Oana Marinache

Istoric de artă

Matei Gh. Corbescu (1876-1923) a fost un publicist, ziarist şi politician liberal, care a ocupat funcţia de prefect (1908 - 1910) şi de primar al Bucureştiului în perioada februarie - decembrie 1922. Practic el a pregătit momentul încoronării familiei regale la Bucureşti şi lui îi datorăm primul Arc de triumf, după proiectul lui Petre Antonescu. Dincolo de activitatea sa oficială, de numele său se leagă o mică parcelare privată, în zona centrală.

Parcelare de dimensiuni medii, apărută la mijlocul anilor '30 (secolul XX) pe un teren rezultat din comasarea a trei proprietăţi din secolul al XIX-lea. Reşedinţele în stil eclectic mediteranean şi blocurile moderniste se află astăzi pe Intrarea Armaşului.

Pe colţul Soselei Jianu nr. 28 cu Aleea Gherghel (lângă proprietatea colonelului Gherghel) a fost construit, în etape, începând cu 1912, aşezământul patronat de ordinul catolic al surorilor de caritate „Sf. Vincent de Paul”. Călugăriţele au sosit în Bucureşti în 1906, la îndemnul Monseniorului Vladimir Ghika, care le cunoscuse la Salonic, unde fratele său era diplomat.  Proprietatea fusese anterior cunoscută sub numele localului „Vila Regală”.

Vezi mai multe