Lavinia Bălulescu

Scriitoare, jurnalistă

Când te trezeşti şi la ştiri zice despre coronavirus, iar afară e nor, abia atunci înţelegi că lucrurile sunt grave. De ce e nor? De ce nu poate fi soare? Atunci ar părea mai greu de crezut că ceva nasol se petrece. Dar ştirile vorbesc non-stop doar despre bolnavi şi despre magazinele cu rafturi goale. E ora 10 dimineaţa, dar e aproape întuneric, încât îţi spui că oare ce poate să însemne asta decât că ceva foarte grav vine peste noi.

Te trezeşti în miez de noapte lac de transpiraţie. Ai auzit ceva în camera cealaltă. Te ridici din pat şi când păşeşti prima dată îţi dai seama că piciorul te va lăsa. Ai nevoie de câteva secunde de mişcat de pe un picior pe altul ca să reînveţi să mergi. Da, acum te târăşti un pic, dar eşti bine. Dai să aprinzi lumina, însă întrerupătorul merge în gol. S-a luat curentul. Decizi să ieşi din cameră chiar şi aşa. Îţi aprinzi lanterna de la telefon.

A citit pe un perete de bloc că ar trebui să privească cerul, aşa că a făcut-o, dar tocmai atunci a călcat într-o groapă din asfalt şi s-a trântit cât era de lung. A avut nevoie de câteva secunde să priceapă ce s-a întâmplat, apoi s-a ridicat ruşinat, s-a scuturat pe haine şi a ridicat mâinile în aer în semn că nu are nimic, deşi nu-l întrebase nimeni.

Două maşini se întâlnesc la o intersecţie. Ambele vin de pe străzi înguste. S-au oprit. Plouă, iar trecătorii sunt stropiţi cu noroi de fiecare chestie pe patru roţi care trece pe lângă ei. Aşa că faptul că aceste două maşini s-au oprit e un miracol. Să poţi să circuli fără să te umple cineva cu noroi pe haine de sus şi până jos, într-o zi ploioasă, a ajuns să fie un adevărat miracol.

Avem un câine. Nu ştiu cum îl cheamă. E o căţea. Poate că ceilalţi îi zic Linda. E posibil să fi inventat eu numele? Nici măcar nu ştiu sigur dacă e a noastră. Poate e a vecinilor, dar trece la noi prin spărtura din gard. Linda e neagră şi are picioarele scurte. E bătrână şi atinge pământul cu burta. Linda are o gâlmă. Învăţ acest cuvânt. Gâlmă.

Modifică Setările