nicolae margineanu - ultimele știri
Un om simpatic care face nişte filme desuete, protocronice, patetice. Şi poate că nici nu ştie ce face în afara acestui lucru.
Am văzut de ceva vreme emoţionantul film al lui Nicolae Mărgineanu, Cardinalul. Am vrut să scriu atunci, dar ceva mă oprea. Poate ideea micimii noastre lumeşti.
Vineri, 29 noiembrie, publicul constănţean are ocazia să se întâlnească cu Nicolae Mărgineanu, veteranul regizor în vârstă de 80 de ani, la proiecţia de gală a filmului „Cardinalul” care va putea fi vizionat în sala de cinema a Centrului Multifuncţio...
„La început a fost sfârşitul”, de Adriana Georgescu, prima mărturie a unui deţinut politic dintr-o ţară aflată dincolo de Cortina de Fier, va fi lansată marţi, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Vor vorbi despre carte şi despre li...
Actorul Ioan Andrei Ionescu joacă în această perioadă în filmul lui Nicolae Mărgineanu, „Fals tratat de mântuire a sufletului”, şi în spectacolul de la TNB, regizat de Yuri Kordonsky, „Romeo şi Julieta”. Într-un interviu pentru „Adevărul”, acesta exp...
Fiica sculptorului-machetist Enache Hărăbor a obţinut rolul Siminei din filmul lui Nicolae Mărgineanu după ce conducerea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste i-a interzis regizorului s-o distribuie pe soţia lui, Maria Ploae, însuşi temutul ce...
Boierii Manu au fost disciplinaţi, fermi şi, deseori, riguroşi. Generalul Gheorghe Manu, de pildă, a absolvit Şcoala Militară din Berlin, s-a războit pentru independenţa Principatelor Unite şi, în cele din urmă, a biruit. Iar nepotul lui, fizicianul ...
Numai faptul că România este o cultură mică şi incapabilă de a-şi promova cum trebuie valorile culturale spre centrele de civilizaţie face ca Ştefan Luchian (1868-1916) să nu fie recunoscut, pe plan universal, ceea ce este: unul dintre cei mai buni ş...
”Regizorul Nicolae Mărgineanu va lansa pe 17 octombrie lungmetrajul „Poarta Albă", un film despre lagărul de muncă din perioada comunistă, în care a fost închis inclusiv părintele Arsenie Boca. Împreună cu actorul Bogdan Nechifor, regizorul a venit l...
Cel mai recent lungmetraj de ficţiune semnat de regizorul Nicolae Mărgineanu, "Poarta Albă", va avea premiera în cinematografele româneşti, pe 17 octombrie.
„Băi, copii! Acesta este fiul unui bandit ordinar“, i-a spus un activist de partid lui Nicolae Mărgineanu, fiul marelui psiholog căruia îi poartă numele. Băiatul avea 12 ani şi era la şcoală. Se întâmpla în 1950. O poveste cumplită despre elitele Rom...