Copiii au lumea lor, cu înţelepciuni cotidiene şi legi numai de ei ştiute şi înţelese. Fiicele noastre cresc şi devin pentru mine un soi de barometru pentru societatea ce va sa fie cea din Moldova în câţiva ani.
O societate bolnavă îşi îmbolnăveşte în mod punitiv şi, deseori, irecuperabil cetăţenii. Unii cedează psihologic, corpul altora se macină de boli indescifrabile sau chinuitoare, dar majoritatea plătesc facturi duble.
E duminică. În loc să merg la săniuş cu fetele mele, m-am lăsat cuprinsă de o tristeţe cumplită, alimentată de amintiri urâte şi frumoase, deopotrivă. Eram cam de vârsta fetelor mele (7-8 ani) când am realizat că satul în care m-am născut este foarte diferit de alte sate, de majoritatera satelor din Moldova...
Când m-au invitat colegii de la Adevărul să împărtăşesc cu cititorii noştri aprecierile pentru anul care se duce, m-am bucurat că tocmai pe mine m-au întrebat despre educaţie. E unul dintre domeniile mele preferate, iar aprecierea mea pentru felul în care au decurs lucrurile aici, în 2013, sunt cele mai înalte.
Te iubesc, România. Lipsa ta, îţi creşte valoarea, iar mie - dorul. Un „drag” frumos, disperat şi uneori, interzis, surghiunit...Un „drag” sfâşietor şi înălţător, deopotrivă. Un elogiu cenzurat de unii, puţinii, tot elogiu rămâne. La fel ca iubirile interzise.
