Nicolae Manolescu

Critic literar

Am condus zece ani un partid politic, am fost patru ani lider de grup parlamentar, sunt de doisprezece ani preşedintele Uniunii Scriitorilor (2600 de membri), am fost nouă ani ambasador al României pe lângă UNESCO, aşa că îmi pot permite să emit o părere relativ autorizată despre ce înseamnă un leadership. Chiar dacă nu la cel mai înalt nivel.

De-a lungul campaniei sale electorale, cel de al 45-lea Preşedinte al SUA a ţinut cu tot dinadinsul să inducă în minţile alegătorilor ideea că America se va afla, odată cu el, la un început de drum. Nu doar într-un proces de schimbare, dar luând-o, în fond şi în formă, de la capăt. Dovadă că populista idee a prins, este nu numai faptul că a fost votat, dar şi faptul că aceia care nu l-au votat au făcut-o de teama reformelor lui radicale.

E cât se poate de clar, la o lună de la alegerile parlamentare, că expresia latină din titlul însemnărilor mele nu mai are niciun înţeles în România actuală. Şi nu numai fiindcă latina nu se mai studiază aproape deloc în şcoală.

Să ne amintim de romanele care ne plăceau în adolescenţă, de fapt, de cele dintâi pe care le-am citit, şi ce anume ne plăcea în ele. Ne plăcea ceea ce aducea cu noi şi cu dorinţele noastre, mai mult sau mai puţin, secrete. Lectura era o formă de identificare.