Cristian Unteanu

Jurnalist

Există unii miniştri sau secretari de stat care pe timpul provizoriului lor mandat, se simt obligaţi să inoveze, să lase naţiunii recunoscătoare ceva de care să-şi amintească o lege, o prevedere sau o dispoziţie care să le confere nemurire numelui şi să-i trimită automat în Panteon, cu îmormântare garnatată clasa I la Bellu, cu dric cu pompoane, eventual pus pe afet de tun, gardă militară şi 21 de salve.

În jur de 600 de tineri europeni convertiţi la islam au plecat să lupte în Siria. Cei mai mulţi s-au înrolat în brigăzile jihadiste care acţionează alături de rebeli, dar o parte se regăsesc şi de cealaltă parte a baricadei, alături de trupele armatei regulate. Problema este deosebit de gravă deoarece ridică o serie de întrebări la care nu prea există răspunsuri clare.

Ieri noapte s-a desfăşurat o reuniune de urgenţă între preşedinţii celor trei instituţii europene, Jose Manuel Barroso (Comisia Europeană), Martin Schulz (Parlamentul European) şi prim-ministrul irlanez Enda Kenny din partea preşedenţiei rotative a Consiliul de Miniştri al UE, fiind invitat şi Alain Lamassoure în calitatea sa de preşedinte al Comisiei buget din Parlamentul European.

Vezi mai multe