Roxana Dumitrache

Activistă feministă

„Iadul femeilor”, „Acesta este un război”, „Bine aţi venit în Gilead” (o trimitere către statul distopic imaginat  de M. Atwood în „Povestea sluijitoarei”), „Aveţi mâinile pline cu  sânge” sunt doar câteva dintre mesajele polonezelor care protestează împotriva unui stat imoral, sadic şi pregătit să îşi instituie monopolul asupra corpurilor femeilor.

E limpede că discursul lui Donald Tusk a fost excepţional. Excepţional în sine, nu doar printr-o raportare nemăgulitoare la formulele retorice care populează spaţiul politic românesc. O specie discursivă exotică, uimitoare printr-o formă uitată de respect faţă de limba unui stat: datoria de a vorbi sau, în acest caz, de a citi corect.

E un truism constatarea că insultele şi înjurăturile sunt şi ele un barometru al creativităţii unui popor. Noi stăm destul de bine, limba română colcăie de înjurături din care nu lipsesc simţul metaforei şi poate chiar un soi de rafinament cultural. Se înjură masiv, colorat, cu patimă, cu ethos, pathos şi logos.

Modifică Setările