Dilema Veche

Editorialiştii „Dilema Veche”

Stau în faţa ieşirii de la staţia de metrou Aurel Vlaicu. E 10 dimineaţa şi aştept pe cineva. Lumina de septembrie a devenit mieroasă şi densă. Mă uit în stînga, în dreapta, strada e liniştită şi oamenii par că nu se grăbesc nicăieri. Sînt ultimele momente de linişte înainte de isteria începerii şcolilor, care va pune în curînd stăpînire pe oraş.

„Ai fost un copil serios!“, mi-au spus ai mei. Cînd mă uit la pozele mele, descopăr că zîmbesc atît de rar în bucăţile alea de hîrtie alb-negru, încît încep să înţeleg şi să le dau dreptate. În unele par de-a dreptul bosumflată. Fie că mă băteau pantofii negri de lac, cu baretă, pe care îi luasem mai mici, doar pentru că-mi plăcuseră enorm.

Modifică Setările