Lorelei, în variantă contemporană

0
0
Cu spatele întors, o pictură de Salvador Dali
Cu spatele întors, o pictură de Salvador Dali

"Totul ne desparte pe mine si pe tine: distanţa, oamenii, viaţa şi poate şi destinul". Vă mai amintiţi de scrisorile lui Lorelei din romanul lui Ionel Teodoreanu? Nu, nu sunt siropoase.Sunt unele dintre cele mai frumoase scrisori de dragoste din literatura română. Uneori, ficţiunea poate deveni o realitate, în numele căreia am ajuns să coordonez editorial, la Adevarul, un supliment despre Festivalul "George Enescu". "For X, my Love".

"Ca să-l cunoască pe Cesar, Cleopatra, însoţită de un singur credincios, a trecut marea cu barca, înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată intr-un sac ordinar şi dusa pe umeri in palatul lui Cesar, fara ca nimeni să-şi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri, regina Egiptului vine să-l vadă pe Cesar.

Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea.

Nu mă tem nici de zâmbetul tau, deci nu mă tem de nimic. Sunt cea mai mică fata a lumii între rândunelele ei, fiindca mă înfăşor în intregul ei necunoscut.

Privirea ta nu mă va găsi nicăieri. Amintirea ta nu are unde să ma afle. Glasul tau nu poate să mă strige şi nu ştie unde.

Sunt între cele patru zări: răspântia lor.

Sufletul meu şi-a pierdut sufletul copilăriei. Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc ducând şi aducând primavara?

Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic?

Sunt pe acolo şi într-acolo; o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta.

Gandeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în intunericul făra fund..." (Lorelei, Ionel Teodoreanu)

Una dintre primele scrisori ale lui Lorelei.

Una dintre primele scrisori traduse în engleză celui pe care îl iubeam. Eram foarte tânără.

19 ani? Făceam practică după anul I de Jurnalism - aşa cum astăzi fac minunatele mele studente practică la Adevărul -, la revista Cultura, unde în 1996, redactor-şef era Valentin Silvestru.

Era un concurs de dirijat Constantin Silvestri, aflat la prima ediţie şi desfăşurat la Ateneu.

Domnul Silvestru mi-a scris pe o foaie nişte nume de muzicieni şi mi-a cerut să fac nişte interviuri.

Am intrat cu foaia tremurândă în mâini pentru prima dată în Ateneu.

Eram doar de câteva luni, în Bucureşti, pierdută cu totul în metropola cenuşie, dezamăgită teribil de visul de Capitală şi de Jurnalism pentru care părăsisem Botoşaniul.

După un an de facultate, ştiam că nu o să pot să fac altceva decât jurnalism cultural ca să rezist în Capitala cu totul golită de toate celelalte sensuri la care visasem. Colegele mele de facultate îşi aranjaseră să facă practica în agenţii de publicitate, în firme puternice de relaţii publice: am fost singura din an care a ales să facă practică, pe gratis, evident, la Cultura"Ai să mori de foame cu alegerea ta pentru Cultură cu tot", mi-a zis apodictic, mama. Nu am ascultat-o atunci, deşi peste ani i-am dat dreptate.

Însă atunci aşa am simţit că trebuie să fac.

Mi-am urmat intuiţia, care totuşi nu te înşală niciodată.

Nu am ştiut că acea vară şi acele întâlniri de la Ateneu îmi vor marca întreaga existenţă.

În Ateneu, nu am să uit niciodată senzaţia copleşitoare că păşeam într-o catedrală.

În superbul edificiu, construit între 1886-1888, spre friza pictată cu domnitorii României, se înălţau acordurile lui Brahms. M-am aşezat timidă într-un colţ. Nici nu mai respiram. Acea muzică, în acel spaţiu ce mi se părea cu totul sacru, m-a făcut să-mi curgă lacrimi pe obraji. 

Timp de o săptămână, pe toată perioada festivalului, am fost nelipsită de la Ateneu. Eram cu totul transfigurată. Pluteam într-un vis. Am făcut toate interviurile cu toatele numele de pe lista domnului Silvestru. Tot atunci mi-am făcut şi debutul în presă, în revista Cultura, cu un interviu pe o pagină cu un...dirijor.

Peste  câteva săptămâni aveam să primesc, din depărtări, cea mai frumoasă scrisoare de dragoste la care poate visa o fată: "Am văzut cum asculţi muzica, ţi-am văzut tristeţea din ochi"

Aşa a început povestea noastră. 

Sub semnul lui Brahms.

"Dacă ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi, ca să ajung la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfâşiate, dându-ţi ultima ei suflare.

De-ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi, ca să ajung la tine, cu tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducându-ţi-o să-i închizi ochii. Dar la poarta casei tale veghează dragostea; şi mi-am retras paşii ca la ieşirea cu icoană din biserică.

Cânt răguşită pe sub ferestrele casei tale, cum cântă copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteranieni.

Cânt cu mâna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspântii de drum: Ascultaţi voi toţi bucuria şi durerea mea." (Lorelei, Ionel Teodoreanu)

Lucrarea mea de licenţă, coordonată de profesorul Mihai Dinu, s-a numit Comunicarea gestuală în dirijat.

Iubind un artist,  am învăţat enorm în aceşti ani.

Dacă astăzi, îmi fac profesia la nivelul la care o fac, asta se datorează muncii mele, dar în mare parte îi datorez şi lui asta. Am învăţat enorm în toţi acei ani, nu numai muzică clasică, am aflat şi ceea ce e în spatele unei meniri. M-am confruntat cu sacrificiile, căderile, amărăciunile, orgoliile, întrebându-mă cât le mai pot duce de fiecare dată. El a fost un Pygmalion pentru mine. Întâlnirea cu el a avut un rol formativ pentru mine, cu adevărat. Prima ediţie a monografiei despre Victor Rebengiuc, pe care am scris-o, în 2004, avea o dedicaţie: For X, my Love.

 "Rămas-bun.

Mă numesc numai Lorelei.

Legenda spune că am ucis. Anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lânga el cu dragoste de mana şi am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear.

Mi-e sufletul ca tufişul Paiurului pe coasta Marii Negre: numai ghimpi curbi ce-au încununat odata fruntea lui Hristos.

A trecut o ploaie de primăvară şi s-a tesut in zare brâul frânt de mătase al curcubeului.

Cu el îmi încing mijlocul şi mă duc..."

Anii au trecut.

suplimentul Festivalului Enescu

Scriu aceste rânduri, într-o duminică după-amiază, când mă aflu, în redacţie.

Muncesc, alături de o echipă de muzicologi coordonată de Cristina Sârbu, de echipa Adevarul, de Artexim, de peste trei luni, la foc continuu, la suplimentul Festivalului George Enescu.

Este supliment cu adevărat de calitate, pentru că a însemnat cu adevărat implicare.

Această agendă zilnică a Festivalului, care va apărea în condiţii grafice excepţionale (în câte 16 pagini de luni până joi, şi în  câte 24 de pagini vinerea, pe toată perioada Festivalului: 30 august- 27 septembrie), e  proiectul profesional, în care m-am implicat cel mai mult, cu trup şi suflet, mai mult chiar decât în cartea-monografie despre Victor Rebengiuc. Vineri, 30 august, va apărea primul număr din supliment.  Luminile Festivalului!

Enescu festival 2 Adevarul

Îi întorc acest dar -acest supliment - şi lui.  

Vi-l dăruiesc şi dumneavoastră!

Şi, peste ani, îi mulţumesc. Ateneul rămâne pentru mine, după ani şi ani, o mare dragoste.

Aici mă refugiez, în care îmi amintesc de fiecare dată că nimic nu e întâmplător pe lumea asta.

Aici îmi amintesc de fiecare dată de Lorelei.

Şi semnez, Simi

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite