Daniel Cristea-Enache

Critic literar

Antoateta Ralian, minunata nonagenară care şi-a dedicat o viaţă traducerilor era mai inovativă, mai iconoclastă şi mai detabuizantă decât media. Să nu uităm că ea este cea care a adus fantasmele şi lexicul lui Henry Miller într-o limbă a pudorii, cum este româna, şi într-o cultură ce rămâne pudibondă, precum cultura noastră, în pofida limbajului mai buruienos de pe la margini.

Sunt încă sub impresia valurilor de cititori care au venit la Gaudeamus săptămâna trecută, mai ales de vineri când, practic, la parter te deplasai cu greutate de la un stand la altul. N-a fost întotdeauna aşa – îmi amintesc îngrijorarea editorilor, în anii trecuţi, când culoarele erau aproape pustii şi când se aştepta ca o şansă ziua de sâmbătă, în mod obişnuit cea mai aglomerată.

Ne întrebăm adesea, cu uimire, de unde vine nostalgia unora după „Epoca de Aur“ a lui Nicolae Ceauşescu şi cum se explică amnezia lor în ceea ce priveşte frica şi umilinţele de atunci. Pare curios că ele nu sunt ale tinerilor, care pot fi de stânga, fără să fie însă ceauşişti, ci tocmai ale mai vârstnicilor care au trăit acele vremuri şi au stat ore întregi la cozi pentru zahăr sau ulei (date, de la un moment dat, cu raţia), pâine ori salam.

În ultima perioadă au împlinit cifre rotunde de viaţă câţiva dintre scriitorii noştri importanţi, fie ei poeţi, ca Ion Gheorghe, sau prozatori, ca D.R. Popescu şi George Bălăiţă. Cel mai recent sărbătorit a fost unul care, culmea, are o vădită reticenţă faţă de orice ieşire în public şi de manifestările prea zgomotoase, fie ele şi de simpatie.

Modifică Setările