Aura Socol

Conf. univ. dr. ASE

Scriu de ani buni despre zona euro şi mai ales despre ceea ce înseamnă pentru România aderarea la această zonă. Nu de puţine ori am scris că România are nevoie să-şi definească un traseu, un Plan de trecere la euro în mod oficial, aşa cum toate celelalte state est-europene au făcut (majoritatea imediat după intrarea în UE).

În România se vorbeşte cu prea multă uşurinţă de „oportunitatea“ intrării rapide în zonă euro. Termenii sunt următorii: atât timp cât îndeplinim criteriile nominale, avem şi o ţintă oficială, de ce n-am intră? Sau de ce să nu intrăm măcar în ERMII, dacă tot am strâns cureaua şi am îndeplinit criteriile de aderare?

Criza din Grecia a reusit sa convinga pe toata lumea ca nu este de dorit sa intri in zona euro oricand si oricum. Mai putin pe romani, se pare, cel putin asa arata Huffington Post zilele trecute, impresionata de faptul ca interesul romanilor pentru zona euro a ramas relativ acelasi, in ciuda a tot ceea ce s-a intamplat cu zona euro in ultima perioada.

Fostul ministru de finante al Greciei a declarat ieri ca guvernul sau a avut un Plan B care ar fi fost aplicat în cazul în care grecii nu reuşeau să ajungă la un acord cu instituţiile internaţionale. Planul B constă în tipărirea unei monede proprii, pentru o perioadă temporară, la un curs de schimb fix faţă de moneda europeană, fără ca Grecia să iasă din zona euro.