Gelu Duminica

Director executiv Agenţia „Împreună“

Astăzi se sărbătoresc 164 de ani de la ziua în care „sclavia ţiganilor a fost desfiinţată”. Pentru a nu da apă la moara degrabă vărsătorilor de ură care populează acest spaţiu virtual, aleg să nu comentez în niciun fel aceste texte. Aceste texte sunt pentru cine are ochi să citească şi creier să gândească.

Că tot se vorbeşte ideile de la Târgu-Mureş, hai să vă mai dau una caldă-caldă: şcoala din Vizureşti, judeţul Dâmboviţa, cu un număr semnificativ de elevi romi. Comunitate destul de săracă, însă cu oameni care transmit dorinţa de a învăţa copiilor lor. Fiind vorbitori nativi de limbă romani, aceştia au îmbrăţisat cu drag idea unui tânăr profesor rom de la ei din sat de a studia şi în şcoală limba romani ca limbă maternă.

Copil fiind, sărbătorile de iarnă erau perioada mea favorita din an. Lumea mi se părea mult mai bună şi parcă toţi vecinii erau mai veseli şi mai zâmbitori. Încă de prin 10 decembrie, pregătirile pentru întâmpinarea Naşterii Domnului începeau să ne ocupe foarte mult timp şi mama trebuia să se împartă între muncă la servici, curăţenie în casă şi pregătitul zilei pe care familia o aştepta cu cel mai mare drag.

Numele meu este Gelu. Sunt om. Sunt rom. Sunt copilul părinţilor mei. În mod normal, eu nu ar mai fi trebuit să exist. Ai mei şi-au dorit cu ardoare o fată, numai că după ce au avut 4 băieţi au renunţat la idee. Dumnezeu, însă, a avut în plan ca eu să apar pe lume şi acest plan a însemnat ca cel mai mare frate să se îmbolnăvească de leucemie.

De foarte multe ori, în viaţa mea am vrut să renunţ la tot şi să mă întorc acasă, la mine-n ţigănia de la Galaţi. De fiecare dată, din acelaşi motiv, şi anume că aveam prea puţină încredere în mine. În jurul meu au fost mulţi cei care mi-au spus ani de-a rândul că „sunt prost“ şi „că nu sunt în stare“, aşa că dacă aş fi renunţat mulţi doar şi-ar fi întărit prejudecata despre cei ca mine.

Modifică Setările