Florentina Ţone

Jurnalist

Uneia ca mine, născută la începutul anilor ’80, Ecaterina Teodoroiu nu-i spune nimic; sau prea puţin. Ştiu atât, de la orele de istorie de după Revoluţie: a fost o fată care a luptat în Primul Război Mondial şi care-a murit pe câmpul de bătălie. O eroină, „eroina de la Jiu”.

Nu mai ştiu când se întâmpla povestea asta – dacă era înainte de ’89 sau la puţină vreme după – dar ştiu că primisem în ziua de salariu a mamei şi a tatei, profesori la şcoala din Jirlău (Brăila), trei Tudori verzi şi foşnitori.

Nu ştiu câţi ani aveam când a intrat cuvântul ăsta, „transformator”, în vocabularul meu. Ştiu însă altceva: că folosirea lui era însoţită de un mare, mare sentiment de frustrare. „A căzut transformatorul” – adică gata, nu mai e curent în colţul nostru de sat, Dumnezeu ştie până când; „căderile” astea ale transformatorului aveau loc de regulă iarna, când munţii de zăpadă de la intrarea în localitate făceau puţin probabil un ajutor extern.

Mare lucru din copilărie nu-mi mai amintesc; dar, curioasă treabă, despre Revoluţie mi-au rămas destule în minte. Revoluţia de la Jirlău, să ne înţelegem, nu cea de la televizor; revoluţia dintr-un sat din judeţul Brăila.

Nu, nu despre Revoluţie e vorba aici; e prea devreme pentru asta şi, de fapt, o mai fi ceva de zis? Să facem, cu voia Dumneavoastră, un salt în timp; dar nu în viitor. E toamnă; şi nu orice toamnă: e toamna lui 1939. Germania a invadat Polonia, a început războiul. La Bucureşti e încă linişte; oraşul e doldora de frunze ruginii, s-au deschis stagiunile, iar domnii, doamnele se plimbă agale pe Calea Victoriei.