activitate - ultimele știri
Activitatea manufacturieră din China a crescut în martie pentru prima dată din septembrie, un semn că a doua cea mai mare economie a lumii se stabilizează.
Centrul Rus de Cultură și Știință a anunțat că își va continua activitățile planificate până în luna august 2023, după ce Romînia a decis suspendarea activității instituției. De asemenea, până atunci, toate obligațiile vor fi respectate.
Activitatea a 12 de puncte de trecere ale frontierei moldo-ucrainene a fost sistată din cauza lipsei luminii sau a defecțiunilor tehnice din cadrul instituțiilor de profil din Ucraina.
Metrorex suferă de ani de zile de o subfinanţare masivă, iar această subfinanţare devine sistemică şi poate bloca activitatea, susţin reprezentanţii Sindicatului Liber Metrou (USLM) din Metrorex SA.
Sindicaliştii din sistemul penitenciar anunţă noi acţiuni de protest, din luna august, ei ameninţând că vor bloca activitatea unor unităţi de detenţie ca urmare a ”excesului de zel” de care vor da dovadă.
Prefectul Capitalei cere primăriilor să optimizeze activitatea din cadrul punctelor fixe de recenzare, în vederea creşterii numărului de persoane recenzate la nivelul Bucureştiului.
Combinatul Alum Tulcea, singura rafinărie de alumină din România, îşi va suspenda activitatea pentru un an şi jumătate, începând de luna viitoare, din cauza preţurilor crescute ale energiei şi gazului natural. Două treimi dintre angajaţi vor fi dispo...
Ministerul Educaţiei a anunţat că a propus Primăriei Sectorului 1 o formulă de colaborare în privinţa programului de activitate din Baza Cireşarii, astfel ca accesul vizitatorilor să fie permis în timpul cursurilor şcolare începând cu ora 15, iar în ...
Nereguli grave au fost găsite de inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi la o terasă din centrul oraşului. Administratorul a fost amendat cu 10.000 lei, iar activitatea terasei a suspendată.
Nokia şi-a anunţat oficial ieşirea, marţi, de pe piaţa rusă în urma războiului din Ucraina şi subliniază că prioritatea sa principală continuă să fie siguranţa şi bunăstarea angajaţilor săi, conform unui comunicat de presă publicat de companie, citat...
Sindicatul Europol afirmă, luni seară, că MAI va rechema pensionarii în activitate, în contextul crizei refugiaţilor din Ucraina, pentru a compensa lipsa de personal din anumite sectoare de activitate.
De când a început invazia Ucrainei, peste 450 de companii şi-au anunţat retragerea din Rusia, dar unele companii au continuat să opereze în Rusia, potrivit datelor centralizate de Yale School of Management.
Un incendiu a dat peste cap rutina cotidiană de la sediul Poliţiei municipiului Roman, 45 de cadre ale instituţiei fiind nevoite să iasă din clădire.
Anul 2021 a fost unul cu activitate foarte intensă şi rezultate foarte bune pentru Consiliul Concurenţei, chiar în condiţiile constrângerilor generate de pandemia de coronavirus, au transmis, marţi, reprezentanţii instituţiei.
Reţeaua de socializare TikTok a decis să-şi suspende operaţiunile în Federaţia Rusă, după cum a dezvăluit printr-o postare pe Telegram, viceprim-ministrul şi ministrul transformării digitale din Ucraina, Mykhailo Fedorov.
Reprezentanţii patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Vrancea pun această situaţie pe seama creşterii exponenţiale a preţurilor la gaze şi energia electrică.
Deficitul de judecători înregistrat în 2021 de Tribunalul Alba a afectat activitatea instituţiei. Aceasta în condiţiile în care, pentru al doilea an consecutiv, s-a înregistrat o creştere a volumului de activitate.
Trustul de presă City Publishing nu va continua publicarea brandului National Geographic în România. Asta înseamnă că, „cel puţin deocamdată, revista dedicată ştiinţei, explorărilor şi aventurii, care conectează curioşii de pe întreaga planetă, nu va...
Societatea Parking, care a rămas doar cu această activitate, are 12 angajaţi. Contractul colectiv de muncă prevede salarii compensatorii pentru disponibilizaţi.
Comisarii de la Protecţia Consumatorului au găsit alimente expirate şi depozitate necorespunzător la hotelul Orizont, din Predeal. Amenda aplicată este de 30.000 de lei, iar activitatea a fost suspendată
Judecătoria Blaj, instanţă unde aproape toţi angajaţii au fost depistaţi săptămâna trecută cu virusul SARS-CoV-2, şi-a reluat de marţi activitatea.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a prezentat bilanţul celor 17 ani de activitate, timp în care au fost executate circa 113.000 de misiuni, cel mai sumbru caz fiind un accident cu nouă morţi
Sindicatul Europol afirmă că Parlamentul, prin majoritatea aflată la guvernare, a votat Legea bugetului fără amendamentul promis cu privire la acordarea celor două tranşe restante din Legea salarizării 153/2017. "Singura soluţie rămâne blocarea activ...
Alte cinci unităţi de învăţământ din Bucureşti suspendă activitatea faţă în faţă, după ce, în mai mult de jumătate dintre clase, s-au înregistrat cazuri de coronavirus.
Poliţiştii olteni au controlat în ultimele trei zile 16 balastiere din judeţul Olt, constatând şapte infracţiuni şi aplicând 14 amenzi în valore totală de peste 250.000 lei. Activitatea unui agent economic a fost suspendată.
Polonia s-a angajat luni să menţină în funcţiune mina de cărbune Turow, în pofida unei amenzi de 500.000 de euro pe zi din partea Uniunii Europene, pentru nerespectarea unei decizii judecătoreşti anterioare de a opri activitatea acesteia, transmite R...
Un turist s-a rănit în noaptea de luni spre marţi într-o piscină din Delta Dunării, fapt care a dus la demararea de controale ale Protecţiei Consumatorului pe această linie. Inspectorii au descoperit nereguli grave, care au condus la închiderea tempo...
Patronul spălătoriei spune că timp de aproape jumătate de an, activitatea societăţii pe care o conduce a avut de suferit din cauza trecerii de pietoni.
Ileana Ploscaru, în vârstă de 90 de ani, a fost premiată de UNITER pentru întreaga activitate artistică. Premiul a fost ridicat de Erwin Şimşensohn, directorul Teatrului de Stat Constanţa.
Diriguitorii Ateneului Popular Focşani nu mai au bani să susţină activitatea orchestrei de cameră Unirea, care a fost finanţată ani de zile printr-un program al Fondului Cultural.
Ford a anunţat, marţi, că va investi 300 de milioane de dolari pentru a construi un nou vehicul comercial uşor în 2023, la uzina sa de la Craiova, inclusiv o versiune complet electrică a acestuia, ce va debuta în 2024.
Virusarea calculatoarelor de la UPU Târgu Neamţ, după ce au fost accesate site-uri porno, ar putea avea repercusiuni, vizată fiind şi conducerea unităţii sanitare. Între timp, accesul la internet a fost restricţionat în unitatea sanitară.
În timp ce erau la serviciu, angajaţii unui spital din judeţul Neamţ au accesat site-uri cu conţinut pornografic, lucru care a cauzat virusarea calculatoarelor de la unitatea de primiri urgenţe
Sindicaliştii de la metrou susţin că în cazul opririi voluntare a lucrului, aşa cum este cazul grevei spontane de vineri, 26 martie 2021, nu este necesară asigurarea unei treimi din activitate şi anunţă că a făcut 21 de adrese şi 3 pichetări la Minis...
Uzina Dacia, afectată de criza privind producţia de conductori auto, va opri din nou activitzatea în luna aprilie, decizie care va afecta veniturile celor 9.000 de salariaţi.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de UrgenţăOlt a adoptat vineri, 19 februarie 2021, o nouă hotărâre care vizează şi modul cum îşi vor desfăşura activitatea cele 415 şcoli din judeţ.
Din cei aproape 62 profesori colaboratori şi patru persoane angajate permanent, Centrul de Excelenţă Olt va reporni din semestrul II cu doar patru grupe de performanţă şi 0,75 norme, cu director nou şi multe întrebări.
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Călăraşi prelungeşte suspendarea activităţii de relaţii cu publicul şi a programului de audienţe până pe 31 ianuarie 2021. Măsura a fost luată în scopul prevenirii şi limitării răspândirii noului c...
Şeful PNL Iaşi, Costel Alexe, se declară surprins de acuzaţiile formulate de DNA privind luarea de mită. De asemenea, fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, spune că are încredere în justiţie.
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Călăraşi prelungeşte suspendarea activităţii de relaţii cu publicul şi a programului de audienţe până pe 31 decembrie. Măsura a fost luată în scopul prevenirii şi limitării răspândirii noului coron...
Jumătate dintre întreprinderile mici şi mijlocii din România şi-au redus activitatea în acest an, ca urmare a pandemiei de coronavirus, iar o treime dintre ele au trimis salariaţii în şomaj tehnic, a afirmat, miercuri, Florin Jianu, preşedintele Cons...
Colegiul de conducere al instanţei a dispus mai multe măsuri privind restrângerea activităţii judiciare pentru perioada 09.12.2020 – 23.12.2020....
Serviciul de Permise şi Înmatriculări Ialomiţa îşi suspendă activitatea din cauza COVID-19, după ce unul dintre angajaţi a fost confirmat pozitiv.
Imobilul în care îşi vor desfăşura activitatea jandarmii vrânceni a fost inaugurat vineri, 4 decembrie, în prezenţa autorităţilor.
Activitatea Societăţii Comerciale Parking SA urmează să fie preluată de Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice, aflată în subordinea Primăriei Focşani, care s-a mai ocupat în trecut de administrarea locurilor de parcare din Focşani.
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Călăraşi prelungeşte suspendarea activităţii de relaţii cu publicul şi a programului de audienţe, începând cu data de 2 decembrie până la data de 11 decembrie, inclusiv.
În aşteptarea vaccinului distribuit de companiile farmaceutice, cercetătorii ne dau, încă o dată, soluţia care să ne ferească de spitalizare.
Staţiunile de pe Valea Prahovei, Sinaia şi Azuga, au depăşit rata de infectare cu noul coronavirus de 3 cazuri la mia de locuitori, astfel că autorităţile au dispus o serie de măsuri restrictive pentru următoarele 14 zile.
Nelu Tătaru a afirmat, întrebat dacă s-a gândit să demisioneze din funcţia de ministru al Sănătăţii, după incendiul de la SJU Neamţ în urma căruia au murit 10 pacienţi, că s-a gândit la ce însemnat această tragedie, la acei oameni care şi-au pierdut ...
Având în vedere necesitatea instituirii unor măsuri în scopul prevenirii răspândirii noului tip de Coronavirus, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Călăraşi suspendă activitatea de relaţii cu publicul şi programul de audienţe în peri...
Primăria şi Administraţia Pieţelor Agroalimentare au luat o serie de măsuri cu privire la activitatea pieţelor din municipiul Galaţi....
În decembrie 2016 depuneam jurământul pentru a ocupa funcţia de deputat în Parlamentul României, după o lungă experienţă acumulată atât în domeniul legislativ, cât şi în cel administrativ. A fost primul mandat de deputat cu care am fost învestită pri...
Vlad Zamfirescu vorbeşte despre premierele pregătite la Teatrul Bulandra, despre condiţiile reluării spectacolelor şi despre cum poate un artist, independent sau nu, să supravieţuiască în timpul acestei crize, departe de scenă şi de platourile de fi...
În urma noii raportări a incidenţei cazurilor de COVID-19, trei localităţi din judeţ au depăşut rata de 3 la 1.000 de locuitori, în aczul acestora fiind luate noi măsuri.
Un angajat al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” a fost depistat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Persoana în cauză manifestă o formă uşoară a bolii şi este izolată la domiciliu....
Conducerea Tribunalului Brăila a decis să suspende activitatea cu publicul la Departamentele Arhivă, Registratură şi Biroul de Relaţii cu Presa....
Primarul Slatinei a făcut joi, 24 septembrie, un bilanţ al activităţii din primul său mandat, insistând pe proiectele realizate şi pe cele pregătite pentru mandatul următor pe care speră că-l va obţine. Nu a acceptat întrebări.
Pentru a asigura funcţionarea Primăriei Municipiului Slobozia, în actualul context epidemiologic, programul de lucru a fost organizat în două ture. Activitatea instituţiei a fost dată peste cap după ce primarul interminar şi viceprimarul a fost confi...