Moscova pentru afirmaţiile sale agresive.
Şeful Ministerului Român al Apărării a afirmat că Federaţia Rusă încearcă să creeze o nouă cortină de fier. Vasile Dîncu a remarcat că „este o nouă formă de împărţire a sferelor de influenţă” pe care Rusia încearcă să o implementeze.
Doi români care au încercat să introducă ilegal în Italia, prin Ungaria, peste 4.000 de exemplare de raci de baltă au fost trimişi în judecată pentru distrugerea naturii, a declarat pentru MTI Gábor Schmidt, purtătorul de cuvânt al Parchetul Judeţulu...
Potrivit lui Karl Racine, membrii acestor organizaţii „au cauzat daune semnificative” Washingtonului, democraţiei americane şi personalului Poliţiei Metropolitane.
Elevul care a împuşcat mortal patru persoane şi a rănit alte opt într-un atac armat la un liceu din Detroit, Michigan, în cursul zilei de marţi, a fost pus sub acuzare pentru crimă, tentativă de crimă şi terorism. A patra victimă, un elev de 17 ani, ...
Pe 1 octombrie, şapte femei internate în Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa au murit în urma unui incendiu. Ancheta se desfăşoară la această oră in rem: se cercetează fapta fără ca o persoană anume să fie pusă sub acuzare.
Procurorii de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis punerea sub acuzare a mai multor persoane în cazul incendiului de la spitalul din Piatra Neamţ soldat cu zece morţi, între acestea fiind şi doi medici.
Un comitet de investigaţie al Senatului brazilian a aprobat, marţi, un raport care cere punerea sub acuzare a lui Jair Bolsonaro pentru nouă capete de acuzare legate de gestionarea dezastruoasă a pandemiei de coronavirus în Brazilia, relatează Reuter...
Petre Purcărea, fost inspector şcolar la Constanţa, a fost acuzat de procurorii DNA că a intervenit pe lângă un inspector de limba română ca să mărească la recorectare nota unui elev, astfel încât adolescentul să poată promova bacalaureatul....
Procurorii americani au pus sub acuzare patru iranieni consideraţi agenţi ai serviciilor secrete pentru că au complotat să răpească o jurnalistă şi activistă din New York critică la adresa Teheranului, relatează Reuters, care citează rechizitoriul de...
Procurorii germani au pus sub acuzare 15 directori ai grupului Volkswagen şi ai unui furnizor auto, în scandalul emisiilor diesel din 2015, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al procuratorii, transmite Reuters.
Gérard Depardieu, actor legendar al cinematografiei franceze în vârstă de 72 de ani, a fost pus sub acuzare pe 16 decembrie pentru "violuri" şi "agresiuni sexuale" care ar fi avut loc în vara lui 2018, acuzaţii formulate de o tânără actriţă, fapte pe...
Democraţii şi republicanii din Senat s-au înţeles asupra unui singur punct, în deschiderea procesului împotriva fostului preşedinte american Donald Trump, şi anume că prestaţia avocatului Bruce Castor al miliardarului nu s-a ridicat la nivelul aştept...
În finalul acestui articol, puteţi consulta cele două documente fundamentale ale procesului care va începe pe 9 februarie în Senatul SUA pentru a stabili dacă, da sau nu, se va da urmare cererii de impeachment la adresa lui Donald J. Trump, cel de-al...
Democraţii au publicat memorandumul de acuzare al fostului preşedinte american, ale cărui acţiuni, începând de la acuzaţiile de fraudă electorală şi până la chemarea la mitingul de la Washington, incitarea insurecţiei şi apoi neîndeplinirea funcţiei ...
Preşedintele american Donald Trump a condamnat, miercuri seară, într-un mesaj video, violenţele de săptămâna trecută de la Capitoliu şi nu a făcut vreo referire la punerea sa sub acuzare.
Secretarul american al Justiţiei Bill Barr le cere procurorilor federali să folosească o lege care pedepseşte fapte de ”răzvrătire” - un text rareori utilizat pentru pedepsirea rebeliunii împotriva Guvernului - în proceduri judiciare împotriva manife...
Ivan Pavlov - avocatul care îl reprezintă pe jurnalistul rus Ivan Safronov, arestat zilele trecute, la Moscova pentru suspiciunea că ar fi spionat pentru un stat membru NATO - a apreciat că dosarul acestuia pare mai degrabă fabricat, informează dpa.
Un nigerian supranumit "Ray Hushpuppi, care îşi etala pe Instagram automobilele Rolls Royce, ceasurile luxoase şi hainele de designer, este acuzat în Statele Unite de conspiraţie pentru spălare de bani, relatează CNN.
Lovitură de teatru în cazul dublei crime din judeţul Satu Mare. Chiar dacă doi suspecţi au fost audiaţi în cazul uciderii a două femei, niciunul dintre ei nu a fost pus sub acuzare.
Şaisprezece persoane au fost puse sub acuzare în Bangladesh după ce au ars de vie o adolescentă care l-a acuzat de hărţuire sexuală pe directorul unei şcoli conform BBC.
N-au avut curajul să spună nu, la timp, influenţelor şi presiunilor la care au fost spuşi. Unii chiar s-au făcut preş în faţa politicului, năzuind la funcţii înalte şi beneficii importante. Dacă justiţia era independentă cu adevărat, dacă sistemul nu...
Comisia pentru Supravegherea Comerţului (SEC – Securities and Exchange Comission), agenţie federală arondată Guvernului Statelor Unite ale Americii, l-a pus oficial sub acuzazre pe Elon Musk pentru declaraţii minicinoase care au cauzat haos pe bursă ...
Augustin Lazăr a transmis, luni, referitor la declaraţiile ministrului de Interne potrivit cărora dosarul referitor la mitingul din 10 august în care au fost puşi sub acuzare şefii Jandarmeriei e o încercare de intimidare a instituţiei, că procurorii...
Mai mulţi şefi din Jandarmerie şi coordonatorii intervenţiei din Piaţa Victoriei din 10 august au fost chemaţi, vineri, la Parchetul General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi sub acuzare în dosarul violenţelor de la protestul diaspo...
Şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, colonelul Cătălin Paraschiv, care a cooordonat intervenţia brigăzii în 10 august, a fost audiat joi la Parchetul Militar, declarând că nu se aşteaptă să fie pus sub acuzare. La ieşirea din sediul Parchetului, O...
Dumitru Popescu, românul care este director general al ARCA Space Corporation, are mari probleme cu autorităţile americane. Deşi a câştigat definitiv un proces în care a avut de înfruntat 18 capete de acuzare, nu s-a renunţat la anularea vizei de afa...
Autorităţile israeliene au acuzat o adolescentă palestianiană de agresiune, după ce un material video în care lovea şi împingea soldaţi israelieni a devenit viral pe reţelele de socializare, informează BBC.
Un cetăţean britanic a fost condamnat la trei luni de închisoare cu executare în Dubai pentru că ar fi atins şoldul unui alt bărbat în timp ce-şi căra paharul cu băutură într-un bar aglomerat, informează cotidianul britanic The Guardian.
Gabriel Buleteanu, secretarul Consiliului Judeţean Olt, a fost suspendat din funcţie în urma adresei transmise de DNA către CJ.
Procesul în care preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, este judecat pentru ucidere din culpă este la un pas de final, marţi, 27 iunie, consumându-se ultimul termen. La şedinţa de judecată, avocatul politicianului s-a adresat într-un limbaj licenţios u...
Parlamentarul PSD Cătălin Rădulescu, cunoscut drept deputatul „Mitralieră“, a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), în urma anchetei desfăşurate după declaraţiile controversate făcute în luna martie...
Procurorii cer ca ex-premierul Vlad Filat să fie condamnat la 19 ani de închisoare pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă. Miercuri, 22 iunie, a avut loc o nouă şedinţă în dosarul de învinuire a deputatului, în care s-au susţinut dezbaterile j...
Directorul Direcţiei Licenţiere şi Autorizare de la Autoritatea Rutieră Române (ARR), Daniela Dobrilă, a fost trimisă în judecată de DNA, fiind acuzată că, a comunicat Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională că un operator d...
Printre motivele invocate de judecător în luarea unei măsuri mai blânde faţă de doctorul Alexandrul Ciocâlteu se remarcă faptul că acesta a luat mită până în 2013, că are un loc de muncă aducător de venituri licite, că are un domiciliu stabil, dar şi...
Primarul Cătălin Cherecheş a fost pus sub acuzare de către procurorii DNA în dosarul finanţărilor clubului HCM. Alături de el sunt urmariţi penal Pop Aurica, Năsăiescu Florin Sandu şi Făt Ioachim Nicoale. Ei sunt învinuiţi de mai multe fapte precum a...
Fostul şef al Consiliul Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost chemat astăzi la DNA Suceava pentru audieri. Procurorii i-au comunicat oficial calitatea de suspect în trei cauze de trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu. Ţurcanu spune...
Poliţistul Lucian Isabel Dobri, fost şef de post în comuna gălăţeană Movileni, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de ucidere din culpă. Expertiza balistică a arătat că agentul şef a apăsat pe trăgaci în cursul incidentului şi că arma nu s-a descă...
Procuroarea şefă din Baltimore a anunţat punerea sub acuzare a şase poliţişti suspendaţi pentru decesul unui bărbat negru în urma unei răni fatale în timp ce se afla în arest. Anunţul vine la aproape două săptămâni de la moartea lui Freddie Gray, de ...
Mama lui Djohar Ţarnaev, tânărul de 23 de ani găsit vinovat pentru atentatul din Boston în care şi-au pierdut viaţa trei persoane, alte 260 fiind rănite, a condamnat cu furie americanii şi a spus că „SUA vor plăti“ pentru că l-au condamnat pe fiul ei...
Un fost viceprimar al municipiului Botoşani a fost pus oficial sub acuzare de procurorii DNA. Aceştia îl bănuiesc pe Cătălin Alexa, viceprimar în perioada 2008-2012, de abuz în serviciu, dar şi conflict de interese.
Un activist rus a fost condamnat la opt zile de închisoare pentru că a manifestat în faţa sediului Preşedinţiei pentru a susţine revista Charlie Hebdo, vizată de un atac terorist soldat cu 12 morţi, relatează AFP.
Presupusul autor al scurgerii a mii de pagini de acorduri fiscale între Luxemburg şi companii multinaţionale care au dus la izbucnirea scandalului LuxLeaks a fost pus sub acuzare pentru furt, încălcarea secretului profesional şi spălare de bani, a an...
Danièle Watts, o actriţă afro-americană care a jucat în filmul „Django dezlănţuit“, regizat de Quentin Tarantino, a fost pusă sub acuzare marţi în Statele Unite pentru atentat la pudoare, ca şi iubitul ei, alături de care a fost arestată în septembri...