Dr. Dan

Medic specialist Hematologie/Oncologie

O zi obişnuită de lucru. Un pacient nou cu o boală de sânge. Un bătrânel îmbrăcat la patru ace, venit cu soţia la braţ, o bătrânică distinsă cu perle la gât. Mă aşteptau în cabinet, drepţi pe scaun, ţinându-se de mână. Vizita medicală a decurs neted, prietenos, ca de obicei. Doar că bătrânelul meu nu vorbea, la fiecare întrebare se uita spre soţie, aşteptând un semn de încurajare, un ajutor. Ca un elev, parcă aştepta să i „se sufle“.

Zilele trecute o pacientă mi-a făcut o surpriză – mi-a dăruit o ciocolată ROM dublă!! Am fost foarte surprins – de unde a făcut rost de ciocolată românească? În SUA nu se găseşte,  cel puţin aşa ştiu eu. Ei, cu mândrie în glas, pacienta m-a anunţat că tocmai s-a întors dintr-o excursie în România. Şi s-a gândit să îmi aducă un cadou care să îmi amintească de ţara mea.

Pe 1 mai o balenă a eşuat şi a murit pe o plajă din New Jersey, Atlantic City mai exact. A fost găsită lângă plajă,  moartă şi acoperită în graffiti. Un cadavru al unui animal magnific, umilit şi acoperit ruşinos în culorile aroganţei umane. Imaginea m-a impresionat. Ca o ruşine a speciei omeneşti. Şi m-a făcut să mă gândesc la ce înseamnă strada, arta străzii, efervescenţa străzii, frumuseţea şi urâciunea străzii.