Cristian Unteanu

Jurnalist

România europeană a acestei veri caniculare din 2013 pare să semene din ce în ce mai tare cu un sat fără câini. Dacă a fost posibil ca liderul unui partid naţional-extremist din Ungaria (partid parlamentar) să vină, înconjurat de propria sa gardă paramilitară, pe teritoriul altui stat, stat suveran şi membru în NATO şi UE, şi să ameninţe direct cu declanşarea unor stări conflictuale între cele două ţări

Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, fost prim-ministru, fost ministru de Externe, fost şef al SIE, liderul unui partid din constelaţia multiplă a dreptei româneşti, este un personaj care trebuie creditat că deţine un pachet de date care justifică un interes public. Iată de ce sunt atât de interesante (sau stupefiante, sau provocatoare, după cum vă alegeţi dvs. cheia de lectură) afirmaţiile făcute ieri în Harghita.

Încep să se contureze candidaturile. Bătălia va fi deosebit de strânsă şi cu implicaţii foarte ample deoarece, spre deosebire de situaţiile din trecut, alegerile europarlamentare din acest an vor duce, în opinia celor mai mulţi analişti politici de la Bruxelles, la schimbări importante în echilibrul tradiţional constituit de prezenţa marilor familii politice care au dominat până în acest moment scena politică a Uniunii Europene.

Vezi mai multe