Răzvan Năstase

Blogger pe calatoriile-jupanului.ro

Repetă după mine: barză, varză, viezure, mânz. Dacă nu-ţi iese din prima, peste varză poţi sări, vine din latină, nu ştiu cum de a ajuns să fie inclus termenul în litania dacică. Poţi pronunţa liniştit celelalte cuvinte, plus moş, baci, murg sau raţă. Şi toate astea fiindcă te invit să descoperi cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

Cu doar puţin peste 2.500 de locuitori, numeroase vile de vacanţă distruse şi-un sentiment acut de părăsire (cam ce va fi simţit puiul lui Brătescu-Voineşti), Borsecul trăieşte azi mai mult în umbra unui brand. Apa minerală îmbuteliată aici ţine încă urbea-n picioare, dar turismul pare a fi mai mult o amintire a altor vremuri.

Te afli la Obârşia Lotrului, după cincizeci de kilometri de serpentine şi de mângâiat cerul. Ai început drumul din Novaci, ai traversat urbanismul îndoielnic de la Rânca, ai admirat înălţimile aspre ale Parângului şi te-ai cuibărit într-o miţoasă autentică la stâna Ştefanu. E vremea să-ţi vezi de drum către nord, spre Şugag, strecurându-te printre masivele mult mai domoale ale Lotrului, Şureanului şi Cindrelului.

Pe hărţi şi gps se cheamă DN 67C. E cunoscută încă din Antichitate. În perioada interbelică a fost reparată la iniţiativa regelui Carol al II-lea, care a şi parcurs-o integral, la volan, motiv pentru care s-a numit o vreme Drumul Regelui. Transalpina poate că nu întrece în frumuseţe Transfăgărăşanul, dar este cea mai înaltă şosea asfaltată din România. S-o parcurgem, aşa cum merită, punct cu punct.