Trăim vremuri în care totul se transformă în jurul nostru cu o rapiditate fantastică. Sub asaltul COVID-19 lumea de astăzi nu mai seamănă cu cea de ieri, iar cea de mâine va fi complet diferită. Lucrurile se schimbă cu rapid, tiparele de interacţiune socială se rescriu.
Mai multe măsuri de precauţie, menite să limiteze pe cât se poate răspândirea coronavirusului în România, au fost luate în ultimele zile.
Epidemia de coronavirus a ajuns în Europa, mai exact într-o regiune din Italia unde sunt stabiliţi aproximativ 200.000 de români. Acesta a fost şi momentul în care subiectul a explodat în România. Dincolo de precauţia şi seriozitatea cu care trebuie să tratăm acest subiect, trebuie să ne păstrăm calmul şi să separăm adevărul de manipulare. Cu orice preţ.
După trei decenii în care am rătăcit - adesea bezmetici - pe drumul cu ceaţă prin tranziţie, testând şi experimentând diverse variante de capitalism sau democraţie după modelul „ca la noi la nimenea”, suntem la răscruce de drumuri.
Am învăţat în 12 ani de America unele lecţii simple. Prima este să nu mă plâng niciodată. A doua este sa mă ridic şi să stau cu spatele drept, chiar dacă este să cad iarăşi şi să muşc din asfalt. A treia este sa nu renunţ niciodată la luptă. Sunt zile lungi şi nopţi grele, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare clipă.
-
Alegerile înţelepte ale României de ieri, de azi şi de mâine
Una dintre puţinele certitudini în vremurile complicate pe care le trăim este aceea că suntem într-un moment de inflexiune. Un exerciţiu de analiză obiectivă ne arată că, în ultimii ani, printre toate aceste fenomene politice, sociale şi economice complicate (pandemie, post-pandemie, inflaţie, criză energetică, ascensiunea extremismului, război lângă graniţele noastre), România şi-a jucat foarte bine cărţile.