Cristian Balint

Actor

Sasha Mereţ este unul dintre cei mai apreciaţi artişti plastici din America la ora actuală. În ciuda adversităţilor, artistul născut la Petroşani a reuşit să îşi construiasca o carieră de succes, bazată pe un stil cu totul aparte, care reflectă explorările sale spirituale. Am stat de vorba cu Sasha chiar in atelierul său din Queens.

New York-ul e singurul oraş care are darul de a te face să te simţi ca şi cum ai fi fost aruncat într-un mare malaxor, în care gândurile, sentimentele şi emoţiile se ciocnesc şi se amestecă într-un tumult ce zdrobeşte graniţa dintre subiectiv şi obiectiv, real şi surreal. Aşa că, uneori, cel mai sănătos lucru e să faci un pas înapoi şi să îi asculţi pe alţii vorbind despre New York.

În „Filantropica“, regretatul Dinică avea o replică: „mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte de pomană“.  Nu ştiu câţi americani au văzut filmul lui Nae Caranfil, însă cert e că picătura de înţelepciune servită mai sus e cam literă de lege în „Marele Mar“.