Radu Preda

Preot profesor

În ciuda condamnării exemplare a comunismului, în decembrie 2006, tema stârneşte la noi reacţii vehemente şi contradictorii. De la mediul politic şi economic la cel academic şi eclesial. Dezbaterea este prematură şi tardivă în acelaşi timp.

Un actor incompatibil cu bunul simţ, fost ministru al culturii, sugera recent ca firmele europene să plece din România. Ar fi răspunsul „demn” dat de noi refuzului de a fi acceptaţi în Schengen. Una dintre firmele amintite de politruc are nume programatic: Carrefour. Într-adevăr, România se află la răscruce, la o intersecţie destinală.

Peisajul românesc de azi este dominat de atitudini opuse. Îi avem pe cei care nu se reţin, nu au niciun fel de inhibiţie, nu se cenzurează. Spun ce le vine la gură, după interesul de moment. Şi îi mai avem pe cei care, competenţi în mod real, nu se exprimă, tac, autocenzurându-se. Din frică, lehamite sau oboseală.

Modifică Setările