accident cu victime - ultimele știri
Senatul a adoptat tacit, luni, un proiect iniţiat de deputaţi PNL, care propune anularea pe viaţă a permisului conducătorului auto dacă acesta a provocat un accident soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
Deoarece a condus beat, fără permis auto şi a comis un accident cu victime, patru la număr, un tânăr din Neamţ a fost arestat preventiv de către magistraţi. Alcoolemia era foarte mare
Accidentul rutier s-a produs joi, 25 august, pe DN1 D, pe tronsonul care traversează comuna prahoveană Ciorani. În impact au fost implicate două autoturisme, unul condus de o femeie în vârstă de 36 de ani, iar cel de-al doilea, de un bărbat în vârstă de 76 de ani.
Un grav accident rutier, în urma căruia trei persoane au fost transportate la spital, s-a petrecut vineri-seara, 6 decembrie 2019, într-o localitate din judeţul Olt.
Poliţiştii au fost loviţi din spate în timp ce circulau regulamentar şi au fost proiectaţi în gardul unei case. Unul din poliţişti a fost transportat la spital.
Un accident a avut loc miercuri pe Şoseaua Giurgiului din Capitală, incidentul soldându-se cu două victime, din care una a fost transportată la spital.
Doar în luna octombrie s-au înregistrat două accidente grave cu câte patru decese. Din 2016, numărul victimelor înregistrate pe şoşele este în creştere. Anul trecut, au murit 2.090 de oameni. Lipsa dezvoltării infrastructurii rutiere care să preia ce...
Un tânăr de 24 de ani din Huşi a provocat un grav accident de circulaţie joi, în apropiere de Vama Albiţa, patru persoane fiind transportate la spitalul din Huşi, una dintre ele în stare gravă.
Coliziunea a avut loc marţi dimineaţă, în apropierea de localitatea Braniştea, în urma unei depăşiri neregulamentare. Toate cele cinci victime au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă de Galaţi.
Un microbuz cu 18 persoane la bord a fost proiectat într-un stâlp, la intersecţia străzilor Mihai Viteazu cu Nicolae Iorga, în dimineaţa zilei de luni, 26 ianuarie.
Un copil de 9 ani a fost rănit într-un accident produs astăzi de DN 15 D, pe raza comunei Vultureşti, după ce maşina în care se afla, neechipată corespunzător pentru iarnă, a fost scăpată de sub control de conducătorul auto....
Un bărbat vde 51 ani din Olteneşti a fost rănit într-un accident de accident de circulaţie produs astăzi pe strada Ştefan cel Mare, din Vaslui....
Un bărbat de 51 ani, din Vaslui, a intrat în plin cu maşina într-un magazin alimentar din Vaslui, după care a părăsit locul accidentului, abandonându-şi atât maşina cât şi partenera care a fost rănită în accident.