120 bpm - ultimele știri
Lungmetrajul „120 Battements par minute“, de Robin Campillo, a fost desemnat cel mai bun film, vineri seară, la cea de-a 43-a gală de decernare a premiilor César, cele mai importante distincţii din cinematografia franceză, care a avut loc la sala de ...
Am urmărit toată săptămâna disputele din jurul incidentelor de la MŢR – şi am citit o sumedenie de luări de poziţie. Pe de o parte, proiecţia filmului „120 BPM” în sala Horia Bernea era un non-eveniment. Pe de altă parte, protestele de acolo au trans...
Ca fost ministru al Culturii şi membru al comisiei de cultură a Senatului, mă văd obligat să reacţionez la incidentele care au însoţit atât proiecţia filmului "120 BPM", cât şi pe cea a filmului "Soldaţii. Poveste din Ferentari", ambele având loc la ...
Adrian Grigoriu, unul dintre protestatarii creştini care au întrerupt proiecţia filmului „120 BPM” de la Muzeul Ţăranului Român, a transmis conducerii acestuia şi a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale un text în care solicită anularea difu...
Regizorul Cristian Mungiu, distribuitor al filmului „120 BPM” în România, a transmis o declaraţie cu privire la incidentul de la Muzeul Ţăranului Român, de pe 4 februarie, când proiecţia filmului a fost întreruptă de un grup de credincioşi. Mungiu a ...