Diana Mandache

Istoric

Moda victoriană a vacanţelor pe litoral, a ridicării de vile la mare, avea să trezească interes şi în România începutului de secol XX, devenind parte a modernizării societăţii în timpul domniei Regelui Carol I. Era un fapt cunoscut încă din secolul al XVIII-lea că asemenea ţărmuri marine prezentau beneficii pentru sănătate, devenind staţiuni balneare, accesibile la început claselor sociale înstărite.

În urma anunţului făcut de premierul spaniol Mariano Rajoy, Regele Juan Carlos va abdica, după 39 de ani de domnie, în favoarea fiului său Principele de Asturias. Pe tronul Europei din vechea generaţie au ramas Elisabeta II a Marii Britanii (88 de ani), Harald V al Norvegiei (77 de ani), Margarethe II a Danemarcei (74 de ani) şi Carl XVI Gustaf al Suediei (68 de ani).

În istoria recentă am văzut cum simbolurile puterii au fost înlăturate, distruse şi înlocuite cu altele noi. Monumentele unor şefi de stat sau lideri ideologici au avut această soartă de regulă la schimbarea regimurilor politice sau după modificarea frontierelor.

Acum 24 de ani Principesa Margareta sosea pentru prima oară în România, alături de sora Principesa Sofia. Atunci ASR Principesa Margareta a declarat: “ajunsă pe pământ românesc, m-am simţit pentru prima oară în viaţa mea o persoană întreagă! Înainte, am avut mereu sentimentul că jumătate din fiinţa mea lipsea”. Astăzi m-am gândit să vă prezint un interviu pe care l-am realizat cu A.S.R. Principesa Margareta referitor la anii din exil.

Pe Regina Ana a României am cunoscut-o personal, cu mai mulţi ani în urmă, cu ocazia lansării cărţii mele „Marie of Romania. Images of a Queen”, însoţindu-l pe Regele Mihai. Majestatea Sa Regina fascinează prin spontaneitate, este plină de viaţă, o fire optimistă, iar prin devotamentul său a format o frumoasă familie. Experienţa de viaţă i-a dat o sensibilitate deosebită în a înţelege oamenii.

Modifică Setările