a murit whitney houston - ultimele știri
Organizatorii premiilor Grammy vor marca împlinirea unui an de la moartea lui Whitney Houston, printr-o emisiune în care vor prezenta imagini din culisele galei din februarie 2012, în care au schimbat programul brusc, tocmai pentru a-i aduce un omagi...
Deși vestea că Whitney Houston nu mai e printre noi a șocat și întristat milioane de fani din întreaga lume, moartea ei „nu este o mare surpriză", potrivit unei surse din anturajul vedetei, citată de people.com.
Moartea cântăreţei Whitney Houston a fost cauzată de un cocktail de medicamente, potrivit presei internaţionale, deşi rezultatele autopsiei vor fi făcute publice abia peste câteva săptămâni.
Fiica lui Whitney Houston, Bobbi Kristina, în vârstă de 18 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale repetate în ultimele 24 de ore de la moartea mamei sale, existând temeri că ar putea încerca să se sinucidă, potrivit dailymail.co.uk.
În ciuda țipetelor și a implorărilor lui Bobbi Kristina, fata lui Whitney Houston, autoritățile nu au lăsat-o să își vadă mama moartă în camera de hotel.
Cântăreaţa Whitney Houston a fost găsită moartă, ieri, într-o cameră de hotel din Beverly Hills. În cameră nu au fost găsite medicamente ilegale, însă au fost găsite unele eliberate pe bază de reţetă. Este posibil ca vedeta să se fi înecat în cadă, p...
Cântăreaţa de muzică pop a murit sâmbătă, la vârsta de 48 de ani, a anunţat managerul ei Kristen Foster, potrivit CNN.
„I Will Always Love You", cel mai mare hit al lui Whitney Houston și una dintre cele mai cunoscute melodii din lume, nu a fost cântat, în original, de artista americană, ci de o altă cântăreață celebră.
Cântăreața și actrița Jennifer Hudson îi va aduce un tribut muzical lui Whitney Houston, în această noapte, la ceremonia de decernare a premiilor Grammy, potrivit people.com.
Cei de la Rolling Stone au realizat un portret în imagini al lui Whitney Houston și au trecut în revistă cele mai importante momente din cariera artistei....
Whitney Houston, care a murit sâmbătă la vârsta de 48 de ani, a urcat pentru ultima dată pe scenă săptămâna aceasta.
Whitney Elizabeth Houston (9 august 1963 - 11 februarie 2012 - după data din SUA) a fost cunoscută mai ales ca acriţă şi cântăreaţă, însă a mai performat şi ca producător şi model....
Moartea cântăreţei americane Whitney Houston, care a murit sâmbătă la vârsta de 48 de ani, a stârnit un val de reacţii din partea celor care au cunoscut-o. Aceşti şi-au scris durerea pe reţelele de socializare....