Doina Papp

Critic de teatru

Când au apărut televizorul, videoul, mai apoi internetul, tableta unii au prezis moartea radioului. Din vedetă în spaţiul comunicării (amintiţi-vă gluma macabră a lui Orson Welles cu scenariul lui despre marţieni care i-a scos pe americani în stradă) radioul mai e uneori considerat pe nedrept cenuşăreasă, deşi ca mijloc de comunicare media are cea mai mare viteză şi forţă de penetrare.

Poate părea ciudată întrebuinţarea acestei sintagme carteziene – claritate şi distincţie – la adresa unui artist. Talentul care mişcă totul într-o astfel de fiinţă aparte e mai puţin de natură raţională. E inefabil, e mister, iar cel care se află locuit de aceste energii speciale se mişcă în zona sensibilităţii, a emotivităţii, unde gândirea intervine în mod specific şi niciodată obnubilant.

E mişcător să asişti când un mare artist primeşte onoruri, mai ales aceste însemne ale preţuirii universitare – titlul de Doctor Honoris Causa – care  par atât de stranii în asociere cu arta. Regizoarea Cătălina Buzoianu era ea însăşi emoţionată, ieri, potrivindu-şi cu greu costumul la ceremonia găzduită de UNATC de ziua lui Caragiale şi a şcolii.

  • Doina Papp a publicat un nou articol acum 21 zile
  • Doina Papp a publicat un nou articol acum 24 zile

    Cum au devenit infractoare nişte fete strânse cu uşa de situaţia lor materială, dar mai ales cum s-a pus la cârma afacerii cu prostituate o femeie cumsecade ca Dorina, eroina piesei „Noii infractori“, aflăm din spectacolul montat la Teatrul Naţional Bucureşti după acest text al Ednei Mazya de Ion Caramitru, în calitate de regizor.

  • Doina Papp a publicat un nou articol acum 2 luni

    Nici că se putea alege o piesă mai bună pentru sărbătorirea celor 50 de ani de carieră ai cunoscutului actor decât „Vizitatorul“ de la Teatrul Nottara. Un spectacol atât de elocvent pentru potenţialul de talent si măiestrie al actorului care la o vârstă venerabilă duce pe umerii săi carismatici un rol de mare întindere şi anvergură.

Vezi mai multe