Coincidenţa face ca, în săptămâna în care se sărbătoreşte la Bucureşti francofonia (din ce în ce mai anemică la noi, constat cu tristeţe), ţara noastră să fie – pentru prima oară – invitată de onoare la Salonul Cărţii de la Paris (22-25 martie). Aţi aflat deja acest lucru din mass-media, eu doresc să mă opresc asupra unei alte premiere:
Basmul „Harap Alb” este unul dintre miturile fondatoare ale poporului nostru, imortalizat pe hîrtie de hîtrul povestitor Ion Creangă, în a doua jumătate a secolul al XIX-lea. Personajul Harap Alb a supravieţuit tumultuosului secol XX, adaptîndu-se actualităţii prin piese de teatru, desene animate, un film artistic de lungmetraj („De-aş fi Harap Alb”, cu Florin Piersic în rolul titular).