Sanda Vişan

Realizatoare TV

Maxim Vengerov este un om care ṣtie să se bucure de viaṭă. Sau cel puṭin aṣa pare. Când l-am întâlnit la Bucureṣti, în 2009, nu părea apăsat de concecinṭele accidentului ce îl ṭinea, de peste un an, departe de vioară. Iar perspectiva de a reveni la instrumentul care îl plasase în topul mondial al violoniṣtilor era incertă, la acea dată.

Dacă spaṭiile de locuire spun ceva despre proprietari - ṣi o fac - atunci trebuie să mărturisesc că, imediat ce am păṣit în casa prof. univ. dr. Dinu Antonescu, am avut intuiṭia faptului că voi vorbi cu un om pentru care modestia încă reprezintă o valoare. Pentru că bunurile spirituale sunt cele care îl interesează.

Artistul coregraf Răzvan Mazilu te pune pe gânduri – toate gesturile sale scenice se ridică pe eşafodajul unei solide reflecţii asupra artei şi a vieţii, ca în „Sell Me”, „Când Isadora dansa”, „Full Monty” sau „Şaraiman”. Muzica pare să facă parte nu doar din arta, ci chiar din formula fiinţei sale, iar Bach îl ajută să-şi dea seama de lucrurile cu adevărat importante în viaţă.

  • Sanda Vişan a comentat la un articol de-al tau acum 20 zile
    CA CULTURA (!!) NU VA INTERESEAZA INTELEG, DAR TOTUSI (!!) DE CE COMENTATI AICI? SI FARA NICIO LOGIC
    w

    Una din libertăţile pe care românii cred că şi le-au cucerit după 1989 pare să fie dreptul la scandal. Înainte de revoluţie, un mimat consens naţional cu iz mortuar domnea peste spaţiul public. Acum, de la guvern şi parlament până la ultima midinetă botoxată, care tocmai din scandal trăieşte, această inflamare publică purulentă e produsă şi întreţinută cu consecvenţă, mai ales fiindcă există un public amator de aşa ceva.

  • Sanda Vişan a comentat la un articol de-al tau luna trecuta
    toti putem identifica hackerii si sigur ca e manipulare si in fb, mai ales in algoritmi
    w

    Începutul acestui weekend i-a adus actriţei Dorina Lazăr vestea pe care o aştepta de mai bine de patru ani: revine pe scaunul de manager al Teatrului Odeon.

  • Sanda Vişan a comentat la un articol de-al tau luna trecuta
    se vede treaba ca nimic nu va mai clinteste din neincredere la virsta asta. Va urez ani senini!
    w

    Începutul acestui weekend i-a adus actriţei Dorina Lazăr vestea pe care o aştepta de mai bine de patru ani: revine pe scaunul de manager al Teatrului Odeon.

  • Sanda Vişan a comentat la un articol de-al tau luna trecuta
    sigur ca avem mecanisme de control, ong-uri, presa. e de ajuns sa ne ridicam din pat si sa nu ne rez
    w

    Începutul acestui weekend i-a adus actriţei Dorina Lazăr vestea pe care o aştepta de mai bine de patru ani: revine pe scaunul de manager al Teatrului Odeon.

  • Sanda Vişan a comentat la un articol de-al tau luna trecuta
    nicidecum, banl nu e la politicieni, e la noi. bugetul capitalei e bgetul bucurestenilor, nu al poli
    w

    Începutul acestui weekend i-a adus actriţei Dorina Lazăr vestea pe care o aştepta de mai bine de patru ani: revine pe scaunul de manager al Teatrului Odeon.

  • Sanda Vişan a publicat un nou articol luna trecuta

    Începutul acestui weekend i-a adus actriţei Dorina Lazăr vestea pe care o aştepta de mai bine de patru ani: revine pe scaunul de manager al Teatrului Odeon.

Vezi mai multe
Modifică Setările