Eugen Hriscu

Specialist în sănătate mintală

Totul a început cu o bâlbă a Guvernului legată de posibilitatea ca Poliţia să participe la distribuirea luminii sfinte în noaptea de Înviere. Nu era prima poticneală a autorităţilor de când începuse pandemia şi cu siguranţă nici cea mai gravă, dar, în climatul de tensiune şi frustrare acumulate de la începutul perioadei de carantină, a fost de ajuns să declanşeze catastrofa. Privind înapoi, am putea spune că a fost piatra care a pornit avalanşa.

Pe bulevardele mari ale Capitalei se pot zări de câteva zile afişe uriaşe, galbene unde tot tineretul care chiuleşte de la ore îşi poate lua doza de curiozitate în ce priveşte drogurile şi să pornească în căutarea mirificelor substanţe despre care se vorbeşte cu lux de amănunte, care mai de care mai interesante. Cu susţinerea Primăriei, a Ministerului Educaţiei şi a altor comiţii a căror competenţă în domeniu este chestionabilă cel puţin.

Nu mă cunoaşteţi, iar eu ştiu foarte puţin despre dumneavoastră, cu excepţia faptului că administraţi unul dintre cele mai scumpe proiecte culturale, într-una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Ca cineva care şi-a petrecut întreaga viaţă profesională primind refuzuri de la autorităţi pentru finanţarea proiectelor pentru persoanele fără adăpost, pentru dependenţi, pentru bolnavii mintali şi infectaţii cu HIV, vă rog amabil să vă opriţi.

Sistemul medical românesc era, din punct de vedere al salarizării, un bolnav suferind de malnutriţie severă. Creşterea salariilor trebuia să se întâmple, la fel cum un înfometat are nevoie de hrană. Atât doar că, în mâinile neprofesioniştilor, prea multă hrană administrată prea repede poate duce la moartea pacientului. Se numeşte sindrom de realimentare.

Vezi mai multe