100 ani - ultimele știri
Zeci de felicitări de Paşte, unele cu mesaje scrise cu 100 de ani în urmă, sunt expuse în aceste zile la Biblioteca V.A Urechia din Galaţi. Una dintre acestea este din anul 1911 şi are ilustrată o imagine de familie, cu membrii Familiei Regale a Româ...
Asteroidul Apophis nu va atinge Terra în următorii 100 de ani, susţine NASA. Apophis este un asteroid de aproximativ 350 de metri, echivalent cu lungimea a trei terenuri de fotbal. Imediat după descoperirea sa din 2004, astronomii au prezis că ar put...
Producătorul român de mobilier din lemn de stejar, cu fabrică proprie în comuna Pângăraţi, jud. Neamţ, a avut în 2020 o cifră de afaceri de cca 4 mil. euro (cumulat pentru grupul de firme Nord Arin), înregistrând o creştere de 53% faţă de 2019.
Pentru a marca a 100-a aniversare a companiei, Mazda a lansat o ediţie specială, disponibilă pe întreaga gamă, care sărbătoreşte unicitatea primei sale maşini de pasageri, R360 Coupe....
Teatrul Naţional din Cluj-Napoca sărbătoreşte o sută de ani de existenţă şi prin Festivalul Întâlnirile Internaţionale, "Împreună", care se desfăşoară până duminică la Cluj....
Reprezentanţii judeţului Alba au solicitat în cadrul dezbaterii ”România Centenară” desfăşurată joi la Alba Iulia alocarea fondurilor necesare pentru derularea investiţilor ce au legătură cu sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire. Monumentul Uni...
Acum 100 de ani s-a pus în funcţiune ruta care lega Bistriţa-Năsăud de Mureş şi care a ajuns, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, să lege şi Târgu Mureş de Budapesta. De mai bine de doi ani, Mocăniţa Transilvaniei a fost transformată într-un...
CENTENAR Neculai Gheorghiu, din localitatea vasluiană Tuleşti, sat Dragomireşti, împlineşte 100 de ani pe 3 noiembrie. Centrul Militar Judeţean Vaslui l-a serbat în avans pe veteranul din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, Municipalitatea i-a omagiat pe cei 12 cetăţeni ai municipiului Brasov care au implinit 100 de ani....
Într-un sătuc uitat de lume din judeţul Vaslui, unul dintre cei mai longevivi români a fost serbat cu prilejul împlinirii unui secol de existenţă, chiar în ziua alegerilor europarlamentare. Ioan Frangulea este cetăţean european numai cu numele, civi...
România ultimilor ani nu ne oferă multe motive de laudă. Unicitatea unor momente în istoria noastră, ajunge să treacă în prezent tot mai neobservate, fiind înlocuite de banalitatea şi superficialitatea evenimentelor curente. Viziunea unor oameni şi s...
De la scenele tradiţionale de dans şi cântec, la scenele care abordează problemele sociale, filmele indiene au cunoscut o evoluţie remarcabilă şi au devenit un fenomen global. Însă expansiunea lor nu este văzută cu ochi buni chiar de către unii actor...
Apropierea aniversării, la 7 noiembrie, a 100 de ani de la naşterea lui Albert Camus va determina, fără doar şi poate, înmulţirea manifestărilor omagiale, a reuniunilor literare şi ştiinţifice, a expoziţiilor, a articolelor de presă ce vor aduce în m...
Au trecut prin două Războaie Mondiale, foamete, secetă dar şi prin greutăţile vieţii de zi cu zi. Dar au ajuns ca în anul 2013 să le povestească urmaşilor istoria României trăită chiar de ei.
Cel mai bătrân om din Techirghiol a fost sărbătorit marţi, 5 februarie. Dragomir Stoica, cunoscut ca nea Mircea, croitorul oraşului, a împlinit 100 ani....
O femeie din localitatea Vinerea, oraşul Cugir, a împlinit miercuri 100 de ani. Cinci generaţii s-au adunat în casa Mariei Filimon, pentru a sărbătorii alături de ea împlinirea venerabilei vârste....
Mulţi germani originari din Marienfeld, Cimişlia, au revenit la baştină să sărbătorească o sută de ani de la fondarea localităţii. Urmaşii celor care au trăit în acest sat moldovenesc revin periodic „acasă". „Gazeta de Sud" spune că de această dată, ...