Răzvan Ruelle

Scriitor, Editorialist

„S-a pornit de cu zori un zvon, Că l-au dat jos de pe tron. Pe călăul cel urît; L-au scurtat cam pîn’ la gît.“ - Versurile acestea de la Phoenix mi-au venit ieri instantaneu în minte, pe la jumătatea zilei, atunci cînd am văzut cum se votează. Un vot istoric - aşa poate fi catalogat votul din acestă zi de 26 Mai. Reprezintă ruptura finală de comunism.

Nicicînd în istoria României şi, aş îndrăzni să spun, în istoria umanităţii, o sentinţă nu a fost mai morală şi, în acelaşi timp, mai imorală decît cea care urmează să i se aplice luni, după alegeri, lui Dragnea. Judecătorii l-au trimis pe Dragnea la judecata societăţii, iar în funcţie de rezultatele alegerilor, el îşi va primi sentinţa. Dacă va obţine scor bun la alegeri, atunci va fi liber. Dacă va pierde alegerile, atunci îl aşteaptă pîrnaia.

Aşadar, război tacit între Dragnea şi Viorica Dăncilă, război direct între Dragnea şi Tudorel. Dacă Dăcilă este perspicace, ea poate prelua PSD-ul din gheara lui Dragnea, dar pentru asta are nevoie ca Tudorel să dea ordonanţa pe legile justiţiei. Adevărata ordonanţă, cea care să întărească Justiţia, cea care să protejeze populaţia de hoţi şi cea care să întărească instituţiile justiţiei. O astfel de mutare ar fi şah-mat pentru Dragnea.

Mi-am petrecut ultimele luni într-o stare de secluziune socială. Am mai frunzărit presa în ultimele zile, doar pentru a remarca impactul protestului #şîeu, care, din păcate, a fost minuscul. Eşecul acestui protest reprezintă, în fapt, eşecul societăţii româneşti. Ne-am reîntors la starea amorfă de dinainte de OUG 13. Prin urmare, cred că este timpul să ne facem autocritica.

Acum, că zilele urii au venit, voi lăsa mai jos un scurtmetraj despre iubire. O mărturie emoţionantă care pe mine m-a purtat în timp, în perioada propriei mele adolescenţe. Primii fiori ai unui sentiment, ai unei emoţii, după care alergăm toată viaţa: iubirea.