accident de motocicleta - ultimele știri
Tineri decedați într-un accident de motocicletă, în municipiul Brad. Victimele aveau 17 și 20 de ani
Doi tineri au murit, marți după amiază, în urma unui accident rutier, cu motocicleta, petrecut pe o șosea din Brad, județul Hunedoara. Victimele aveau 17 ani și 20 de ani.
Un fost DJ sud-african, care a luptat pentru şansa de a deveni primul african de culoare care ajunge în spaţiu şi a obţinut-o, a murit duminică într-un accident de motocicletă, a anunţat familia sa, potrivit CNN.
Există câteva modalităţi simple, dar extrem de eficiente, prin care participanţii la trafic se pot salva dacă au fost implicaţi într-un accident de circulaţie. Puţini ştiu că 43% dintre accidente se produc prin acroşarea unui stâlp. Există câteva luc...
David Beckham a fost implicat într-un accident de motocicletă, vineri, la Los Angeles, după ce a efectuat un viraj foarte strâns, încercând să evite o echipă de paparazzi, însă starul britanic a reuşit să scape fără accidentări majore.
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, va fi supus unei intervenţii chirurgicale, după accidentul de motocicletă în care a fost implicat, motiv pentru care a solicitat ajutorul apropiaţilor pentru a-i dona sânge.
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a fost implicat vineri seară într-un accident grav de motocicletă, care a avut loc în judeţul Buzău, informează sport.ro....
Un tânăr motociclist din Lugoj a decedat joi, 6 septembrie, la intrarea în satul Lugojel, din judeţul Timiş, după cum relatează Redeşteptarea.
Mircea Tiţă, cel care a provocat un accident în urma căruia actriţa Violeta Andrei a murit, a mai fost implicat şi în alte două accidente grave de motocicletă, informează realitatea.net.
Un bărbat în vârstă de 38 de ani Zalău a ajuns azi la spital, necesitând îngrijiri medicale. Afalt în trafic, la ghidonul unei motociclete a pierdut controlul ghidonului şi s-a răsturnat pe partea carosabilă....
Un tânăr motociclist, originar din satul Cojuşna, Străşeni, a decedat noaptea trecută după ce s-a izbit cu motocicleta într-o remorcă parcată pe marginea drumului.