2017 - ultimele știri
Tur de forţă instituţională în cele 26 de luni de mandat al preşedintelui Liliana Ţuroiu la conducerea Institutului Cultural Român (ICR) în perioada 2017-2019: peste 5.000 de evenimente în ţară şi străinătate, acţiuni culturale de amploare în cadrul ...
Din 15 iunie, intră în cinematografe ”Jupiter's Moon”, în regia lui Kornél Mundruczó, concurent la Palme d'Or, la ediţia de anul trecut a festivalului de film de la Cannes. Filmul lui Mundruczó spune povestea unui refugiat sirian care, prins într-un ...
Piaţa berii în România a înregistrat în 2017 o creştere de 2% în ceea ce priveşte volumul, a informat Asociaţia Berarii României, precizând că interesul pentru berea la PET a scăzut pentru al doilea an consecutiv.
Şedinţa de bilanţ a SRI pe 2017 are loc într-o ambianţă încărcată de tot felul de acuzaţii şi suspiciuni care păreau într-o vreme definitiv risipite.
Ministerul Finanţelor publica, în data de 25 a fiecărei luni, execuţia bugetară aferentă lunii anterioare. Ieri, 25 ianuarie, Finanţele ar fi trebuit să publice execuţia bugetară pentru anul trecut, însă aceasta întârzie să apară....
Fostul lider PSD Mircea Geoană a făcut o scurtă analiză politică a anului 2017, atât în context intern, cât şi în context extern.
Nu pot intra în 2018, fără să mă gândesc la spectacolele care m-au însoţit în 2017. În acest top subiectiv, sunt şi anumite întâlniri esenţiale, precum cele cu Mikhail Baryshnikov şi Jeromy Irons în „Brodsky/Baryshnikov“ şi, respectiv, „Ashes to Ashe...
De la cărţi de gătit şi până la cele de dezvoltare personală, de la ficţiune şi până la cărţi pentru copii, 2017 a fost un an bun pentru toate genurile literare. Printre cele mai vândute se numără titlurile „În jurul Marii Uniri de la 1918“, de Lucia...
În 2017, pe plan intern, PSD şi-a trântit propriul guvern şi sute de mii de români au ieşit în stradă ca să apere independenţa Justiţiei. Pe plan extern, preşedintele Klaus Iohannis a fost primit de Donald Trump la Casa Albă şi, la rândul său, l-a pr...
Prestigioasa revistă Billboard a publicat topul celor mai bune melodii lansate în 2017, în opinia criticilor de muzică, dar şi un top al celor mai ascultate melodii din anul care se încheie.
2017 este pe ducă şi peste două zile vom întoarce ultima filă din calendarul unui an pe care mulţi dintre români nu ştiu cum să-l aprecieze.
„Adevărul“ vă propune un clasament al celor mai bune filme difuzate pe marile noastre ecrane în anul cinematografic 2017, despre care aţi putut citi în cronicile de film de pe print sau online. Este vorba strict de cele care au avut premiera oficială...
În 4 zile punem punctul final unei nuvele cu final neaşteptat. 2017! Sau am terminat de văzut o dramă cu scor de maxim 5 pe IMDB. Cel puţin aşa am perceput eu anul care se încheie. Un an care promitea multe, însă, în final, s-a dovedit a fi un an eşu...
În 2017, numeroşi directori ai unor importante instituţii de cultură au fost înlocuiţi. Cea mai importantă schimbare a fost, în luna decembrie, la Opera Naţională Bucureşti, unde Beatrice Rancea i-a cedat locul, în funcţia de director interimar, bari...
Seducător, cu o voce inconfundabilă, Jeremy Irons a fost îndelung aplaudat la Premiile Europene de Teatru, supranumite şi Oscarurile Teatrului, care s-au desfăşurat între 12 şi 17 decembrie la Roma. "Am vrut să mă las, la un moment dat, şi de teatru,...
În cadrul Premiilor Europa pentru Teatru, desfăşurate la Roma, vineri seară, în Sala Auditorium de la Parco della Musica, în Teatrul Studio Borgna, a fost prezentat, spetacolul Hamletmachine de Heiner Müller, în regia lui Robert Wilson, coregizor fii...
În primele 10 luni ale acestui an, la nivel naţional, s-au înregistrat 236 de cazuri de agresiune asupra poliţiştilor. De asemenea, în aceeaşi perioadă, doi poliţişti au fost ucişi în misiune.
La finalul Târgului de Carte Gaudeamus, care a adunat anul acesta 125.000 de vizitatori la Romexpo, cel mai mare succes le-au avut volumele de SF, de psihologie şi de dezvoltare personală, alături de cărţile cu bucate.
O serie de evenimente au fost organizate în străinătate pentru a celebra ZIua Naţională a României, la sediul ambasadelor, institutelor culturale sau în săli prestigioase în oraşele reprezentanţelor României
Gala Premiilor Operelor Naţionale, ediţia a V-a Bucureşti, va avea loc joi, 7 decembrie, de la ora 19.00 la Opera Naţională Bucureşti. Cel mai important eveniment al scenelor lirice româneşti este organizat, pentru a doua oară, pe scena Operei Naţion...
Dana Ciocârlie este unul dintre subiectele fierbinţi ale presei muzicale franceze în această toamnă. Pianista originară din Timişoara, plecată din România acum mai bine de două decenii, a înregistrat un set de discuri cu integrala lucrărilor pentru p...
Echipele de seniori şi juniori ale României au obţinut şapte medalii la ediţia 2017 a Turneului Internaţional de Informatică Shumen din Bulgaria: patru medalii de aur şi trei medalii de bronz, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN)....
Revista Forbes a realizat un top al celor mai bine plătite cântăreţe din lume şi evidenţiază că o singură artistă a reuşit să câştige peste 100 de milioane de dolari într-un singur an, la o diferenţă considerabilă, de aproximativ 30 de milioane de do...
Târgul Internaţional „Gaudeamus - Carte de Învăţătură“ va avea loc în perioada 22 - 26 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul 24, a fost iniţiat şi este organizat anual de Radio Ro...
Discursul lui Bob Dylan de primire a premiului Nobel pentru Literatură va fi publicat într-o serie de 100 de exemplare semnate, a câte 32 de pagini, care se vor vinde la preţul de aproximativ 2.150 de euro fiecare, informează nme.com.
Ediţia a 27-a a Festivalului Naţional de Teatru şi-a închis luni seară porţile cu un eveniment de excepţie: prezenţa pe scena Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti a cunoscutei actriţe franceze Juliette Binoche, în spectacolul-eveniment, „Vaille ...
Joi, de la ora 18.00,la Galeria de Artă Senso va avea loc vernisajul expoziţiei Cătălin Hrimiuc, care va fi prezentată de. Doina Păuleanu, istoric şi critic de artă, director al Muzeului de Artă din Constanţa.
Conferinţa „George Banu în dialog cu Ion Caramitru“ va fi organizată sâmbătă, 28 octombrie, de ora 18.00, pe scena Ateneului Român, în cadrul Conferinţelor Ateneului Român, sub egida Festivalului Naţional de Teatru. La sfârşitul conferinţei va fi lan...
Cele mai frumoase cărţi din România, unicul proiect cultural din România destinat designului de carte, îşi desemnează câştigătorii printr-o expoziţie spectacol. Cele mai frumoase cărţi din România, ediţia 2017, vor fi premiate pe 25 octombrie, de la ...
Gala de Decernare a Premiilor Astra Film Festival 2017, în cadrul căreia s-au anunţat filmele câştigătoare ale ediţiei cu numărul 24, au fost decernate pe 21 octombrie la Sala Thalia din Sibiu. Nu mai puţin de 57 de filme au fost incluse în cele cinc...
Actorul Mircea Rusu şi regizorul Vlad Cristache au subliniat, la Adevărul Live, că numai prin competenţă se pot crea punţi de comunicare între toate generaţiile de actori de pe scenă, ceea ce se putea vedea în spectacolele selectate în cadrul Festiv...
Actriţa Mihaela Teleoacă şi dramaturgul Mihaela Michailov au discutat la Adevărul Live, despre o zonă mai sensibilă a teatrului românesc- dar nu numai, căci şi în străinătate este, de multe ori, la fel- teatrul independent, despre ce înseamnă să scri...
Duminică, 15 octombrie, este ziua a noua a Festivalului Internaţional de Teatru „FEST(in) pe Bulevard” (7-18 octombrie), organizat de Nottara. Este weekend, aşa că evenimentele sunt multe şi diverse. De la ora 18.00, la Teatrul Ţăndărică, Sala Mare, ...
Trei recitaluri de muzică de cameră susţinute de trei cvartete de coarde prestigioase din Spania, Cvartetul Casals, Cvartetul Bretón şi Cvartetul Granados, vor avea loc pe 15 octombrie, 23 octombrie şi 21 noiembrie.
Actriţa Olga Tudorache (88 de ani) a fost spitalizată, luni, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, pentru evaluarea stării de sănătate. Un echipaj de salvare a ajuns luni dimineaţă la domiciliul actriţei, transportând-o ulterior la unitatea sanit...
Institutul Cultural Român a deschis, duminică, 8 octombrie, „Luna Enescu la ICR“, la Centrul Internaţional de Conferinţe „Casino Sinaia“. În holul Cazinoului au fost prezentate expoziţiile fotodocumentare „Viorile lui George Enescu“ şi „George Enescu...
Unul dintre cele mai aşteptate momente ale Târgului de Carte de la Frankfurt, care se deschide mâine,se va desfăşura sâmbătă, când Dan Brown îşi va prezenta noul thriller, "Origin", în faţa unei audienţe de 1.800 de iubitori de carte. Un bilet de int...
Scriitorul britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură 2017 pentru romanele sale "de mare forţă emoţională în care a dezvăluit abisul din spatele simţului iluzoriu al conectării noastre cu lumea", potrivit ...
La un an de când Academia Suedeză a şocat întreaga lume prin alegerea lui Bob Dylan ca laureat al Nobelului pentru Literatură, juriul se pregăteşte să dezvăluie joi, la ora 14.00, ora României, câştigătorul din acest an. Scriitorii Ngugi wa Thiong’o ...
După ce a deschis Festivalul "George Enescu" la Bucureşti, pe 2 septembrie 2017, cu opera „Oedipe“, în variantă concertantă, alături de London Philharmonic Orchestra, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului "George Enescu", conduce ace...
Sâmbătă-seară, o tânără pianistă georgiană, Khatia Buniatishvili, a interpretat excepţional Concertul pentru pian şi orchestră de Robert Schumann, în cadrul Festivalului „George Enescu“.
Peste 10.000 de oameni au participat vineri seara, în Piaţa Constituţiei, la concertul extraordinar susţinut de Angela Gheorghiu, care a marcat deschiderea Zilelor Bucureştiului. Soprana a avut un repertoriu clasic cu arii din opere celebre, iar în ...
În topul celor mai scumpe maşini din lume în 2017 se află bolizi de milioane de dolari, maşini considerate adevărate bijuterii pe patru roţi. Cea mai scumpă maşină din lume costă aproape 5 milioane de dolari şi are un exterior acoperit cu praf de dia...
Cele trei zile de concurs ale galei HOP- Gala tânărului actor au luat sfârşit, iar joi, 7 septembrie, au fost decernaţi câştigătorii. De la cei care au pregătit probe individuale, până la cele două spectacole de la secţiunea grup, fiecare dintre tine...
Luni a avut loc deschiderea celei de-a 20-a ediţii a Galei HOP pentru care cei 21 de tineri concurenţi au pregătit un moment comic şi plin de energie. De asemenea, la eveniment au luat cuvântul Ion Caramitru, preşedintele Uniunii Teatrale din România...
Orchestra Naţională a Rusiei, dirijată de Horia Andreescu, va avea în program lucrări de Ginestera, Enescu, Sir James MacMillan şi Ceaikovski, astă seară, de la ora 20.00, la Sala Mare a Palatului, în cadrul Festivalului George Enescu. Solist va fi v...
În a doua zi de Festival Enescu, duminică seară, am putut asculta, la Sala Mare a Palatului, pentru a doua oară,, London Philharmonic Orchestra, dirijată de Vladimir Jurowski. În partea a doua a programului a fost Şostakovici – Simfonia nr. 11 în La...
Eveniment conex al celei mai importante manifestări muzicale găzduite de România, Festivalul Internaţional George Enescu, Piaţa Festivalului are loc în perioada 2 – 10 septembrie, în Piaţa George Enescu, unde bucureştenii se vor bucura de concerte de...
Opera lui George Enescu, „Oedipe“, interpretată de London Philharmonic Orchestra şi dirijată de Vladimir Jurowski, a deschis sâmbătă seară Festivalul „George Enescu“. Dacă în ultimele două ediţii m-am ocupat de editarea din partea Adevărul a ziarului...
Festivalul George Enescu începe, sâmbătă, cu "Oidipe" de George Enescu, în varianta concertantă susţinută de London Philharmonic Orchestra, dirijată de Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului.
Moneda virtuală a încetat a mai fi o simplă revelaţie, reuşind în cei opt ani de la lansare să contrazică toate predicţiile negative. La început o utopie atât tehnologică, cât şi financiară, astăzi bitcoin-ul intră într-o nouă eră: era BLOCKCHAIN. Vo...
Marţi, pe 15 august, toate drumurile au dus Portul Tomis şi faleza Cazinoului din Constanţa, care au fost punctele de atracţie, aici desfăşurându-se manifestările prilejuite de Ziua Marinei, sărbătoare naţională care a ajuns la cea de-a 125-a ediţie.
Sâmbătă, 26 august, de la ora 19.30, în cadrul Festivalului Dilema Veche, desfăşurat la Alba Iulia, va avea loc concertul "Reviving Water", susţinut de celebrul chitarist ucrainean Estas Tonne.
Regizoarea română Cristina Haneş a câştigat, sâmbătă, premiul Pardino d'Oro pentru cel mai bun scurtmetraj internaţional la Festivalul de Film de la Locarno, pentru producţia portugheză ”António e Catarina”....
Documentarul ”Mrs. Fang” (Franţa, China, Germania), regizat de chinezul Wang Bing, care prezintă ultimele zece zile din viaţa unui fermier în vârstă, a câştigat, sâmbătă, Leopardul de Aur la Festivalul de Film de la Locarno 2017, informează The Holly...
Vineri, 25 august, de la ora 19.00, la Alba Iulia va avea loc Conferinţă inaugurală a Festivalului „Dilema Veche“: „Arta şi banii“ dintre doi "grei" ai managementului cultural din Romania şi din străinătate: Ioan Holender şi Constantin Chiriac. Confe...
În perioada 4-6 august, mii de persoane au participat la Zilele oraşului Comăneşti, care au avut loc şi în acest an pe Dealul Galion din localitate. În Comăneşti au fost organizate manifestări culturale, simpozioane, ceremonii dedicate eroilor, un co...
În topul celor mai frumoase femei din lume din 2017 se regăsesc actriţe, cântăreţe sau femei de succes extrem de frumoase şi foarte talentate. Publicaţia online stylecraze.com a realizat un top al celor mai frumoase femei din lume, ţinând cont atât d...