Ştefan Vlaston

Profesor

Să enumerăm în continuarea articolului precedent situaţii în care instituţii importante din România uită de deciziile CCR, care sunt, nu-i aşa, general obligatorii. Doar atunci când interesele politice coincid cu deciziile  CCR îşi aduc aminte de ele. Cel mai recent exemplu îl reprezintă decizia legată de revocarea dnei Kovesi.

Am trăit s-o vedem şi pe asta. CCR este lupul pus paznic la stână. Se întâmplă ilegalităţi comise de CCR, apărătoarea Constituţiei. Plus abateri de la spiritul şi litera Constituţiei şi, mai grav, nerespectarea propriei jurisprudenţe. După care dă indicaţii altora să respecte Constituţia şi legile ţării. Cu alte cuvinte, la CCR aplică vechiul proverb: „să faci ce zice popa, nu ce face popa”.

Posibil să vedem, peste ani, o placă de aur în WC-ul CCR, cu inscripţia: „aici s-a decis soarta României în 30 mai 2018”. Pentru că nu este vorba de Kovesi. Ar fi fost prea simplu. Este vorba de trecerea, directă şi funcţională,  a procurorilor în subordinea ministrului politic al justiţiei. Nu cu OUG, nu cu lege, care ar fi trecut greu, în timp îndelungat, stârnind reacţii masive.

Am ajuns în situaţia în care poporul trebuie să răspundă la întrebarea esenţială: a fi sau a nu fi o democraţie în România. Iar clasa conducătoare să citească de 1000 de ori articolul 2 din Constituţie: (1) „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum“.

Iată ultima propunere a CSM, către Comisia specială care modifică Codurile de Procedură Penală: „în cursul urmării penale sau al judecării cauzei în cameră preliminară, Parchetele, inclusiv DNA, să nu mai poată oferi comunicări publice despre faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii. De asemenea, dacă interesul legii o cere, datele vor fi transmise public, dar fără a oferi numele persoanei la care se face referire”

Vezi mai multe