Manuel Stănescu

Istoric

Radicalismul tot mai accentuat al naţiunii maghiare, vizibil prin reprezentanţii săi politici, dincolo de problemele legate de relaţia bilaterală cu România, devine o chestiune sâcâitoare şi pentru oficialii de la Bruxelles, Ungaria fiind un adevărat „copil-problemă” al Europei. Mai puţin cunoscut este faptul că, inclusiv în perioada interbelică, acţiunile Budapestei provocau multă iritare în anumite cancelarii occidentale.

Gusturile nu se discută şi nici nu mi-am propus să analizez ultimul film al lui Quentin Tarantino din această perspectivă, deşi îi urmăresc întotdeauna creaţiile. Nu stilul regizoral, nu povestea în sine, ci mesajul mă nelinişteşte.

Ca orice stat „cu interese limitate”, conform faimoasei formule inventată de marile puteri în timpul Conferinţei de Pace de la Paris, încă de la apariţia ei pe scena politică internaţională România a fost nevoită să caute o alianţă sau cel puţin sprijinul uneia dintre puterile dominante pe continent pentru a-şi păstra sau extinde statu quo-ul.

Am citit cu oarecare surprindere postarea domnului Alex Ştefănescu referitoare la ultima lucrare a lui Lucian Boia, „De ce este România altfel?”, considerată „nu numai falsă, ci şi antipatică”.

La 24 ianuarie aniversăm - sau ar fi trebuit să aniversăm - 154 de ani de la Unirea Principatelor, momentul naşterii statului român modern. O facem în stilul nostru caracteristic: festivism, discursuri bombastice, huiduieli şi nelipsita mâncare. Superficial, aşa cum suntem în tot şi în toate.

Modifică Setările