Răzvan Voncu

Conf. universitar

Îmi povestea Grigore Vieru, în 2005, în timp ce străbăteam agale Calea Victoriei, pe lângă Palatul Regal: „ - Am reuşit să ajung la Bucureşti, pentru prima dată, în 1968. De prisos să spun că am văzut totul printr-o perdea de lacrimi. Pe suflet şi, câteodată, chiar pe ochi. Vouă, azi, vi se pare ridicol, dar mie mi se părea (mi se pare şi acum!) că ajunsesem în Paradis.“

Nu are rost să ne minţim: dacă te plimbi doar prin centrul Chişinăului, ai impresia stranie a unui oraş rusesc, în care sunt toleraţi şi românii. De la aeroport la unul dintre hotelurile centrale, aproape că nu auzi limba română. GPS-urile şoferilor de taxi sunt în rusă sau (şi mai straniu) în chirilice, chiar când denumirile străzilor sunt româneşti.

Este confuzia cea mai profitabilă, pentru adversarii interni ai Republicii Moldova. Aparent, nu e mare lucru. Limba este unul dintre cele mai importante dintre elementele definitorii ale identităţii naţionale, iar oamenii nu sunt numai ceea ce se nasc, ci şi ceea ce îşi doresc să fie.