Marii oameni politici au apărut, în istorie, aproape întotdeauna în timpul conflictelor şi războaielor. Atunci când consensul social e coagulat de teamă şi de furie, mari oameni de stat reuşesc să scrie istorie. În astfel de momente, politicienii se preocupă să nu piardă teritorii naţionale sau eventual să cucerească altele noi. Cu orice preţ. Pe timp de pace, politicienii se preocupă, însă, să câştige voturi. Cu orice preţ.
Decizia Curţii Constituţionale nu este chiar atât de bizară dacă o analizăm în contextul politic şi judiciar aparte al acestui an. Anul 2016 este încărcat cu mult simbolism pentru justiţie, chiar dacă mulţi dintre analişti nu realizează sau nu sunt conştienţi de calendarul pe care îl avem în faţă.
În politică totul e de vânzare. Eufemismul „politica e arta negocierii” este menit să cosmetizeze realitatea de multe ori urât mirositoare. Culmea ironiei însă e că în cele mai multe situaţii tocmai mercantilitatea asigură stabilitatea unei guvernări sau chiar supravieţuirea unor partide.
Politica e despre supravieţuitori. Dar prima condiţie pentru a fi un supravieţuitor e să fii un luptător. Luptătorii adevăraţi nu ţin cont, în fapt, de reguli, de morală sau de sensibilităţi, ei sunt născuţi pentru a da totul cu scopul de a lua totul.
Ce se întâmplă zilele astea la Chişinău are o tentă dramatică, dar care arată în acelaşi timp cât de cinică poate fi soarta uneori. Este începutul sfârşitului, un sfârşit previzibil încă de dinainte ca „băieţii deştepţi“ din România să fi văzut în ţara-soră un Vest Sălbatic numai bun de muls în tradiţionala noastră cultură „antreprenorială“.
